Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Anularea recursului declarat

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 04.06.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţie, comunicarea raportului recurentului, pentru ca acesta să depună punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu numai că nu este încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul legal menţionat.

Prin cererea de recurs recurentul se arată nemulţumit de faptul că i-a fost comunicat un exemplar al încheierii de şedinţă recurate care nu poartă semnăturile membrilor completului de judecată (aşa cum se regăsesc în dosar), fără a dezvolta această critică, pentru a putea fi încadrată în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale