Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
123 views
Circumstanţele litigiului relevante pentru soluţionarea recursului de faţă, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond şi apel, sunt următoarele:
Defuncţii K. şi M., soţi, au fost proprietarii unor imobile situate în Municipiul Sibiu, ce au făcut obiectul unor măsuri de naţionalizare în anii 1962 şi 1964.
Cei doi soţi proprietari nu au avut copii, K. a decedat în anul 1962, iar după defunctul M. (decedat în anul 1969) s-a emis certificatul de moştenitor nr. 843/1972 de către Notariatul P., în favoarea surorii defunctului, N.
Prin sentinţa civilă nr. 6011/1998 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat (la solicitarea unor persoane care şi-au afirmat calitatea de moştenitori ai defuncţilor proprietari deposedaţi) nelegalitatea titlului statului asupra celor două imobile şi s-a dispus reînscrierea în cartea funciară a proprietăţii pe numele lui K. şi M.
Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R. de pe urma celor doi defuncţi în beneficiul lui L. a fost anulat prin decizia civilă nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, irevocabilă.
Obiectul cauzei pendinte îl constituie solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii certificatului de moştenitor nr. 168/29 august 2008 emis de BNP B., în cuprinsul căruia a fost declarat M. ca unic moştenitor al soţiei sale, K.; defunctul M. a fost moştenit de sora sa, N., iar aceasta din urmă a decedat fără moştenitori, fiind declarată succesiunea vacantă, în favoarea Statului Român, pârât în cauză. Ca efect al retransmiterii drepturilor succesorale ale celor doi defuncţi la pârât, în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilelor ce le-au aparţinut defuncţilor.
În argumentarea cererii sale, prin care a susţinut în esenţă că actul atacat a fost emis fără citarea legală de către notarul public a persoanelor ce vin la moştenirea celor doi soţi decedaţi, reclamanta a arătat că K. (născută y.) a avut ca moştenitor, în absenţa descendenţilor, nu numai pe soţul său, ci şi pe nepotul de frate L., care la rândul său a fost moştenit de J., soţul reclamantei, ce are şi calitatea de moştenitoare a acestuia din urmă.
Analizând excepţiile invocate în apărare de pârât, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru formularea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor legal nr. 168/2008, cu argumentarea esenţială că operează efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 104/15.02.2019 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în dosarul nr. y/85/2016, definitivă.
S-a reţinut că acest din urmă litigiu a avut ca obiect solicitarea aceleiaşi reclamante, între alte petite, de a se constata, în contradictoriu cu Statul Român, calitatea lui L. de moştenitor legal al defunctei K. (y.), iar prin sentinţa nr. 104/2019, Tribunalul Hunedoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu argumentul că defunctul L. nu a acceptat succesiunea după mătuşa sa K., astfel că nu se poate pretinde calitatea sa de moştenitor.
Aceste constatări au fost validate după reexaminarea lor în fapt şi în drept de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 348/25.03.2020, ce a fost menţinută prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, prin decizia nr. 1252/09.06.2021.
Faţă de împrejurarea că absenţa calităţii de moştenitor a lui L. după K. a făcut obiectul judecăţii anterioare, instanţele de fond au apreciat că dezlegarea aceasta se impune în cauza de faţă cu efectul pozitiv al lucrului judecat şi că această împrejurare atrage lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru a cere constatarea calităţii de moştenitor după K.
Cu privire la susţinerea reclamantei că L. a avut şi calitatea de moştenitor (testamentar) al defunctului M., prima instanţă a constatat că nu a fost niciodată contestat certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul P. după acest defunct în anul 1972 în beneficiul surorii sale, N., ca unic moştenitor legal, concluzia fiind aceeaşi, a absenţei calităţii procesuale active a reclamantei pentru a susţine acţiunea cu referire la succesiunea lui M.
Constatările primei instanţe au fost menţinute prin decizia recurată a Curţii de Apel Alba Iulia.
