176 views
În M. Of. nr. 741 din 11 septembrie 2019 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2288/2019 privind procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenţei reciproce la recuperare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
În continuare, vom prezenta câteva dispoziții relevante din procedura de transfer, astfel sunt prevăzute de actul normativ.
Astfel, conform punctului A „Pentru efectuarea procedurii de transfer al sumelor recuperate în cadrul activităţii de asistenţă la recuperare […] competenţa revine Serviciului reprezentanţe străine şi nerezidenţi – Compartimentul asistenţă reciprocă la recuperare între state membre UE din cadrul Administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea celorlalte organe fiscale”.
Totodată, „Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti deschide la instituţia de credit un cont pentru efectuarea transferului sumelor în/din străinătate”.
În ceea ce privește reglementările prevăzute de punctul B („Procedura de transfer al sumelor recuperate în România reprezentând creanţe stabilite în alte state”), „pentru aplicarea procedurii de transfer al sumelor recuperate, reprezentând creanţe stabilite în alte state, se deschide contul 50.86.01 «Disponibil din executarea silită a creanţelor stabilite în alte state», pe codul de identificare fiscală al debitorului, la unitatea Trezoreriei Statului competentă, sau, după caz, pe codul unic de înregistrare al organului fiscal competent, pentru persoanele care nu sunt înregistrate fiscal în România”.
Punctul C („Procedura de transfer al sumelor recuperate de autorităţile competente din alte state, reprezentând creanţe stabilite în România”) prevede faptul că „în cazul cererilor de recuperare transmise pentru colectarea unor creanţe stabilite prin atragerea răspunderii solidare, fie pe cale administrativă, fie prin hotărâri judecătoreşti, în sarcina unor persoane fizice/juridice, care nu au cod de identificare fiscală în România, se deschide la unitatea Trezoreriei Statului competentă contul 50.86.02 «Disponibil din executarea silită a creanţelor stabilite în România şi recuperate în alte state», pe codul de identificare fiscală al persoanei juridice pentru ale cărei obligaţii a fost atrasă răspunderea solidară a persoanelor în cauză, sau în situaţia în care aceste persoane juridice sunt radiate, pe codul de identificare fiscală al organului fiscal care a avut competenţă în administrarea persoanelor juridice radiate”.