Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
757 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2389/2020
NCPC: art. 25 alin. (1), art. 27, art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I, art. 185 alin. (1), art. 186, art. 430 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) teza I, art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I; Constituția României: art. 21, art. 24, art. 129, L. nr. 310/2018: art. I pct. 61
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că, deşi recurentul a indicat, în mod expres, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acestuia, în sensul că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 186 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că nu a fost analizată aplicabilitatea art. 430 alin. (2) din acelaşi cod, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.
Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În concret, recurentul a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu trebuia să respingă cererea privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac, ci trebuia să facă aplicarea art. 186 C. proc. civ. în considerarea faptului că din motive temeinice nu a avut posibilitatea să cunoască considerentele deciziei atacate anterior datei de 28 ianuarie 2019.
Instanţa supremă reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul invocat de revizuent în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac în retractare nu se circumscrie sintagmei „motive temeinic justificate”, de tipul celor avute în vedere de legiuitor la momentul edictării art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.
Faptul că recurentul din prezenta cauză nu a avut posibilitatea să cunoască, în termenul de o lună prevăzut de lege, considerentele deciziei nr. 2606/13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii de atac, întrucât art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, termenul fiind calculat prin raportare la data rămânerii definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de faţă, este data pronunţării acesteia.
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.
Prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunţării acesteia, nu este încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât instanţa de revizuire nu are competenţe să examineze pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci analizează doar dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunţate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aspect ce rezultă din conţinutul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, incidentă în cauză potrivit art. 25 alin. (1) şi art. 27 C. proc. civ.
În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională, prin decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 şi prin decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva momentului de la care se calculează termenul procedural de exercitare a acestei căi extraordinare de atac în situaţia în care nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat.
Instanţa de contencios constituţional a statuat că:
„faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită”.
Curtea a mai reţinut că „obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor”. Tot astfel, Curtea a statuat că „în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21”.
De asemenea, s-a constatat că „formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil”.
Aserţiunea recurentului referitoare la faptul că i se aplică noua concepţie a C. proc. civ. din perspectiva sensului pe care legiuitorul îl conferă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, efectelor autorităţii de lucru judecat la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Aceasta deoarece dispoziţiile procedurale ale Legii nr. 310/2018 se aplică, de regulă, numai proceselor şi executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare, raportat la art. 24 din C. proc. civ., potrivit căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În continuare, ţinând cont de prevederile art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cărora procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, rezultă că art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, nu se aplică procesului de faţă care, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, era deja început (cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. D. S.R.L., fiind înregistrată la 15 iunie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă), ci exclusiv celor demarate ulterior datei de 21 decembrie 2018.
În speţă, ultima hotărâre pretins potrivnică – decizia civilă nr. 2606 din 13.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă – a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, a rămas definitivă la data pronunţării, respectiv la 13 decembrie 2018, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la alin. (2) teza finală, al aceluiaşi articol din C. proc. civ., fiind pronunţată în apel, într-un dosar având ca obiect contestaţia formulată de un creditor al debitoarei D. S.R.L. împotriva tabelului preliminar de creanţe modificat nr. 2, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 7092/04.04.2018.
Aşadar, termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la data de 13 decembrie 2018.
Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.
Cum termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 13 decembrie 2018, rezultă că ultima zi în care putea fi depusă cererea de revizuire a fost 14 ianuarie 2019 (prima zi lucrătoare care a urmat zilei de 13 ianuarie 2019), conform dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, instanţa supremă constată că formularea cererii de revizuire în luna februarie 2019 s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ defipt de lege, ceea ce a atras decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de atac în retractare a revizuirii întemeiate pe motivul contrarietăţii, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, decizia atacată se dovedeşte a fi legală, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
