Darurile

Preşedintele Donald Trump a ajuns miercuri seară în Polonia. Este o vizită istorică pentru Polonia, dar şi pentru ţările din centrul şi estul Europei. Trump va avea întâlniri oficiale cu demnitarii polonezi şi ai altor ţări. În cadrul vizitei sale, preşedintele american se va adresa polonezilor în Piaţa Krasinski. Trump este însoţit de soţia sa, Melania.

Despre acest eveniment relatează Mediafax care scrie: „Trump a fost întâmpinat pe pista de aterizare de pe Aeroportul din Varşovia, de o delegaţie polonează, de ambasadorul SUA şi de o mică gardă militară, înainte de a susţine un discurs major în faţa a mii de cetăţeni, în care îşi va prezenta viziunea asupra relaţiilor SUA cu Europa”.

Cel mai important moment al vizitei din Polonia a preşedintelui american va fi întâlnirea sa cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Deja SUA şi-a conturat o opinie în privinţa conflictului din Siria.

„Rex Tillerson, secretarul de stat al SUA, i-a transmis secretarului general ONU, Antonio Guterres, că soarta președintelui sirian Bashar al-Assad este în mâinile Rusiei și că prioritatea administrației de la Washington nu este schimbarea regimului de la Damasc, ci înfrângerea grupării teroriste Stat Islamic. „Ce se va întâmpla cu Assad este treaba Rusiei, nu a guvernului SUA”, ar fi spus Tillerson, potrivit unor surse diplomatice citate de Foreign Policy. Noua poziție a Departamentului de Stat vine în contradicție cu declarațiile făcute de Tillerson în luna martie, când arăta că strategia SUA în Siria urmărește „înlăturarea lui Aassad”. Apoi, în luna aprilie, SUA au recurs la un atac cu circa 60 de rachete Tomahawk asupra unei baze aeriene de unde regimul sirian ar fi lansat ultimul atac cu arme chimice”, scrie Cotidianul.

Analiştii interpretează declaraţia lui Tillerson ca un pas înapoi în fața Rusiei în Orientul Mijlociu, acum în pragul  primei întâlniri dintre președinții Trump și Putin, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, în marja summitului G20 de la Hamburg, acolo unde administrația americană va încercă să înceapă refacerea relațiilor cu Moscova.

„Președintele mi-a cerut să încep reangajarea în procesul cu Rusia pentru a vedea, în primul rând, dacă putem stabiliza relația, pentru a nu se deteriora și mai mult”, a spus Tillerson, la începutul lunii iunie. În plus, secretarul de stat a avertizat Congresul SUA că sancțiunile impuse Moscovei pentru implicarea în alegerile prezidențiale americane pot dăuna cooperării cu Rusia în Siria”, mai scrie Cotidianul.

Rusia intuieşte poziţia americană şi face încă un pas pentru a cere retragerea sancţiunilor impuse de oficialii europeni.

„Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi dimineaţă că este în favoarea unui sistem comercial bazat pe reguli şi transparenţă, tocmai pentru a stimula creşterea economică globală. De asemenea, acesta a criticat sancţiunile economice impuse împotriva Moscovei, susţinând că acestea reprezintă o „formă ascunsă” de protectionism”, transmite Reuters, citat de News.ro.

În ţară, parlamentarilor din provincie le cresc indemnizaţiile.

„Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat miercuri sumele de bani alocate aleşilor care nu locuiesc în Bucureşti sau Ilfov, în valoare de 6.525 lei pe lună. Asta după ce, prin noua Lege a salarizării, indemnizaţia lunară a fost stabilită la 13.050 lei pe lună, la care se adaugă şi sumele forfetare de 19.575 de lei pe lună”, scrie Gândul.

Şi cum motorul economiei sunt banii, ANAF desfăşoară noi acţiuni de colectare de taxe şi impozite.

„Inspectorii Antifraudă au verificat, în perioada 30 iunie – 4 iulie, în cadrul operaţiunii „Ballroom”, 227 de firme care deţin spaţii unde sunt organizate evenimente precum nunţi, simpozioane sau evenimente corporate şi au aplicat sancţiuni totale de 667.575 lei, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). S-au aplicat 108 de sancţiuni contravenţionale, din care 95 de amenzi şi 13 de avertismente, valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei”, scrie Cotidianul.

„Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri să trimită spre rejudecare la Curtea de Apel București dosarul în care fostul magistrat Camelia Bogdan a pus sechestru pe averea a doi notari, printre care se află și Jean Andrei, soțul președintelui Tribunalului București, Laura Andrei. În mai 2016, Camelia Bogdan, la acea vreme judecător la Curtea de Apel București, a decis punerea sub sechestru a averilor deținute de doi notari – Jean Aurel Andrei și Lidia Seceleanu, într-un dosar penal în care aceștia nu aveau nicio calitate procesuală”, notează Agerpres.

Agerpres mai scrie despre acest istoricul acestui dosar: „Camelia Bogdan a stabilit atunci luarea măsurii asiguratorii a popririi până la concurența sumei de 212.971 lei în cazul notarului Jean Aurel. Mai mult, Camelia Bogdan a decis extinderea sechestrului și asupra averii șefei Tribunalului București, Laura Andrei, soția notarului Jean Aurel Andrei. Anterior acestei decizii, Camelia Bogdan a depus la DNA o plângere penală împotriva Laurei Andrei, reclamând că nu a fost pus în executare un ordin de indisponibilizare în vederea confiscării a sumelor de bani în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro”.

Ar mai trebui menţionat faptul că pe 8 februarie 2017, Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură, în urma unei decizii a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Un alt fapt relatat de presă azi se referă la cererea unui alt procuror al Direcţiei Naţional Anticorupţie (DNA) – al şaptelea în ultima perioadă – de a părăsi DNA, solicitare aprobată, miercuri, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Secţiei pentru procurori a CSM s-a aflat solicitarea formulată de procurorul Amaryl Sabău, de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi continuare a activităţii la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti sau la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Secţia pentru procurori a admis solicitarea acesteia şi a decis încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie începând cu 1 iulie şi revenirea la Parchetul Tribunalului Bucureşti (unitate de parchet de la care provine)”, scrie News.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară frumoasă!