Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
156 views
Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ.. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Astfel, Înalta Curte reţine că Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Braşov, secţia I civilă, şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze având ca obiect „pretenţii- stimulent de risc”.
Acţiunea cu care a fost învestită instanţa de judecată a fost formulată de H., în numele membrilor de sindicat menţionaţi în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv A., B., C., D., E., F. şi G., în vederea valorificării unor drepturi în cadrul unui litigiu având ca obiect un conflict de muncă.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită dată de către instanţele aflate în conflict în legătură cu legitimarea ca reclamant şi/sau ca reprezentant al reclamanţilor în cauză a Sindicatului Naţional „H.”, respectiv, dacă această calitate de reclamant trebuie recunoscută organizaţiei sindicale, sau, numai membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească şi competenţa teritorială în soluţionarea cauzei, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea, aşadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 118/1 martie 2013, prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, statuându-se că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”.
În concluzie, instanţa supremă a statuat că raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ţine seama de sediul sindicatului-reclamant.
În cauză, este de observat faptul că acţiunea a fost formulată de H., în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:
„Art. 28 – (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres”.
În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Chiar dacă decizia a fost pronunţată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a sindicatelor, şi în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entităţi având acelaşi izvor.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizaţiile sindicale, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.
Totodată, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin aceeaşi decizie, s-a statuat în sensul că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
În mod eronat, Tribunalul Dolj a înlăturat interpretarea dată art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că, în speţă, acţiunea nu este formulată de Sindicat în numele reclamanţilor, ci este promovată de reclamanţi, şi că Sindicatul este indicat doar ca reprezentant al acestora.
Această susţinere nu poate fi reţinută, ca pertinentă, în determinarea instanţei competente teritorial, întrucât interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aplicabilă şi în prezenta cauză; pe de o parte, pentru că norma juridică ce conferă calitate procesuală activă, astfel cum a fost interpretată în interesul legii, este pe deplin aplicabilă, mandatul fiind prezumat în măsura în care prin statut/organizaţia sindicală federativă îşi asumă obligaţia de a susţine drepturile şi interesele membrilor de sindicat din cadrul organizaţiilor membre, iar, pe de altă parte, pentru că acest mandat vizează exclusiv contractele individuale de muncă.
Prin urmare, câtă vreme organizaţiei sindicale reclamante, H., i se recunoaşte legitimare procesuală activă potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanţei, astfel cum aceste dispoziţii legate au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 alin. (2) Codul muncii (Legea nr. 53/2003) instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul organizaţia sindicală, respectiv Tribunalului Dolj.
Cele reţinute de Tribunalul Dolj sunt, aşadar, greşite, atâta timp cât prin decizia pronunţată în interesul legii anterior menţionată, Înalta Curte a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanţe, faptul că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat (cum este şi situaţia din prezenta cauză), şi care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunile în justiţie formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.
Pentru toate aceste considerente, cum sediul Sindicatului Naţional „H.”, reclamant împuternicit de membrii săi de sindicat: A., B., C., D., E., F. şi G., se află în circumscripţia Tribunalului Dolj, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei iniţial învestite, în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul, respectiv, Tribunalului Dolj, şi, în considerarea prevederilor arătate, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Temeiul legal al soluţiei
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Sursa informației: www.scj.ro.