Înalta Curte constată, cu caracter prealabil, că cererea de recurs nu cuprinde critici relative la dezlegarea de către prima instanţă a absenţei calităţii de moştenitor a lui L. direct după M. (în considerarea existenţei unui certificat de moştenitor neatacat şi nedesfiinţat în beneficiul N.).
De altfel, aceste chestiuni nu au fost deduse nici judecăţii instanţei de apel, astfel că ele nu vor face obiectul dezlegărilor judiciare ale instanţei de recurs, care nu este învestită cu legalitatea acestei constatări.
Primul motiv de recurs dezvoltat a fost încadrat de recurenta-reclamantă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţele au confundat cele două cerinţe de exerciţiu ale acţiunii civile – calitatea procesuală activă şi interesul – întrucât, deşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii active, argumentarea tribunalului este centrată pe chestiunea interesului.
Încadrarea criticii în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este justificată de raportarea analizei recurentei la prevederile art. 32, art. 33 şi art. 36 C. proc. civ., ce reglementează cerinţele de exerciţiu a acţiunii civile în dispută.
Acest motiv de recurs va fi examinat împreună cu cel de-al doilea motiv dezvoltat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce priveşte greşita aplicare a unei norme de drept substanţial, art. 120 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, analiza comună a celor două critici fiind necesară deoarece în materia acţiunii pentru anularea certificatului de moştenitor legea conţine dispoziţii speciale.
Criticile sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, „Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
Textul tezei I a alin. (1) din art. 120 avea aceeaşi formă şi la data emiterii actului atacat, la 19 septembrie 2009.
În jurisprudenţă şi în doctrină s-a arătat, în aplicarea textului citat, că în ipoteza anulării certificatului de moştenitor, analiza calităţii procesuale active – a dreptului de a sesiza instanţa – are în vedere condiţia prevăzută în normă, şi anume aceea ca cel care formulează acţiunea să se considere vătămat în drepturile sale.
Noţiunea de vătămare este una variabilă, care depinde de norma legală a cărei nesocotire se invocă şi prin urmare se apreciază concret în persoana reclamantului ce solicită anularea certificatului de moştenitor.
Spre exemplu, dacă anularea se cere de către o persoană terţă de succesiunea dezbătută prin certificatul de moştenitor, dar care pretinde drepturi cu privire la bunurile incluse în masa succesorală, vătămarea se examinează prin prisma acestor parametri, ce presupun ca reclamantul să îşi justifice legitimarea procesuală prin indicarea şi dovedirea vătămării suferite ca urmare a menţiunilor pretins nelegale ale actului atacat, fiind necesar ca acesta să prezinte dovezi privind drepturile pretins nesocotite asupra bunurilor succesorale.
În ipoteza speţei, în care reclamanta pretinde drepturi proprii la succesiunea ce s-a dezbătut în absenţa sa (respectiv a autorilor săi, ale căror drepturi i-au fost retransmise), chestiunea calităţii procesuale active este strâns legată de existenţa unei vătămări ce ar fi putut proveni din omisiunea chemării la dezbaterea succesorală a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală concretă – în viziunea reclamantei o atare vătămare este reprezentată de privarea sa de calitatea de moştenitor prin retransmitere după defuncta K.
O atare verificare – a existenţei unei vătămări – este necesară în condiţiile în care ea este circumscrisă legitimării procesuale active, cerinţă de exerciţiu a acţiunii civile ce poate fi adusă în discuţie de pârât prin invocarea excepţiei corespunzătoare.
Cu privire la eventuala confuzie a calităţii procesuale active cu interesul de a acţiona, susţinerile recurentei nu sunt fondate pentru că în realitate există o legătură strânsă în această materie între cele două cerinţe de exerciţiu ale acţiunii.
Astfel, legătura strânsă între calitate procesuală activă şi interes este dată tocmai de noţiunea de vătămare la care se referă art. 120 alin. (1) teza I din Legea nr. 36/1995, ce presupune evidenţierea unui drept ce a suferit o atingere şi a cărui reparare se impune prin anularea certificatului de moştenitor cerută, reparare care reprezintă tocmai folosul practic urmărit de reclamant prin iniţierea demersului judiciar respectiv.
