Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
90 views
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamanta, în calitate de grefier – personal auxiliar de specialitate şi conex a solicitat obligarea pârâţilor Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata drepturilor salariale, competenţa materială revenind în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Astfel, se reţine că reclamanta A. a îndeplinit funcţia de grefier arhivar la Judecătoria Piteşti, aflată în raza Curţii de Apel Piteşti, în perioada 1 noiembrie 2010 – 31 august 2016, iar începând cu 1 septembrie 2016 reclamanta a fost transferată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Ulterior, reclamanta a funcţionat ca grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, secţia penală, aşa cum reiese din decizia nr. 423 din 25 iunie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, aflată la dosarul Tribunalul Dâmboviţa.
Se constată că, în cauză, calitatea reclamantei de personal de specialitate şi conex în justiţie, sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională.
Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: „În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.
Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia.
Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia”.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie (pct. 50), iar „art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul – stricto sensu, cât şi instanţa de judecată – lato sensu”.
Calitatea de grefier a reclamantei, precum şi calitatea de parte în proces a Tribunalului Argeş, Curţii de Apel Piteşti, Tribunalului Bucureşti şi Curţii de Apel Bucureşti, determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă, respectiv art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.
Reclamanta s-a adresat Tribunalului Dâmboviţa, aceasta fiind opţiunea cu privire la instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti şi Curţii de Apel Bucureşti, în arondarea cărora se află Judecătoria Piteşti şi Tribunalul Bucureşti, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acţiunii.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
