Valorificarea criteriilor generale de individualizare. Valențe și controverse

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

3. Interdicția dublei valorificări

Problema dublei valorificări apare, în special, în raport cu primul criteriu de individualizare, care cuprinde împrejurări ce au fost valorificate de legiuitor și în Partea specială a Codului penal ori în conținutul altor instituții de drept. Astfel, unele dintre acestea pot îndeplini și rolul de elemente constitutive sau elemente circumstanțiale agravante sau atenuante (circumstanțe speciale) ale unor infracțiuni ori rolul de circumstanțe generale de atenuare sau agravare. În acest caz, se naște întrebarea dacă vom putea da un dublu efect acestor date ori dacă suntem limitați la o unică valorificare. Răspunsurile diferă în funcție de premisele întrebării, astfel încât se impune o analiză în mai multe etape.

Cea mai simplă dintre ipoteze, care în fapt, nu constituie o problemă de dublă valorificare, dar pe care o amintim din considerente de claritate a explicațiilor ce vor urma, este cea în care aspectele prevăzute în art. 74 lit. a) C. pen. (locul, timpul, modul de săvârșise a faptei și mijloacele folosite) nu constituie elemente de tipicitate sau elemente circumstanțiale agravante ale infracțiunii comise. În acest caz, este evident că instanța va putea să aibă în vedere împrejurarea respectivă în procedura individualizării. Spre exemplu, împrejurarea temporală „în timpul nopții” nu constituie nici element de tipicitate și nici element circumstanțial agravant pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 205 C. pen., dar, dacă o astfel de faptă ar fi săvârșită după lăsarea completă a întunericului, instanța ar putea să analizeze dacă există un grad mai mare de pericol social și să se orienteze spre o sancțiune mai severă.

Pe de altă parte, în cazul în care împrejurarea respectivă constituie element de tipicitate (e.g. săvârșirea faptei în public pentru infracțiunea de tulburare ordinii și liniștii publice^[16] sau pe timp de război pentru infracțiunea de dezertare^[17]) sau element circumstanțial agravant (e.g. săvârșirea faptei în timpul nopții, în cazul infracțiunii de violare de domiciliu^[18]; de către o persoană înarmată, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate[^[19]; cu premeditare sau prin cruzimi, în cazul infracțiunii de omor calificat^[20]; prin mijloace de natură a pune în pericol alte persoane sau bunuri, în cazul infracțiunii de distrugere^[21]; prin folosirea de nume și calități mincinoase sau de mijloace frauduloase, în cazul infracțiunii de înșelăciune^[22] ori prin mascare, deghizare sau travestire, în cazul infracțiunii de furt calificat^[23]) s-ar putea considera că este incidentă interdicția  dublei valorificări. Un argument în susținerea acestei concluzii ar fi că legiuitorul a dat în mod expres o altă valență acestor aspecte, urmărind ca efectul lor să fie împlinirea condiției tipicității sau reținerea variantei agravate.

Cu toate acestea, considerăm că se impune o nuanțare a acestei soluții, neputându-i oferi un caracter general valabil. Există situații în care dubla valorificare este justificată, fiind necesar să ne raportăm la specificul împrejurării și să analizăm factual dacă aceasta are un conținut absolut determinat, caz în care nu se poate motiva dubla valorificare, sau dacă aceasta poate prezenta grade diferite de intensitate, caz în care va putea produce efecte dintr-o dublă perspectivă^[24]. Altfel spus, ne interesează dacă împrejurarea în cauză ar putea imprima faptei grade diferite de gravitate, cu relevanță în procedura individualizării ori dacă aceasta are un conținut fix, despre care ar fi artificial să considerăm că se poziționează pe o scară graduală.

Faptul că o împrejurare căreia legiuitorul i-a oferit caracter circumstanțial agravant în procesul de individualizare legală ar fi valorificată de către judecător și în cadrul individualizării judiciare nu conduce automat la concluzia unei duble agravări a răspunderii penale. Instanța va trebui să valorifice împrejurarea respectivă în coroborare cu celelalte criterii de individualizare, neputând decide ca aceasta să producă efecte în mod independent. Legiuitorul a pus la dispoziția instanței criteriile de individualizare și a oferit judecătorului libertatea de a se ghida în raport de acestea între limitele legale ale sancțiunii, existând o relație de complementaritate între individualizarea legală și cea judiciară, și nu una de excludere.

În doctrină, au fost prezentate ca elemente cu un conținut determinat împrejurarea temporală „în timpul nopții”, iar, ca elemente cu un conținut nedeterminat, circumstanțele speciale ce vizează săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau prin mijloace de natură a pune în pericol alte persoane sau bunuri^[25]. Astfel, în situația unei infracțiuni de violare de domiciliu săvârșită în timpul nopții putem costata că împrejurarea temporală are un conținut fix, neschimbat, fiind în toate cazurile același din momentul instalării până în momentul dispariției stării nocturne. La polul opus, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de omor calificat prin cruzimi pot exista diferențe între durata și intensitatea tratamentelor chinuitoare. De asemenea, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de distrugere în varianta agravată, putem identifica diferențe între gradul de periculozitate al materialelor  și mijloacelor folosite, cum ar fi cantitatea de explozibil sau de substanțe inflamabile. 

În privința celorlalte împrejurări pe care le-am enumerat supra, suntem de părere că ar avea un conținut determinat săvârșirea faptei într-un loc public, pe timp de război, prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin mascare, deghizare sau travestire. Noțiunea de mijloace frauduloase are o sferă mai amplă de cuprindere, ceea ce ne determină să considerăm că ar putea exista diferențe la nivelul gradului de pericol social, prin raportare la modul concret de comitere a faptei. De asemenea, în cazul faptelor premeditate putem fi în situația unei chibzuiri de ordinul zecilor de minute sau a unui plan laborios, pus la punct cu multe zile înainte, în care făptuitorul a luat toate măsurile necesare pentru a-și spori șansele de reușită și pentru a înlătura urmele faptelor sale. Mai mult, în cazul infracțiunilor săvârșite de către o persoană înarmată, putem să delimităm gradul de pericol după cum făptuitorul avea asupra sa una sau mai multe arme dintre cele prevăzute în Categoria A din Anexa Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor (de exemplu, o armă de foc automată) sau o alta mai puțin periculoasă și intimidantă (de exemplu, o armă albă cu lamă).

Deși cele mai multe probleme referitoare la dubla valorificare se nasc în legătură cu împrejurările descrise de primul criteriu de individualizare, nu este exclus să întâlnim astfel de situații și prin raportare la alte criterii de individualizare, cum ar fi cele prevăzute la art. 74 lit. c) și d) C. pen. Astfel, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 C. pen., există o variantă agravată ce presupune comiterea acesteia din motive care, în viziunea făptuitorului, atribuie victimei o poziție de inferioritate (de exemplu, vârsta, sexul sau naționalitatea). În această situație, considerăm că mobilul menționat poate produce efecte atât ca element circumstanțial agravant, cât și ca un criteriu general de individualizare, instanța urmând să analizeze dacă există unul sau mai multe motive dintre cele enumerate care l-au determinat pe făptuitor să comită infracțiunea ori cât de puternice sunt convingerile acestuia referitoare la inferioritatea unor categorii de persoane. În privința criteriului prevăzut în art. 74 lit. d) C. pen., o chestiune problematică apare în cazul în care prin activitatea infracțională se produc consecințe deosebit de grave, conform art. 183 din C. pen, iar legiuitorul a ales să valorifice această împrejurare în conținutul agravat al infracțiunii comise. Și în acest caz, considerăm că o dublă valorificare poate avea loc deoarece în procedura individualizării judiciare se poate ține cont de cuantumul exact al prejudiciului și valoarea care excedează sumei de două milioane de lei, fapt ce dovedește caracterul variabil al prezentei împrejurări.

O altă chestiune asupra căreia merită să ne oprim vizează raportul dintre circumstanțele generale agravante sau atenuante și criteriile de individualizare, deci  posibilitatea  dublei valorificări a  unei  împrejurări  prin  raportare  la aceste instituții. Spre deosebire de Codul penal din 1968, în art. 74 C. pen., intitulat „Criterii generale de individualizare a pedepsei” nu mai este cuprinsă în enumerarea legiuitorului trimiterea la circumstanțele legale sau judiciare. Deși ambele instituții sunt reglementate în capitolul destinat individualizării pedepsei, ele se regăsesc prezentate în articole și secțiuni diferite, de unde putem deduce că actualul legiuitor a urmărit să realizeze o delimitare mai clară între circumstanțe și criterii de individualizare și să pună în lumină aspectele care le diferențiază – primele pot determina majorarea sau reducerea limitelor speciale de pedeapsă, iar cele din urmă îl ajută pe judecător să se orienteze între limitele astfel stabilite.

Pe de-o parte, am putea considera că nu putem să valorificăm de două ori aceeași împrejurare, indiferent de conținutul ei (determinat sau variabil), atât ca o circumstanță generală, cât și ca un criteriu de individualizare deoarece se observă o suprapunere între efectele acestora lato sensu – majorarea sau diminuarea duratei sau cuantumului sancțiunii. Pe de altă parte, având în vedere că am recunoscut posibilitatea dublei valorificări a unei împrejurări ce constituie element circumstanțial agravant sau atenuant (deci a unei circumstanțe speciale), considerăm că, pentru aceleași motive prezentate supra, se poate proceda întocmai și în cazul circumstanțelor generale care nu au un conținut absolut determinat (de exemplu, provocarea, săvârșirea infracțiunii prin supunerea victimei la tratamente degradante sau profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei).

