Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
153 views
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, respectiv a unui act normativ care nu este incident în speţă; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun pentru situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei etc.); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speţă nu este justă.
Aşadar, acest motiv de casare are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.
Cu toate acestea, în expunerea argumentelor sale, recurentul face trimitere la pretinsa interpretare/aplicare eronată a dispoziţiilor art. 458 şi a celor ale art. 509 C. proc. civ. relativ la scopul reglementării în sine a revizuirii de către legiuitor, în sensul în care nu limitează calea procesuală numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere, critică ce se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât relevă neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea hotărârii şi nu încălcarea unor norme de drept material, pe care Înalta Curte o găseşte nefondată.
Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Dispoziţiile art. 458 C. proc. civ. condiţionează calitatea de subiect al căilor de atac de calitatea de parte în proces şi de justificarea de către aceasta a unui interes, cu excepţia în care, prin dispoziţii legale exprese, dreptul a de a formula calea de atac este recunoscută şi altor organe sau persoane.
În categoria părţilor litigiului, potrivit art. 55 C. proc. civ., se află reclamantul şi pârâtul, dar şi terţii introduşi în proces la iniţiativa unuia dintre aceştia pe calea chemării în judecată a altor persoane, a chemării în garanţie sau arătării titularului dreptului. Acelaşi drept este recunoscut şi terţilor care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, cu anumite nuanţări în ceea ce priveşte intervenientul accesoriu, care nu poate uza de o cale de atac pe care partea în favoarea căreia a intervenit nu a exercitat-o.
Nu în ultimul rând, se reţine că regula ce guvernează procesul civil este aceea că părţile care au figurat la judecata în primă instanţă se vor regăsi ca părţi şi la judecata căilor de atac, cadrul procesual putând suferi modificări doar în cazurile de excepţie în care este permisă intervenţia unui terţ (în raport de părţile iniţiale) direct în căile de atac – intervenţia principală, cu acordul părţilor iniţiale sau intervenţia accesorie, permisă direct în cadrul căilor extraordinare de atac.
Din cele arătate mai sus, rezultă că poate fi revizuient orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunţarea hotărârii care se atacă, indiferent de poziţia procesuală avută anterior.
Astfel, interesul promovării căii de atac reprezintă o cerinţă procesuală subsumată calităţii de parte în proces, iar în analiza admisibilităţii unei căi de atac, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.
Având în vedere dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este obligatorie şi produce efecte şi pentru succesorii părţilor, în mod excepţional, exerciţiul căii de atac este deschis şi avânzilor-cauză, dacă decesul părţii sau transmiterea dreptului dreptului ce a făcut obiectul judecăţii (prin acte între vii sau pentru cauză de moarte) a avut loc în intervalul dintre pronunţarea hotărârii şi împlinirea termenului pentru declararea căii de atac.
Art. 458 teza finală C. proc. civ. menţionează excepţia, respectiv în afara părţilor, că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac îl pot avea „potrivit legii” şi „alte organe sau persoane”.
Aşadar, se recunoaşte în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege legitimare procesuală şi altor persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi care, fără a justifica un interes personal, pot introduce cereri sau formula apărări, acţionând pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Un asemenea caz particular prevăzut de lege este cel al procurorului, care, deşi nu este parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluţionat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată în condiţiile legii.
Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces, consecinţa fiind că procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situaţiile de excepţie neintrând în discuţie în prezenta cauză – procuror, succesori universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular, etc.).
În contextul factual al speţei, Înalta Curte observă că, prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului situat în Bucureşti, Intrarea Plopeni fără număr poştal, în suprafaţă de 338 mp, cu vecinătăţile menţionate în documentaţia cadastrală întocmită de expert tehnic judiciar C., respectiv: la Nord – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 7 pe lungimea de 24,32 m; la Est – imobilul situat în str. x pe lungimea de 5,10 m şi pe lungimea de 9,41 m; la Sud – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 11 pe lungimea de 22,88 m; la Vest – Intrarea Plopeni pe lungimea de 14,53 m.
Prin sentinţa civilă nr. 966 din 09 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi a constatat că reclamanţii au dobândit, prin prescripţia achizitivă de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 338 mp, situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert D..
Prin decizia civilă nr. 408A din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei civile nr. 866 din 09 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţii B. şi A..
Cererea de revizuire, ce face obiectul prezentei cauzei, a fost formulată de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 408A din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ţinând cont că părţile raportului juridic litigios, configurat prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost reclamanţii B. şi A. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, acelaşi părţi figurând şi în etapa procesuală a apelului, învestirea instanţei cu soluţionarea cererii de revizuire s-a făcut de către o persoană care nu a dobândit calitatea de parte în cauza supusă judecăţii, aspect ce rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanţă (cererea principală, fără a fi formulate cereri incidentale), după cum nici în apel nu a operat vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalităţile permise de lege – intervenţia principală cu acordul părţilor iniţiale [art. 62 alin. (3) C. proc. civ..], ori o cerere de intervenţie accesorie (art. 63 C. proc. civ.).
Aceste împrejurări confirmă calitatea de terţ a revizuentul E. faţă de această cauză şi, ca regulă, legea nu recunoaşte dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pronunţată într-un proces decât părţilor cărora le este opozabilă, iar, pe de altă parte, constată că nu este incidentă vreo situaţie dintre cele de excepţie exemplificate anterior, după cum nici nu există vreo prevedere a legii care să dispună în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte persoane decât părţile procesului).
