42 views
Potrivit paginii oficiale (www.presidency.ro), Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 10 martie 2021, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, în vederea pregătirii Summitului NATO din acest an și în contextul procesului de reflecție privind viitorul NATO (NATO 2030).
Astfel, Președintele României a evidențiat faptul că acesta este primul Summit NATO la care va participa noul Președinte al SUA, reprezentând un reper important în conturarea procesului de adaptare al organizației, precum și în consolidarea securității aliaților. Totodată, șeful statului a accentuat necesitatea adoptării unor decizii care să permită continuarea coerentă și unitară a consolidării posturii de descurajare și apărare a Alianței pe Flancul Estic și să sporească reziliența aliată și să asigure progresul tehnologic al NATO.
De asemenea, Președintele a subliniat faptul că România sprijină pe deplin procesul de reflecție strategică NATO 2030, la care va contribui în mod activ, și a apreciat rolul coordonator al Secretarului General al NATO în gestionarea procesului, precum și eforturile acestuia de coordonare și de implicare a aliaților în proces.
Pe de altă parte, Secretarul General al NATO a mulțumit României pentru rolul în cadrul NATO și a apreciat că țara este un aliat responsabil și valoros, cu participări și contribuții substanțiale în planul dezbaterilor conceptuale, al proiectelor și inițiativelor aliate, precum și în teatrele de operații ale NATO. Mai mult, Secretarul a adresat mulțumiri pentru deschiderea țării noastre de a se implica activ în procesul de reflecție strategică și a reiterat interesul ca acesta să conducă la un profil consolidat al Alianței pentru următorul deceniu, inclusiv prin actualizarea Conceptului Strategic.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.