Analog, şi în materia nulităţii absolute de drept comun a actelor juridice, art. 1247 alin. (2) C. civ. prevede că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată.
Şi acest text subliniază legătura strânsă, până aproape de confuzie între calitatea de a acţiona pentru a cere nulitatea absolută şi interes, iar analiza concretă în coordonatele art. 1247 alin. (2) C. civ. presupune tot a verifica cum este vătămat reclamantul de încheierea actului juridic a cărui nulitate absolută o invocă şi care este folosul practic urmărit prin lipsirea acestuia de efecte.
Revenind, faţă de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că nu se poate identifica o nelegalitate în analiza instanţelor de fond din perspectiva greşitei aprecieri a calităţii procesuale active prin raportare la existenţa unui interes.
De principiu, în litigiul având ca obiect anularea certificatului de moştenitor, reclamantul care susţine nelegala sa înlăturare de la dezbaterea succesorală este ţinut a face dovada atât a vocaţiei sale succesorale concrete, cât şi a acceptării succesiunii – în caz contrar, în absenţa dovezii acceptării, el nu are calitatea de moştenitor şi nu poate invoca nelegalitatea procedurii succesorale notariale desfăşurate în absenţa sa pentru că, nefiind moştenitor, nicio vătămare nu poate rezulta din emiterea certificatului în aceste condiţii.
Or, în cauza de faţă, cum s-a expus în cele ce preced, instanţele au reţinut că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că cel despre care s-a pretins că ar fi avut calitatea de moştenitor legal după defuncta K. (şi a fost ignorat de notarul public) nu a acceptat în termenul legal, expres sau tacit, succesiunea acesteia, şi în consecinţă cererea reclamantei prin care valorifică pretinsele drepturi succesorale ale autorului său după defuncţii x. a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active – deci pentru absenţa însăşi a dreptului dedus judecăţii acolo, de a se constata calitatea lui L. de moştenitor al mătuşii sale.
De aceea, instanţa nu a examinat – în analiza apărărilor pârâtului – modalitatea concretă de acceptare a succesiunii în discuţie de către autorul reclamantei, dezlegările din litigiul anterior – cuprinse în dispozitiv şi în considerentele decizorii – neputând fi contrazise de reclamanta, ce a fost parte şi în acea pricină.
Dintre susţinerile recurentei care converg către nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva greşitei constatări a absenţei calităţii sale procesuale active mai poate fi identificată aceea conform căreia calitatea sa şi interesul de a acţiona sunt date de apartenenţa sa la familia x., pe linia: K. – L. – J. – A., precum şi aceea prin care se invocă exclusiv necesitatea de a dovedi descendenţa, calitatea de succesibil sau de membru al familiei.
Lăsând deoparte enumerarea vagă şi nesusţinută de argumente clare a unor noţiuni al căror conţinut legal este distinct şi care nu sunt echivalente, Înalta Curte reţine că anularea unui certificat de moştenitor se poate cere pentru vătămarea unor drepturi proprii (aşa cum indică art. 120 din Legea nr. 36/1995) şi nu pentru consideraţii morale sau afective, ce ţin de existenţa unor relaţii de familie – necontestate, de altfel.
Calitatea de descendent nu este suficient de caracterizată în expunerea recursului pentru a putea fi analizată din perspectiva aplicării legii de drept material, deoarece nici reclamanta şi nici autorii ei – soţul său sau L. nu au avut calitatea de descendenţi ai defunctei K.
Calitatea de succesibil nu a fost definită expres de Codul civil 1864 (aplicabil succesiunii în discuţie faţă de prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil), fiind folosită în cuprinsul prevederilor legale ce se referă la raportul donaţiilor (art. 756, art. 770, art. 773 C. civ.); doctrina a arătat însă că succesibilul este persoana care are capacitate succesorală, are vocaţie succesorală generală şi concretă, dar nu a acceptat succesiunea.
Această viziune a fost reflectată şi în Codul civil 2009, care prevede la art. 1100 alin. (2) că „Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală”.
