Critici de neconstintuționalitate ce privesc modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate. Nejustificarea unui interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

• Legea nr. 47/1992: art. 2
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)
• Legea nr. 47/1992: art. 31
• NCPP: art. 40
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 1
• NCPP: art. 48

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 raportat la art. 48 C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Pentru a dispune în acest sens, a reținut că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) – calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) – identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) – existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

d) – verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 755 din 14 noiembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din economia dispozițiilor art. 2, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerințe de admisibilitate, expres prevăzute de lege. Această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor condiții cumulative:

– calitatea de parte în proces a autorului excepției;

– individualizarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

– existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

– verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispoziției legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei contestate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul inculpat A., în fața Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 40 și art. 48 din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei „indiferent de obiectul acesteia”.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, recurentul inculpat A. critică în recurs în casație, în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., faptul judecării cauzei în primă instanță (și, implicit, în apel) de către o instanță inferioară celei pretins legal competente, potrivit art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că aceste două norme legale sunt lipsite de previzibilitate.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Mai mult, prin încheierea din 15 iunie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei anterior menționate, inclusiv sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia recurentul a invocat judecarea cauzei în fond și, implicit, în apel, de către o instanță necompetentă în raport cu calitatea de deputat pe care o deținea la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății și cu dispozițiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că aspectele invocate în susținerea excepției vizează în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, criticile aduse de recurentă dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Motivele invocate de către recurentul inculpat în susținerea excepției nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare și aplicare a prevederilor de lege criticate și tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a normelor procesual penale criticate prin raportare nu la conținutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care acestea nu o cuprind. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată”.

Așadar, recurentul inculpat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.