Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
400 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 210/2020
L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (2) lit. c), art. 84 alin. (1), art. 87 alin. (1), art. 89 alin. (1), art. 97 alin. (1), art. 99 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (3)
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa pe numele persoanei solicitate, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în grup organizat şi constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez şi art. 450-1, art. 450-3 şi art. 450-5 C. pen. francez.
Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi fac obiectul mandatului european de arestare sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.
Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
Analizând dispoziţiile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Astfel, se constată că din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare emis de Tribunalul Judiciar Paris – Republica Franceză conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată. Înalta Curte constată că informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că faptul că acesta nu este incident în cauză, persoana solicitată invocând existenţa unei pedepse complementare pronunţate pentru o altă infracţiune decât cea care face obiectul mandatului european de arestare. De asemenea, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a părăsi ţara s-a dispus printr-o hotărâre de condamnare definitivă şi nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele contestatorului.
Totodată, se reţine că refuzul părăsirii ţării, invocat de apărare, s-a datorat pedepsei complementare pronunţate prin Decizia penală nr. 937/A din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în timp ce prezenta cauză are ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile franceze pe numele lui A.
În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate conform căreia nu a fost pe teritoriul Franţei în perioada mai 2018 – martie 2019, Înalta Curte constată că aceste aspecte urmează a fi lămurite de autorităţile judiciare din Franţa.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2014.
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea poate fi amânată atunci când din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia.
Înalta Curte constată că, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 publicat în M. Of. nr. 212/16.03.2020 s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, prin art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 3 din 24.03.2020 s-a dispus suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile.
În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte apreciază că situaţia suspendării zborurilor către Franţa ca urmare a situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecinţe pentru persoana solicitată, sens în care se impune amânarea predării A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.
Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 10 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa contestată şi în rejudecare, va amâna predarea persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franţa ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de trei luni.
Va dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce intră în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.
Va revoca măsura arestării luată prin sentinţa contestată şi va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză.
Va constata că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la 09.03.2020 la zi.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de persoana solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
