RIL. Decizia ÎCCJ nr. 5/2015: art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008 și art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (M. Of. nr. 234/6.04.2015)

În M. Of. nr. 234 din 6 aprilie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2015 referitoare la recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (M. Of. nr. 81 din 1 februarie 2008; cu modif. ult.), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (M. Of. nr. 601 din 31 august 2009; cu modif. ult.), aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), cu referire la sintagma „cheltuieli de personal”, în sensul dacă aceasta include şi salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului şi, pe cale de consecinţă, dacă drepturile salariale încasate pot fi restituite, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, în special în cazul în care o astfel de clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă.

Examenul jurisprudenţial

Prin recursul în interesul legii s-a arătat că, în practica judiciară, problema de drept enunţată a fost soluţionată neunitar.

Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări.

Într-o primă opinie (majoritară) s-a considerat că inserarea unei clauze care impune medicului rezident să restituie cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidenţiat, în măsura în care aceste cheltuieli se rezumă la drepturile salariale plătite medicului rezident, în conformitate cu contractul său individual de muncă, reprezintă o pretenţie abuzivă, care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse şi o nesocotire a interdicţiei de a pune salariatul în postura renunţării la drepturile sale recunoscute prin lege. Sa apreciat că dispoziţia legală nu poate fi interpretată în sensul că pune semnul egalităţii între salariul încasat în baza unui contract individual de muncă derulat pe parcursul desfăşurării programului de formare profesională prin rezidenţiat şi eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională a medicului rezident în unitatea spitalicească în care a obţinut postul.

Într-o a doua opinie (minoritară) s-a apreciat că sumele avansate unităţilor sanitare de către Ministerul Sănătăţii sau de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru pregătirea profesională a medicului rezident reprezintă chiar drepturile salariale primite în perioada şcolarizării, fiind îndeplinită aşadar cerinţa caracterului cert al prejudiciului adus unităţii, iar Codul muncii nu interzice încheierea unui asemenea act adiţional la contractul individual de muncă.

Opinia procurorului general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale relevante, acesta a reţinut că raporturile juridice create între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată şi în cadrul căreia se desfăşoară această formă de pregătire profesională au o natură juridică mixtă, ca o consecinţă firească a specificului pregătirii medicilor prin rezidenţiat.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori s-a propus soluţia de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţării unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7¹) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă.

Dispoziţiile legale vizate

Dispoziţiile legale vizate de recursul în interesul legii sunt art. 6 alin. (7) şi (7¹) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008^[1] și art. 18 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare în raport cu art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6 O.G. nr. 12/2008 prevedea:

„[…] (7) Specialiştii formaţi în urma promovării concursului de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară în care se găseşte postul respectiv, înaintea începerii pregătirii de rezidenţiat. Prin acest contract se prevăd:

a) posibilitatea ca rezidentul să fie retribuit suplimentar faţă de salariul de rezident de către unitatea sanitară respectivă, pe perioada pregătirii în rezidenţiat;

b) obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat;

c) negocierea condiţiilor salariale pe care unitatea le va asigura medicului pentru perioada prevăzută în contract.

(7¹) Obligaţia prevăzută la alin. (7) lit. b) se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă”.

Art. 18 O.G. nr. 18/2009 prevede:

„[…] (7) Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat. Prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat.

(8) Obligaţia prevăzută la alin. (7) se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 193 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă”.

Art. 38 Cod muncii dispune: „Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Art. 159 Cod muncii prevede: „(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală”.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, „Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală”.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2015