Or, pentru a fi admisibilă o cale de atac precum revizuirea, este necesar, printre alte elemente ce privesc susţinerile părţii revizuente (care să se încadreze în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare, art. 509 C. proc. civ.), ca însăşi revizuentul să fi fost parte şi în dosarul de fond (reclamant, pârât, reclamant/pârât reconvenţional, intervenient voluntar principal/accesoriu, intervenient forţat, chemat în garanţie).
Trimiterile pe care recurentul le face la calitatea sa de proprietar al terenului pe care reclamanţii A. şi B. l-au dobândit de la Municipiul Bucureşti prin uzucapiunea de 30 ani, la prezentarea eronată a situaţiei de fapt dedusă din omisiunea de a se aduce cunoştinţa instanţei existenţa certificatelor de moştenitor, a testamentului şi a declaraţiei de acceptare a succesiunii, precum şi a celorlalte acte aflate în dosarul de notificare, în funcţie de care apreciază că are calitate procesuală activă, la împrejurarea că nu a avut cunoştinţă de acest litigiu, nu pot fi primite de către instanţa de recurs cu consecinţa invalidării deciziei primei instanţe, întrucât dispoziţiile procesuale evocate anterior reglementează dreptul de exerciţiu al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi recunoscut recurentului cu privire la formularea unei cereri introductive de instanţă, pentru apărarea sau valorificarea aceluiaşi drept cu cel dedus judecăţii de către reclamanţii A. şi B., în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În atare situaţie şi printr-o interpretare per a contrario a dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., rezultă că revizuentul nu are deschisă calea extraordinară de atac pe care a promovat-o în prezenta cauză, întrucât nu a figurat ca parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea pe care tinde să o anuleze pe calea revizuirii, cum în mod temeinic a apreciat prima instanţă.
Împrejurarea că art. 458 C. proc. civ. reglementează, pe cale de excepţie, şi în anumite situaţii, exercitarea căii de atac şi de alte organe sau persoane, nu îndreptăţeşte revizuentul la promovarea căii de atac a revizuirii, întrucât aceasta nu face parte dintr-o astfel de categorie, care vizează acele persoane sau organe ce pot exercita acţiunea civilă şi, pe cale de consecinţă, calea de atac în baza unor dispoziţii exprese ale legii (legitimare procesuală extraordinară).
În continuare, recurentul a afirmat inexistenţei unor considerente ale deciziei atacate referitoare la neincluderea acestuia în categoria celor îndreptăţiţi la promovarea cererii de revizuire, în situaţia de excepţie reglementată de art. 458 C. proc. civ., dar şi existenţa unor motive contradictorii, prin raportare la analiza pe care instanţa a realizat-o în privinţa interesului în promovarea cererii de revizuire, critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care instanţa de recurs îl apreciază ca nefondat.
Examinând decizia recurată, Înalta Curte observă că aceasta respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., în condiţiile în care cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, exprimate într-o manieră riguroasă, clară, logică, ce permite exercitarea controlului judiciar şi asigură părţilor garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Astfel, prima instanţă evidenţiază împrejurările de fapt esenţiale în proces, identifică textele de lege aplicabile stării de fapt, le interpretează, stabileşte limitele aplicării lor şi răspunde criticilor formulate în cererea de revizuire, argumentând înlăturarea acestora.
Faptul că această instanţă nu circumstanţiază persoanele care, prin excepţie, au dreptul la exercitarea căii de atac a revizuirii, potrivit tezei a II-a a art. 458 C. proc. civ., nu este în măsură să ducă la reformarea deciziei recurate, câtă vreme considerentele conţin suficiente elemente ce permit urmărirea raţionamentului logico-juridic pe care se sprijină dispozitivul hotărârii.
Nemulţumirea recurentului vizează, în esenţă, soluţia dată cererii de revizuire, însă o astfel de situaţie nu este de natură să confere deciziei atacate atributul „nemotivării” în forma invocată, susceptibil de a conduce la casarea acesteia.
Nu pot fi identificate nici motive contradictorii, toate argumentele invocate de instanţă fiind în legătură cu analiza pe care aceasta a realizat-o, în manieră proprie, condiţiilor de exercitare a căii de atac, cu precădere a interesul determinat de calitatea de parte în litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, concluzionând în mod corect că partea care declară calea de atac trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., de a fi parte în procesul, respectiv de a justifica un interes.
Acesta fiind motivul pentru care prima instanţă a apreciat că:
„Nu pot fi primite susţinerile revizuentului în sensul că art. 509 din C. proc. civ. nu menţionează expres limitarea calităţii procesuale numai la părţile din hotărârea a cărei revizuire se cere iar în condiţiile art. 9 şi art. 32 şi 33 din C. proc. civ. revizuentul justifică un interes legitim”, recurentul fiind într-o eroare în ceea ce priveşte raţionamentul juridic expus anterior.
Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, sub aspectul pretinsei aplicări greşită a legii identificată în raţionamentul instanţei expus în pagina 3, ultimul paragraf, în ceea ce priveşte concluzia că revizuirea poate fi exercitată numai de persoanele ce au participat la proces, argumentele invocate de parte în susţinerea acesteia reflectă propriul demers interpretativ al dispoziţiilor legale incidente în materie, care nu poate conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 1991 A din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Sursa informației: www.scj.ro.
