Sent. civ. nr. 4756/2017 a C. Ap. București privind anularea OMFP nr. 2.632/2016

Sent. civ. a C. Ap. București

Actul normativ Sumar
Sentința civilă nr. 4756/2017 a C. Ap. București

(M. Of. nr. 122 din  7 februarie 2022)

Ordinul ministrului finanţelor publice (OMFP) nr.  2632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu

Anularea Ordinului MFP nr. 2.632/2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu.

În M. Of. nr. 122 din  7 februarie 2022 s-a publicat sentința civilă nr. 4756/2017 a Curții de Apel București privind soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect „anulare act administrativ – ORD 2.632/08/11/2016”.

Obiectul acțiunii

– Anularea Ordinului MFP nr. 2.632/8.11.2016.

Redăm, în continuare, dispozițiile relevante din sentință:

Analizând legalitatea ordinului, instanţa constată:

Legalitatea unui act administrativ se analizează în raport cu întregul sistem juridic de nivel superior, în special în raport cu actele normative/administrative în baza cărora este emis. În acest sens sunt incidente atât dispoziţiile de principiu conţinute de art. 1 alin. (5) din Constituţie (care consacră supremaţia Constituţiei şi a legilor), cât şi dispoziţiile art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 (…).

Din cele expuse mai sus rezultă că respectarea principiului legalităţii presupune nu doar ca un act administrativ să nu contravină vreunei prevederi de nivel superior, ci şi (chiar în primul rând) să existe o dispoziţie normativă/administrativă superioară care să permită emiterea actului în discuţie (să existe deci un temei juridic pentru emiterea actului, pentru ca el să ia fiinţă şi să fie inclus în legislaţia pozitivă).

În preambulul ordinului contestat se menţionează că el a fost emis în temeiul:

– art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 (În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul finanţelor publice emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.). Acest temei juridic nu este pus în discuţie de către reclamantă şi, astfel, nu interesează speţa de faţă;

– art. 11 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul de procedură fiscală [Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine: a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege; c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii];

– art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291, organul fiscal local are obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţii cu privire la bunurile imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Transmiterea şi conţinutul informaţiilor, precum şi termenele şi procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.);

– art. 61 alin. (3) din Codul de procedură fiscală [Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central.];

– art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală [(2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informaţii privind bunurile imobile şi mijloacele de transport deţinute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligaţia declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. (3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.);

– art. 69 alin. (5) din Codul de procedură fiscală [Certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate fi emis şi transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituţia/autoritatea publică şi organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul, adeverinţa sau documentul prevăzut la alin. (4) este valabil şi fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent.].

În ceea ce priveşte art. 11 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul de procedură fiscală [Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine: a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege; c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii], acesta reglementează doar posibilitatea organului fiscal de a transmite informaţiile pe care le deţine către autorităţi terţe, fără a specifica nimic despre modalitatea de transmitere a informaţiilor, despre sistemul informatic PatrimVen şi nici despre o eventuală abilitare a Ministerului Finanţelor Publice de a emite vreo reglementare în acest sens.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(…)

În ceea ce priveşte art. 61 alin. (3) din Codul de procedură fiscală [Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central.]

Se observă că acest text legal ar putea constitui temei juridic pentru ordinul contestat, dar numai în ceea ce priveşte transmiterea informaţiilor bancare, nu şi a celorlalte informaţii menţionate în anexa nr. 1 a ordinului, şi numai la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, nu şi la solicitarea organului fiscal central şi numai dacă ar exista o abilitare expresă a Ministerului Finanţelor Publice în a reglementa condiţiile de acces la sistemul informatic al ANAF.

Or, textul nu conţine o astfel de normă de abilitare.

(…)

Susţinerile pârâtului în sensul că ordinul nu ar fi fost emis în vederea punerii în aplicare a art. 60 şi a art. 68 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală nu pot fi primite, din cauza faptului că aceste temeiuri juridice sunt invocate chiar de emitent în preambulul actului, în aplicarea obligaţiei instituite de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 (…).

Faţă de argumentele de mai sus, instanţă constata că ordinul este nelegal, urmând deci a fi anulat.

În ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă, instanţa reţine:

Cu referire la nerespectarea Hotărârii Guvernului nr. 521/2005, instanţa reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, «Proiectele de acte normative care privesc în mod direct autorităţile administraţiei publice locale trebuie transmise preşedinţilor structurilor asociative ale acestora de către autoritatea administraţiei publice centrale iniţiatoare, cu cel puţin 15 zile înainte de prezentarea, spre însuşire, de către conducătorul acesteia».

Această prevedere reprezintă punerea în aplicare a art. 8 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia «Autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii».

Or, se observă că, deşi accesul şi condiţiile de acces la sistemul informatic PatrimVen vizează în mod direct şi autorităţile administraţiei publice locale (ordinul stabilind nu numai drepturi, ci şi obligaţii în sarcina acestora), nu a existat nicio consultare a acestora prin intermediul structurilor asociative, fiind deci încălcată Hotărârea Guvernului nr. 521/2005.

Cu referire la nerespectarea Legii nr. 52/2003, instanţa reţine că (…)

Or, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi publicat un anunţ privind elaborarea acestui ordin, nici că publicarea s-ar fi făcut cu minimum 30 de zile lucrătoare înainte de aprobarea ordinului şi nici că s-ar fi alocat 10 zile calendaristice pentru a se primi propuneri/sugestii.

Ca atare, a fost încălcată şi Legea nr. 52/2003.

Conchizând, faţă de argumentele de mai sus, instanţa va admite acţiunea şi va anula ordinul contestat, urmând ca prezenta hotărâre, în cazul rămânerii ei definitive, să fie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004.

 

Sentința civilă nr. 4756/2017 a C. Ap. București

Prin sentința nr. 4756/2017 a C. Ap. București s-a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.

Pe cale de consecință, s-a anulat OMFP nr. 2.632/2016.