În fine, criteriile de individualizare vor fi incidente acolo unde efectul circumstanțelor nu se răsfrânge din cauza neîndeplinirii unor cerințe impuse de lege. De exemplu, va fi reținut drept criteriu de individualizare modul de comitere a unei infracțiuni prin folosirea de mijloace și metode periculoase, dacă acestea nu au fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri; săvârșirea unei infracțiuni în perioada stării de urgență fără a profita de aceasta; săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane vulnerabile fără a profita de starea acesteia; acoperirea prejudiciului după momentul primului termen de judecată ori acoperirea prejudiciului pentru una dintre infracțiunile excluse de la aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d). În egală măsură, dacă instanța va considera că nu se impune reținerea uneia dintre circumstanțele atenuante judiciare, aceasta va putea reține respectivele împrejurări în procesul individualizării sancțiunii.

O ultimă etapă a studiului nostru vizează chestiunea dublei valorificări prin raportare la aspectele prevăzute în art. 74 lit. f) C. pen. – atitudinea de după săvârșirea faptei și din timpul procesului penal. În doctrină, se enumeră printre atitudinile ce pot fi valorificate în procedura individualizării judiciare  recunoașterea faptei (fie prin încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, fie prin solicitarea aplicării procedurii simplificate), autodenunțul ori contribuția la identificarea și tragerea la răspundere penală a participanților^[26].

Cu toate acestea, a fost exprimată și opinia contrară, care prevede că dacă atitudinii respective i s-a atribuit în mod expres, în raport cu fapta comisă, o altă natură juridică de către legiuitor, atunci nu vom putea proceda la o dublă valorificare a acesteia^[27]. Altfel spus, dacă atitudinea făptuitorului va determina incidența unei cauze de atenuare a răspunderii penale (de exemplu, reducerea limitelor pedeapsă ca urmare a denunțării participanților^[28] sau ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției^[29]) se va da valență acestei cauze în detrimentul criteriului de individualizare prevăzut în art. 74 lit. f) C. pen.

Argumentul prezentat are ca punct de plecare jurisprudența conturată sub imperiul Codului penal din 1968 în care recunoașterea vinovăției putea avea atât rolul de cauză de atenuare a răspunderii penale (la fel ca în actualul Cod Penal), cât și de circumstanță atenuantă judiciară. Astfel, într-o speță s-a motivat că ulterior valorificării atitudinii sincere a inculpatului drept o cauză de reducere a pedepsei „este greșit ca aceleași împrejurări să fie avute în vedere inclusiv pentru a proporționaliza pedeapsa între limitele ei”^[30]. Totuși, considerăm că oferirea unei soluții acestei problematici folosind o interpretare istorică a dispozițiilor în materie nu este ideală, deoarece nu putem pierde din vedere că, spre deosebire de circumstanțele atenuante judiciare care produc efecte individualizate, prin ele însele și în mod independent, criteriile de individualizare nu au această vocație, ele trebuind corelate între ele și valorificate împreună.

În acest sens, tindem să fim de acord cu soluțiile mai recente întâlnite în practica judiciară care admit posibilitatea dublei valorificări a atitudinii sincere a infractorului, atât din perspectiva cauzei de atenuare, cât și din perspectiva criteriilor  de  individualizare.  Într-o  speță,  instanța  a  motivat  că  în  procedura individualizării judiciare a avut în vedere „criteriile generale de individualizare, multitudinea faptelor de natură penală, ceea ce denotă sfidarea autorităților, iar pe de altă parte s-a avut în vedere și atitudinea de recunoaștere a inculpatului […] S-a avut în vedere în cele din urmă că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor de la pct.1-4 din rechizitoriu și nu s-a putut dovedi comiterea faptei de la pct.5 de către inculpat, astfel că inculpatul a beneficiat de procedura recunoașterii învinuirii”^[31].

II. Concluzie

Orice persoană care săvârșește o infracțiune are un mod propriu de a reacționa la riposta organelor judiciare și la încercarea acestora de a le inhiba conduita antisocială. Stabilirea unei pedepse universale, unanim aplicabile, ar duce la pierderea eficienței sancțiunii penale, care este receptată distinct de fiecare individ și care tot distinct trebuie individualizată pentru a fi efectivă. Având în vederea importanța instituției individualizării judiciare pentru satisfacerea  însuși scopului sancțiunilor de drept penal, am considerat că este utilă explicitarea procedurii valorificării criteriilor de individualizare și punctarea aspectelor care ar putea genera controverse, acestea fiind alimentate atât de o practică judiciară neunitară, cât și de dezbateri doctrinare.

Cu toate că, la o primă vedere, valorificarea criteriilor generale de individualizare pare a fi o operațiune intuitivă, este de observat că aceasta trebuie să se desfășoare, la fel ca orice instituție de drept penal, după anumite precepte. Nu este suficient faptul că legiuitorul a enunțat, în sprijinul instanței, reperele după care putem evalua gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea făptuitorului, fiind necesar să deținem și cheia descifrării și operării cu aceste concepte. Doar în acest mod, instanța va putea stabili și aplica o sancțiune care să fie adaptată cazului concret dedus judecății și care să corespundă nevoilor de îndreptare ale făptuitorului.

---