Condiția reținerii concursului de infracțiuni: inexistența unei hotărâri definitive de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile comise de aceeași persoană

21 ian. 2025
Vizualizari: 202
  • Legea nr. 656/2002: art. 23 alin. (1) lit. a)
  • Legea nr. 78/2000: art. 6
  • Legea nr. 87/1994: art. 13
  • NCP: art. 38
  • NCP: art. 5
  • NCP: art. 72 alin. (1)
  • NCPP: art. 275 alin. (3)
  • NCPP: art. 396 alin. (1)
  • NCPP: art. 425^1
  • NCPP: art. 555 alin. (1)
  • NCPP: art. 597 alin. (8)
  • NCPP: art. 598
  • VCP: art. 25
  • VCP: art. 257 alin. (1)
  • VCP: art. 31 alin. (2)
  • VCP: art. 33 lit. a)
  • VCP: art. 88 alin. (1)
  • VCPP: art. 345 alin. (1)

Prin sentința penală nr. 213/F din 13 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A..

S-a scăzut din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată contestatorului condamnat prin sentința penală nr. 139/F/29.07.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 286/A/24.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), durata arestării preventive în cauza care s-a pronunțat sentința penală nr. 3238/16.11.2006 a Judecătoriei Focșani (definitivă prin decizia penală nr. 55/12.02.2007 a Tribunalului Vrancea), de la data de 01.06.1999 la data de 07.08.2000, alături de perioada executată din pedeapsă, de la data de 25.11.2021 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 139/F/29.07.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin contestația la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, condamnatul A. a solicitat computarea din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 139/29.07.2020 a Curții de Apel București, în a cărei executare se află, a duratei arestării preventive din perioada 01.06.1999 – 07.08.2000, perioadă în care a fost încarcerat în Arestul IPJ Vrancea, în Spitalul Penitenciar Jilava și în Penitenciarul Rahova, măsură care a fost dispusă într-un dosar în care era cercetat pentru o infracțiune prevăzută de Legea nr. 82/1999 (Legea contabilității), pentru care, prin rechizitoriul nr. x/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost, ulterior, trimis în judecată.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 198 din 5 martie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestațiile promovate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și de condamnatul A., prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, prin raportare la dispozițiile art. 425^1 C. proc. pen. și art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Premergător, Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, sunt prevăzute mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar este exclusă posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârii. Prin limitarea cazurilor în care poate fi folosită contestația la executare, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-un instrument prin care să fie împiedicată procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Unul din cazurile în care se poate face contestație la executare este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv atunci când se ivește o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, căruia i-a fost circumscrisă cererea formulată de condamnatul A. de deducere a arestării preventive din perioada 01.06.1999 – 07.08.2000.

Analizând, în raport cu aceste dispoziții, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și de condamnatul A., în mod corect, prima instanță, admițând contestația la executare formulată de condamnat, scăzând din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 139/F/29.07.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 286/A/24.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), durata arestării preventive în cauza care s-a pronunțat sentința penală nr. 3238/16.11.2006 a Judecătoriei Focșani (definitivă prin decizia penală nr. 55/12.02.2007 a Tribunalului Vrancea), de la data de 01.06.1999 la data de 07.08.2000, alături de perioada executată din pedeapsă, de la data de 25.11.2021 la zi, anulând mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței și dispunând emiterea unui nou mandat.

Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul condamnat a fost arestat preventiv în perioada 01.06.1999 – 07.08.2000, iar prin sentința penală nr. 3238 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în dosarul nr. x/2004 (definitivă prin decizia penală nr. 55 din 12 februarie 2007), în privința acestuia s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Ulterior, prin sentința penală nr. 139/F din 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 286/A/24.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., și de instigare la spălarea banilor, în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 25 C. pen. (1969) și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), fapte reținute a fi comise în luna decembrie 2009 și în perioada 17 decembrie 2010 – 27 ianuarie 2011și la data de 30 ianuarie 2012.

Totodată, se reține că, atâta timp cât în hotărârea de condamnare s-a aplicat, ca lege penală mai favorabilă, vechea reglementare, sub imperiul căreia s-a pronunțat și sentința penală a Judecătoriei Focșani, în speță sunt aplicabile dispozițiile C. pen. din 1969.

Reglementând modalitatea de computare a reținerii și arestării preventive, art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) stipula că „timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate”, precum și că „scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă”.

Rezultă, așadar, că, potrivit acestui text de lege, din pedeapsa pronunțată pentru singura infracțiune concurentă reținută în sarcina inculpatului sau din pedeapsa rezultantă aplicată pentru concurs de infracțiuni trebuie să fie scăzută reținerea sau arestarea preventivă luată împotriva condamnatului, chiar dacă respectivele măsuri fuseseră instituite pentru altă sau alte infracțiuni concurente pentru care acesta nu a fost în cele din urmă pedepsit. Legiuitorul a avut în vedere în acest sens că nededucerea reținerii sau arestării preventive ar avea ca efect, în acest caz, o agravare nejustificată a pedepsei ce trebuie efectiv executată.

Sub același aspect, Înalta Curte reține și împrejurarea că, deși în noua codificare în vigoare din 01 februarie 2014, norma ce reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate a suferit unele modificări, textul art. 72 alin. (1) C. pen. prevede că „scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive”. Prin urmare, inclusiv în noua reglementare, legiuitorul a stipulat că pentru deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate nu este necesară pronunțarea unei soluții de condamnare pentru fapta care a impus luarea măsurii preventive.

În ceea ce privește instituția concursului de infracțiuni, se constată că, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. (1969), acesta este o formă a pluralității de infracțiuni ce constă în săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către aceeași persoană, mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, definiție ce a fost menținută, în elementele sale esențiale, și în actuala reglementare (art. 38 C. pen.).

Așadar, una din condițiile pentru reținerea concursului de infracțiuni constă în inexistența unei hotărâri definitive de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile comise de aceeași persoană, cerință considerată de către Parchet ca nefiind îndeplinită în cauză.

Înalta Curte apreciază, însă, în acord cu judecătorul de la fond, că, atâta timp cât prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Focșani nu s-a dispus condamnarea contestatorului, ci o soluție de încetare a procesului penal, faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2004 al acestei instanțe sunt concurente, în înțelesul art. 33 lit. a) C. pen. (1969), cu cele pentru care A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 139/F din 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, chiar dacă cele din urmă au fost săvârșite ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 3238 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Focșani.

În plus, se impune a se sublinia că, în condițiile în care legiuitorul a stabilit, în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (1968), că, în rezolvarea acțiunii penale, instanța pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, la care, prin art. 396 alin. (1) C. proc. pen., începând cu 01 februarie 2014 a adăugat renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, ceea ce înseamnă că aceste soluții sunt diferite între ele, sensul sintagmei „înainte de a fi condamnată” din cuprinsul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) nu este acela al judecării definitive a cauzei, respectiv al soluționării pe fond a acțiunii penale chiar și printr-o soluție de încetare a procesului penal sau prin dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată, așa cum, în mod neîntemeiat, a susținut reprezentantul Ministerului Public cu prilejul dezbaterilor.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În atare situație, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a procedat la admiterea contestației la executare formulată de condamnatul A. și la deducerea, din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în a cărei executare se află, a perioadei în care acesta a fost arestat preventiv în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2004 al Judecătoriei Focșani (01.06.1999 – 07.08.2000), precum și perioadei deja executate din pedeapsă, de vreme ce dispozițiile art. 88 alin. (1) C. pen. (1969) impun scăderea reținerii și arestării preventive și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă, așa cum este situația în speță. Prin urmare, raportat la criticile invocate, se apreciază ca nefiind fondată calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

În mod similar, Înalta Curte apreciază neîntemeiată și contestația formulată de condamnatul A., sens în care are în vedere dispozițiile art. 555 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care pedeapsa închisorii se pune în executare prin emiterea mandatului de executare care trebuie să conțină, printre altele, și perioada reținerii și arestării preventive ori cea deja executată, ceea ce impune ca, atunci când hotărârea de condamnare inițială suferă modificări din această perspectivă, fie pe calea contestației la executare, fie ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, mandatul inițial de executare a pedepsei închisorii să fie anulat și să fie emis un nou mandat conform modificărilor survenite.

Contrar susținerilor apărării, emiterea, în această situație, a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii nu influențează vocația condamnatului la liberare condiționată, aceasta raportându-se, potrivit dispozițiilor legale incidente, la întreaga perioadă executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare.

Față de considerentele mai sus expuse, constatând că, sub aspectul criticilor formulate, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar, din oficiu, nu s-a identificat nicio nelegalitate, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 213/F din 13 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Condiția reținerii concursului de infracțiuni: inexistența unei hotărâri definitive de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile comise de aceeași persoană was last modified: ianuarie 20th, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.