Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
163 views
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Mureş, secţia civilă şi Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamantele solicită în contradictoriu cu pârâţii obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi băneşti despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.
Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 248-253 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că: „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”, iar potrivit alin. (2), „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii”.
Conform art. 127 alin. (2^1) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.
Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile aplicându-se în mod corespunzător şi grefierilor.
În speţă, reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
În aceeaşi ordine de idei, în speţă nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe.
Dispoziţia legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare şi parchetelor de pe lângă instanţe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.
Este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme juridice de excepţie, motiv pentru care sunt de strictă interpretare şi bineînţeles nu pot fi extinse prin analogie (operaţiune interzisă de art. 10 C. civ.).
O interpretare aşa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuţie echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.
Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
Sursa informației: www.scj.ro.
