36 views
Pe pagina sa oficială (www.ec.europa.eu), Comisia Europeană a publicat un comunicat prin care invită instituțiile interesate să transmită un proiect ce se adresează predării/învățării limbilor străine, în scopul acordării Certificatului Lingvistic European (European Language Label) 2021.
Astfel, la evaluarea acestor proiecte se va avea în vedere îndeplinirea priorităților europene prevăzute pentru anul 2021, și anume: îmbunătățirea învățării limbilor străine prin intermediul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) și al mass-mediei digitale, învățarea limbilor străine și promovarea echității, coeziunii sociale și cetățeniei active și, totodată, dezvoltarea profesională a profesorilor de limbi străine.
De menționat este faptul că, în anul curent, vor putea aplica toate instituțiile interesate de obținerea acestui certificat, indiferent de contextul și de vârsta celor care învață/predau și indiferent de sursa de finanțare, însă, începând cu anul 2022, Certificatul Lingvistic European va fi acordat doar proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+.
Aplicanții interesați vor completa formularul de candidatură, pus la dispoziție de către Comisie.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 20 august 2021.
Pentru mai multe detalii legate de proiectele considerate eligibile și criteriile de evaluare, vă invităm să accesați sursa informației.