Aprobarea modelului şi conţinutului formularului (014) „Notificare privind modificarea anului fiscal” (OPANAF nr. 1546/2017)

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial Sumar
OPANAF nr. 1546/2017
(M. Of. nr. 401 din 29 mai 2017)
Se aprobă modelul şi conţinutul formularului (014) „Notificare privind modificarea anului fiscal”, prevăzut în anexa nr. 1.

În M. Of. nr. 401 din 29 mai 2017, a fost publicat OPANAF nr. 1546/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (014) „Notificare privind modificarea anului fiscal”.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivului ordin.

Art. 1 din OPANAF nr. 1546/2017

Art. 1 stabilește faptul că se aprobă modelul şi conţinutul formularului (014) „Notificare privind modificarea anului fiscal”, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2 din OPANAF nr. 1546/2017

Potrivit art. 2, instrucţiunile de completare a formularului de la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3 din OPANAF nr. 1546/2017

Conform art. 3, caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare a formularului de la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 4 din OPANAF nr. 1546/2017

În art. 4 este prevăzut faptul că anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din respectivul ordin.

Art. 5 din OPANAF nr. 1546/2017

Respectivul ordin, potrivit art. 5, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6 din OPANAF nr. 1546/2017

Art. 6 prevede că la data intrării în vigoare a respectivului ordin se abrogă OPANAF nr. 3.495/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (014) „Notificare privind modificarea anului fiscal”, publicat în M. Of. nr. 914 din 10 decembrie 2015.

Art. 7 din OPANAF nr. 1546/2017

Art. 7 stabilește că Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile subordonate vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor respectivului ordin.