105 views
Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul Sorin Grindeanu a avut o întrevedere cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene la Palatul Victoria.
Discuțiile au vizat problematica Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), absorbția fondurilor europene şi alte dosare de actualitate de pe agenda europeană. Premierul Sorin Grindeanu a declarat că ,,Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc este să finalizăm MCV înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului UE. Este o chestiune de prestigiu şi mândrie la care țin foarte mult”.
Priorităţile menţionate în acest sens de premierul Sorin Grindeanu și de ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cursul întrevederii cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, sunt:
– punerea în acord a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale;
– asigurarea deplinului respect pentru drepturile fundamentale;
– garantarea eficienţei;
– predictibilităţii şi calităţii actului de justiţiei;
– apropierea justiţiei de cetăţean.
A fost detaliată situaţia din penitenciare şi măsurile pe care Guvernul le are în vedere în perioada imediat următoare pentru găsirea unor soluții privind îmbunănățirea condițiilor de detenție, s-a discutat despre menţinerea deficitului bugetar în limita de 3% din PIB, dar și continuarea politicilor sociale ale Guvernului.
Șeful Executivului a menționat că toate demersurile Executivului se vor face pe bază de dialog, transparență și consultare, astfel încât să fie susţinute atât de sistemul de justiţie din România, cât şi de societate în integralitate.