Prin urmare, dacă noţiunea de succesibil la care se referă recurenta are în vedere această accepţiune, revine instanţei de recurs sarcina de a analiza dacă pentru reţinerea calităţii procesuale active în cererea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor era suficient ca reclamanta să invoce numai existenţa vocaţiei succesorale concrete a autorului său, chiar dacă acest drept de a veni la succesiune nu a fost consolidat prin acceptarea sa în termenul legal.
Or, cum s-a arătat deja în cele ce preced, dacă în absenţa acceptării, lipseşte însăşi calitatea de moştenitor, atunci nu se poate identifica vătămarea suferită din pretinsa emitere nelegală a certificatului atacat.
Prin urmare, în mod corect au fost valorificate împrejurările ce atestă că autorul soţului defunct al reclamantei nu a acceptat succesiunea după mătuşa sa şi nu poate fi considerat moştenitor al acesteia – iar această chestiune rezultă din chiar dispozitivul sentinţei civile nr. 104/2019, care a respins cererea de a se constata calitatea lui L. de moştenitor legal al defunctei respective.
În fine, se susţine prin recurs şi greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a sentinţei amintite, această critică nefiind încadrată distinct de recurenta reclamantă, dar putând fi analizată, în viziunea instanţei de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece existenţa sau nu a autorităţii de lucru judecat presupune analiza corectei aplicări a art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs nu este însă susţinut în concret de argumente care să privească dezlegările instanţei de apel sub acest aspect, iar cercetarea lucrărilor dosarului a relevat că prin apel reclamanta nu a criticat această chestiune, memoriul de apel necuprinzând nicio susţinere referitoare la condiţiile autorităţii de lucru judecat a hotărârii din dosarul nr. y/85/2016, reţinute decisiv de prima instanţă, cum s-a arătat.
Sunt incidente, astfel, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile invocate omisso medio, ce privesc astfel sentinţa primei instanţe şi nu au făcut obiectul judecăţii în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi examinate direct în recurs.
Recurenta-reclamantă a mai argumentat în cererea de recurs că se impunea a se reţine calitatea de moştenitor a lui L. după K., în temeiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, hotărâre care, anulând certificatul de moştenitor anterior emis după cei doi defuncţi, nr. 90/1999, ar fi constatat calitatea de moştenitor în discuţie.
Această critică presupune verificarea incidenţei art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul existenţei unor dezlegări obligatorii cu privire la chestiuni aflate în strânsă legătură cu pricina de faţă şi a identităţii părţilor, numai partea putând invoca autoritatea de lucru judecat, astfel cum rezultă chiar din art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Verificând conţinutul acestei hotărâri, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că în cauza nr. 2854/C/2001, prin decizia civilă nr. 33A/01.02.2005, Tribunalul Braşov, în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 5455/5.10.2000 a Judecătoriei Sibiu, a admis acţiunea formulată de reclamantul S. în contradictoriu şi cu J. (autorul reclamantei) şi cu Statul Român şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor şi legatar nr. 90/01.06.1999 emis de BNP R.
Prin urmare, atât autorul reclamantei, cât şi pârâtul au fost părţi în acel proces.
Prin certificatul anulat se dezbătuse succesiunea după K. (moştenită de soţul M.), după M. (moştenit de L., în calitate de nepot) şi după L., moştenit, inter alia, de J.
Instanţa de apel a constatat prin decizia nr. 33/2005 (irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 310R/30.06.2005 a Curţii de Apel Braşov) că certificatul de moştenitor este lovit de nulitate pentru că a fost emis cu nerespectarea competenţei teritoriale a notarului public, faţă de ultimele domicilii ale defuncţilor.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, hotărârea Tribunalului Braşov nu reţine în considerentele sale decizorii calitatea lui L. de moştenitor al defunctei K. De altfel, certificatul de moştenitor nr. 90/1999 (depus, de asemenea, la dosar), relevă că nici nu se constatase o atare calitate de moştenitor, L. venind, potrivit acestui act, la succesiunea K. prin retransmiterea drepturilor succesorale de la M., contrar susţinerilor din cauza de faţă.
