632 views
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
H.G. nr. 1.185/2014 (M. Of. nr. 34 din 15 ianuarie 2015) |
H.G. nr. 292/2015 (M. Of. nr. 308 din 6 mai 2015) |
– modifică: art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 12 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 17, anexa nr. 1, crt. I și II anexa nr. 2
– introduce: art. 151 |
În M. Of. nr. 308 din 6 mai 2015, s-a publicat H.G. nr. 292/2015 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M. Of. nr. 34 din 15 ianuarie 2015).
Art. 5 alin. (1) H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 5 alin. (1) prevedea faptul că în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale puteau fi desemnate structuri care să îndeplinească funcţia de organism intermediar pentru POP şi POPAM la nivel de direcţie generală/direcţie/serviciu, după caz, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în cadrul structurii organizatorice aprobate.
Potrivit noii reglementări, art. 5 alin. (1) prevede: „Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pot fi nominalizate structuri din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care să îndeplinească funcţia de organism intermediar pentru POP sau POPAM, autoritatea de management rămânând responsabilă pentru activităţile delegate”.
Art. 6 alin. (2) H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 6 alin. (2) prevedea faptul că prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se puteau organiza, în cadrul direcţiilor generale prevăzute în anexa nr. 1, direcţii, servicii, birouri şi compartimente, în condiţiile legii.
Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (2) prevede: „Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se pot organiza, în cadrul direcţiilor generale şi direcţiilor prevăzute în anexa nr. 1, servicii, birouri şi compartimente, în condiţiile legii”.
Art. 12 alin. (1) H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 12 alin. (1) prevedea faptul că Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale era ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat.
Potrivit noii reglementări, art. 12 alin. (1) prevede: „Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat”.
Art. 15 alin. (2) H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 15 alin. (2) prevedea faptul că numărul de posturi stabilit pentru DGDR AM – PNDR era de maximum 184, inclusiv structurile judeţene de dezvoltare rurală.
Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (2) prevede: „Numărul de posturi stabilit pentru DGDR AM – PNDR este de maximum 206, inclusiv structurile judeţene de dezvoltare rurală”.
Art. 151 H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
După art. 15 se introduce un nou articol, art. 151.
Potrivit noii reglementări, art. 151 prevede: „Numărul de posturi stabilit pentru Direcţia generală pescuit – Autoritate de management pentru POP – era de maximum 100, inclusiv structurile regionale”.
Art. 17 H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 17 prevedea faptul că numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia era de 11.187, din care 824 – aparatul propriu al ministerului, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Potrivit noii reglementări, art. 17 prevede: „Numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia este de 11.342, din care 866 – aparatul propriu al ministerului, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului”.
Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Potrivit H.G. nr. 292/2015, anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din respectiva hotărâre.
Anexa nr. 2 crt. I și II la H.G. nr. 1.185/2014 (modificată prin H.G. nr. 292/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, crt. I avea următorul conținut: Instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, inclusiv aparatul central al ministerului – 6.579 de posturi, respectiv 6.599 de posturi din 1.02.2015
De asemenea, crt. II avea următorul conținut: Instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat – 4.237 de posturi, respectiv 4.217 posturi din 1.02.2015
Potrivit noii reglementări, crt. I are următorul conținut: „I. Instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, inclusiv aparatul central al ministerului – 6.657 de postul”.
(…)
De asemenea, crt. II are următorul conținut: „II. Instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat – 4.314 posturi”.
Alte prevederi ale H.G. nr. 292/2015
Potrivit art. II, aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri.