Avocatul Poporului. Sesizare privind excepția de neconstituționalitate a legislației care reglementează starea de alertă

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Avocatul Poporului motivează că prin delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca scop restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, sunt încălcate principiul separației puterilor, precum şi prevederile art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, O.U.G. nr. 21/2004 nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, aceasta presupunând o circumstanțiere detaliată.

De asemenea, nu este prevăzut un termen pentru care se poate dispune starea de alertă, iar în acest context, restrângerea temporară a drepturilor capătă caracterul unei îngrădiri permanente, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.

Întreaga motivație a opiniei Avocatului Poporului poate fi vizualizată aici.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Această rubrică este susținută de EASYLAW, manager activități juridice.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo