Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
79 views
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că reclamantele au funcţia de grefier în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, iar acţiunea are drept obiect acordarea de drepturi salariale.
Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”.
Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, însă sintagma „se aplică în mod corespunzător” vizează desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.
Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală şi structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă, în care reclamantele sunt personal auxiliar al unei structuri teritoriale.
Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării şi revine instanţei de la domiciliul reclamantelor.
Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, concluzia care se impune este că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă. Necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu, în acest sens fiind dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii”.
Aşadar, Tribunalul Timiş nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opuneau dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. şi, cum pârâta nu a invocat această excepţie, Tribunalul Timiş a fost legal învestit şi a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze litigiul.
Faţă de considerentele anterior expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Sursa informației: www.scj.ro.
