Solicitarea obligării pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, începând cu data numirii reclamantei în funcția de judecător, luând în considerare coeficientul de multiplicare ce reprezintă diferențele drepturilor salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bihor – secţia I Civilă şi Tribunalul Braşov – secţia I Civilă, Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, judecător în cadrul Judecătoriei Petroşani, începând cu 30.03.2022, a învestit Tribunalul Bihor cu un conflict de muncă, pârât în cauză fiind Tribunalul Hunedoara.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (2) Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, „Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii”.

Conform art. 127 alin. (2^1) C. proc. civ.: „dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz”.

În cauză, se reţine că acţiunea a fost introdusă împotriva pârâtului Tribunalul Hunedoara.

Prin urmare, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (2^1) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă cererea este introdusă împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aceste norme reglementează dreptul de opţiune al părţii, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula generală în materie de competenţă, fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Or, în caz de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în toate cazurile de competenţă alternativă, reclamantul are dreptul să aleagă instanţa competentă iar, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea reclamantului nu poate fi cenzurată.

În cauză, se constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) şi (2^1) C. proc. civ., sesizând astfel una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Astfel, reclamanta a sesizat Tribunalul Bihor, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, aceasta fiind una dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Alba-Iulia, din circumscripţia căreia face parte şi pârâtul Tribunalul Hunedoara.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bihor, competenţa acestei din urmă instanţe de a soluţiona acţiunea cu care a fost învestită a fost stabilită în mod definitiv, fiind câştigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bihor – secţia I Civilă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației: www.scj.ro.