2.613 views
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 24/2017 | Complet DCD/P |
Codul penal |
Art. 83 alin. (1) lit. b) și art. 88 alin. (3) | În ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii. |
Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), în ședința din 19 septembrie 2017, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate o chestiune de drept: „Dacă, în raport cu dispoziţiile art. 83 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi art. 88 alin. 3 din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse este obligatorie dispunerea condamnării pentru noua infracţiune ori se poate dispune din nou amânarea aplicării pedepsei pentru aceasta, fără revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul penal
„Art. 83 („Condiţiile amânării aplicării pedepsei”)
(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
(…)
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare”.
„Art. 88 („Revocarea amânării aplicării pedepsei”)
(…)
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni”.
Prin Decizia nr. 24/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Braşov, Secţia Penală, în dosarul nr.14607/197/2016 şi, în consecinţă, a stabilit că:
În ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.
Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).