Prin urmare, decizia care a anulat acest certificat de moştenitor la solicitarea unui terţ nu putea avea în considerentele sale astfel de constatări.
Tribunalul Braşov a mai reţinut în considerente că în speţă nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a lui L. după M. – respectiv a relaţiei de rudenie, de nepot – de vreme ce probele au indicat-o pe N. ca unica soră a defunctului, aceasta decedând fără descendenţi.
Este adevărat că pe parcursul procesului au fost invocate de pârâţii persoane fizice apărări legate de calitatea lui L. de nepot al K. şi nu al soţului acesteia, dar în primul rând, de vreme ce certificatul anulat nu statua în acest sens, instanţa nu era învestită cu o astfel de verificare şi în al doilea rând instanţa a consemnat că nici măcar sub acest aspect (al relaţiei de rudenie cu defuncta) nu s-au administrat probe, iar raţionamentul în care lui L. i se atribuie o cotă parte din succesiunea mătuşii sale (fila (…) a deciziei) este unul ipotetic, menit a releva că şi în această situaţie (nedovedită) cota sa din succesiune ar fi fost de numai 1/8, nu de 1/1 din masa succesorală, cum s-a consemnat în certificat: „Cu toate acestea, dacă s-ar lua în considerare şi această ipoteză”.
Însăşi recurenta confirmă această concluzie, deoarece se referă în argumentarea sa la ceea ce arată instanţa de apel din 2005 la pagina (…) par. (…), respectiv că dacă moştenitorii testamentari ai lui L. vor putea dovedi cu acte de stare civilă legătura de rudenie cu defuncta K., vor putea cere notarului competent eliberarea certificatului. Or, aceasta întăreşte observaţia instanţei de recurs că această chestiune nu a fost dezlegată în sensul arătat de recurentă.
Contrar susţinerilor recurentei, împrejurarea că motivul de anulare a certificatului de moştenitor din anul 1999 a privit exclusiv chestiuni procedurale – absenţa competenţei teritoriale a notarului public – nu semnifică atribuirea în acelaşi timp a unor efecte de validare, de confirmare a condiţiilor de fond ale certificatului (cum era corecta determinare a moştenitorilor), cât timp acestea nu au făcut obiectul analizei acelei instanţe.
Autoritatea lucrului judecat în forma efectului pozitiv presupune tranşarea concretă şi efectivă a unor chestiuni litigioase în legătură cu obiectul învestirii instanţei care pronunţă hotărârea definitivă respectivă şi totodată în strânsă legătură cu obiectul judecăţii unde se invocă acest efect.
Or, nu se poate primi teza conform căreia anularea certificatului pentru motivul arătat implică o concluzie în sensul că celelalte condiţii de validitate ale certificatului erau îndeplinite, din perspectiva autorităţii de lucru judecat o astfel de ipoteză neputând fi primită.
Mai mult, cum s-a detaliat în cele ce preced, Tribunalul Braşov chiar a infirmat expres teza calităţii de moştenitor a lui L. atât după K., cât şi după M., apreciind că asemenea dovezi nu s-au administrat.
În concluzie, sunt nefondate susţinerile privind tranşarea calităţii de moştenitor a lui L. după K. în cuprinsul deciziei nr. 33/2005 a Tribunalului Braşov, iar absenţa acestei calităţi a fost în mod corect reţinută prin recunoaşterea efectului pozitiv al lucrului judecat prin sentinţa nr. 104/2019 a Tribunalului Hunedoara.
Celelalte argumente din cererea de recurs privesc fie istoricul pricinii litigioase – necontestat şi fără relevanţă pentru legalitatea deciziei recurate – fie însăşi nelegalitatea certificatului de moştenitor a cărui anulare se cere, dar în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă pe cale de excepţie, pentru lipsa calităţii procesuale active, temeinicia pretenţiilor reclamantei nu a fost analizată de instanţele de fond şi nu poate fi dedusă nici controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Pentru toate aceste considerente, care le completează corespunzător pe cele ale Curţii de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
