Furt în grup organizat şi constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de infracţiuni. Arestarea persoanei solicitate (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 210/2020

L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (2) lit. c), art. 84 alin. (1), art. 87 alin. (1), art. 89 alin. (1), art. 97 alin. (1), art. 99 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (3)

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța pe numele persoanei solicitate, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în grup organizat și constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni, prev. de art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez și art. 450-1, art. 450-3 și art. 450-5 C. pen. francez.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea și fac obiectul mandatului european de arestare sunt cuprinse în cele enumerate de dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și care dau loc la predare necondiționat de existența dublei incriminări.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând dispozițiile legale sus-menționate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanță a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, se constată că din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare emis de Tribunalul Judiciar Paris – Republica Franceză conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată. Înalta Curte constată că informațiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condițiilor imperative impuse de lege.

În ceea ce privește incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că faptul că acesta nu este incident în cauză, persoana solicitată invocând existența unei pedepse complementare pronunțate pentru o altă infracțiune decât cea care face obiectul mandatului european de arestare. De asemenea, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a părăsi țara s-a dispus printr-o hotărâre de condamnare definitivă și nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele contestatorului.

Totodată, se reține că refuzul părăsirii țării, invocat de apărare, s-a datorat pedepsei complementare pronunțate prin Decizia penală nr. 937/A din 23.06.2017 a Curții de Apel București, secția I penală, în timp ce prezenta cauză are ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile franceze pe numele lui A.

În ceea ce privește susținerea persoanei solicitate conform căreia nu a fost pe teritoriul Franței în perioada mai 2018 – martie 2019, Înalta Curte constată că aceste aspecte urmează a fi lămurite de autoritățile judiciare din Franța.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanțe, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2014.

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea poate fi amânată atunci când din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia.

Înalta Curte constată că, având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 publicat în M. Of. nr. 212/16.03.2020 s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, prin art. 8 alin. (1) din Ordonanța militară nr. 3 din 24.03.2020 s-a dispus suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile.

În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte apreciază că situația suspendării zborurilor către Franța ca urmare a situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecințe pentru persoana solicitată, sens în care se impune amânarea predării A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.

Față de considerentele anterior evocate, Înalta Curte va admite contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din data de 10 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, va desființa, în parte, sentința contestată și în rejudecare, va amâna predarea persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franța ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de trei luni.

Va dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării și emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce intră în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.

Va revoca măsura arestării luată prin sentința contestată și va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării de la 09.03.2020 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarate de persoana solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.