44 views
Pe site-ul oficial (www.asfromania.ro), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat anunțul privind organizarea procesului de selecție pentru funcția de Președinte al Consiliului de administrație al Fondului de compensare a investitorilor.
Persoanele interesate de ocuparea unei astfel de poziții își pot depune dosarele de candidatură până în data de 9 iulie 2021, ora 23:59, la adresa de e-mail: candidați_FCI@asfromania.ro.
Astfel, membrii Consiliului de Administrație al Fondului de compensare a investitorilor sunt numiți pentru un mandat de 5 ani prin act administrativ individual emis de către A.S.F. și trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
− Să fie absolvenţi de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau cu studii universitare de scurtă durată cu diplomă de licenţă şi master în domeniul economic sau juridic;
− Să aibă o bună reputaţie şi probitate morală;
− Să aibă experienţă profesională dovedită în domeniul financiar sau în cel de activitate de reglementare/supraveghere instituţii de credit, finanţe sau piaţa de capital de minimum 8 ani;
− Să nu fie soţi, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;
− Să nu fie senatori, deputaţi, membri ai Guvernului sau să deţină funcţii de conducere în cadrul vreunui partid politic ori organizaţie politică pe perioada exercitării mandatului;
− Să nu aibă înscrise în cazierul judiciar sancţiuni prevăzute de lege;
− Să nu aibă înscrise în cazierul fiscal sancţiuni prevăzute de lege;
− Să nu deţină în cadrul vreunei entităţi prevăzute la art. 3 (1) calitatea de acţionar, angajat sau director, membru al consiliului de administraţie, consiliului de supraveghere ori directoratului, după caz;
− Să nu fi fost condamnaţi în ultimii 5 ani pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în domeniul financiar−bancar, legislaţia privind insolvenţa sau protecţia consumatorilor;
− Să nu fi fost sancţionaţi de A.S.F. sau Banca Naţională a României cu interzicerea desfăşurării de activităţi pe pieţele supravegheate de acestea.
Atribuțiile postului, precum și actele necesare înscrierii pot fi vizualizate aici.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.
✎Vezi și ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 16 iunie 2021