Nemulțumiri privind faptul că nu este reglementată o cale de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Constituţia României: art. 61 alin. (1)
• Legea nr. 340/2009: art. 2 alin. (5)
• Legea nr. 47/1992: art. 2 alin. (3)
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (5)
• NCPP: art. 275 alin. (2)

Prin Decizia penală nr. 7/R, din data de 23.10.2023, a Curții de apel Timișoara, secția penală, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. cu privire la prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite trei dintre condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, respectiv excepția a fost ridicată în fața unei instanțe învestite cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, de către o persoană având calitatea de inculpat și vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională.

Referitor la condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, s-a apreciat că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței de judecată.

Curtea a considerat că fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii, iar stabilirea acestui interes se face de către organul judiciar, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 738 din 8 noiembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul declarat de recurentul A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Din această perspectivă, efectuând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă, respectiv art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 reglementează situația în care, ca urmare a admiterii unei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța dispune suspendarea judecății și împotriva încheierii prin care se dispune suspendarea judecății, poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Înalta Curte reține că, în speță, susținerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de faptul că nu este reglementată o cale de atac împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară așa cum în procedura privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este reglementată o astfel de cale de atac împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare.

Astfel, prin invocarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unei căi de atac împotriva soluției prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiecțiunile formulate de recurent cu privire la dispoziția legală criticată nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte reține că demersul autorului excepției este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unor modificări legislative și nu urmărește armonizarea normelor de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, respectiv în cadrul recursului declarat de către inculpatul A. împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, Decizia penală nr. 679 din data de 27.07.2023 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Timiș împotriva căreia, deși definitivă, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului sub aspectul respingerii cererii de sesizare a CJUE cu o întrebare preliminară, iar în cadrul procedurii de soluționare a recursului a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textului de lege apreciat ca neconstituțional, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv. Mai mult, o eventuală decizie a Curții Constituționale de soluționare a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 nu poate avea efecte asupra soluției care vizează recursul declarat de către inculpatul A. împotriva unei hotărâri judecătorești definitive.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare, respectiv aceea ca prevederea ce face obiectul excepției invocate să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele relatate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă, astfel că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, și anume pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 7/R din data de 23.10.2023, pronunțată de Curtea de Timișoara, secția penală în Dosarul nr. x/2023.1.

Totodată, față de culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.