394 views
Pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.scj.ro), s-au publicat listele ședințelor publice din data de 26 octombrie 2020, atât pentru completele competente să judece recursul în interesul legii, cât și pentru completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în materie civilă.
În continuare, vă prezentăm lista sesizărilor ce vor fi dezbătute în fiecare dintre aceste ședințe.
RIL
În cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, la data de 26 octombrie 2020 va avea loc o ședință în cadrul căreia se va dezbate cu privire la:
– interpretarea dispoziţiilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul aplicării în timp a dispoziţiilor privind taxele de timbru aferente cererilor formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în cadrul unei acţiuni introduse în timpul când erau în vigoare prevederile Legii nr. 146/1997;
– dacă sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident în conformitate cu O.U.G. nr. 103/2013 constituie o cheltuială ocazionată cu formarea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) şi alin. (8) ind. 1 din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului; în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă aceste sume trebuie restituite de medic în cazul în care acesta, deşi nu continuă raporturile de muncă pe o durată egală cu durata rezidenţiatului cu unitatea medicală cu care a încheiat contractul individual de muncă urmare demisiei, îşi desfăşoară în continuare activitatea în altă unitate medicală publică;
– interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor Anexei VIII, Cap. II, lit. A, Secţiunea II, pct. 6, subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, modificată şi completată.
HP
Materie civilă
Astfel, la data de 26 octombrie 2020, va avea loc o ședință publică în care se vor dezbate următoarele sesizări în materie civilă, cu privire la:
– interpretarea dispoziţiilor art. 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, respectiv dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică;
– art. 55 alin. (4) lit. e) şi art. 29615 lit. e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (4) lit. f) şi art. 142 lit. e) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că sintagma ,,contravaloarea medicamentelor” cuprinde şi ipoteza decontării contribuţiei personale, respectiv a coplăţii pentru achiziţionarea de medicamente aprobată de ordonatorul de credite pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, în activitate sau pensionari, în temeiul art. 67 din Legea nr. 567/2004 şi în condiţiile H.G. nr. 762/2010;
– dacă actualizarea bazei de calcul a pensiei la care face referire art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu luarea în considerare a art. 60 din acelaşi text de lege, trebuie raportată la art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi dacă această raportare poate semnifica diminuarea bazei de calcul aleasă de viitorul pensionar militar, pentru cele 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate;
– interpretarea art. 39 alin. (6) coroborat cu art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. d), alin. (41) şi alin. (8) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic din sistemul naţional de învăţământ încadrat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 se face, pe durata aplicării tranzitorii a acestui act normativ, prin utilizarea gradaţiei de vechime de 5 ani, prevăzută în anexa nr. 1 pct. 5 la Legea nr. 153/2017 sau a gradaţiei de vechime de 4 ani prevăzută în anexa la H.G. nr. 38/2017;
– dacă, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018, rezultă că, pentru aceeași muncă prestată, se poate cumula majorarea de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru.