Regulamentul de organizare şi funcţionare a DNA – modificări (OMAI nr. 125/2015)

Actul modificat Actul modificator Sumar
Regulamentul de organizare şi funcţionare a DNA , aprobat prin OMAI nr. 119/2014 (M. Of. nr. 580 din 4 august 2014)
(M. Of. nr. 741 din 5 octombrie 2015)
OMAI nr. 125/2015
(M. Of. nr. 741 din 5 octombrie 2015)
modifică: art. 5, art. 43 alin. (1), art. 45 (partea introductivă) şi lit. f) și j), art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (2) lit. j) art. 48 alin. (3) și (4), art. 49 alin. (2), art. 51 (partea introductivă), art. 52, art. 55 alin. (1), art. 56 lit. j), art. 59 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (2) lit. a) și b)
introduce: art. 41 alin. (2) lit. h1), art. 531, art. 66 alin. (2)

 

În M. Of. nr. 741 din 5 octombrie 2015, s-a publicat Ordinul ministrului afacerilor interne (OMAI) nr. 125/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Anticorupţie, aprobat prin OMAI nr. 119/2014 (M. Of. nr. 580 din 4 august 2014).

 

Art. 5 din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 5 prevedea faptul că aparatul propriu al direcţiei generale are în compunere următoarele structuri:

a) Conducerea;

b) Serviciul cabinet;

c) Serviciul special;

d) Serviciul control;

e) Serviciul resurse umane;

f) Financiar;

g) Structura de protecţie a datelor cu caracter personal (la nivel de compartiment);

h) Direcţia investigaţii, formată din:

– Serviciul investigaţii;

– Serviciul analiza informaţiilor şi transcrieri operative;

– Serviciul tehnic;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

i) Direcţia anchete, formată din:

– Serviciul anchete, în componenţa căruia se află Biroul anchete pentru infracţiuni de corupţie;

– Serviciul operaţii, în componenţa căruia se află birourile 1, 2 şi 3;

j) Structura de securitate (la nivel de birou);

k) Direcţia prevenire, formată din:

– Serviciul prevenire;

– Serviciul studii şi proiecţii anticorupţie;

– Serviciul relaţii cu publicul, în componenţa căruia se află Biroul informare şi relaţii publice;

l) Direcţia suport, formată din:

– Serviciul comunicaţii şi informatică;

– Serviciul logistic;

– Serviciul afaceri europene şi relaţii internaţionale, în componenţa căruia se află Unitatea de implementare a proiectelor (la nivel de birou).

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 5 prevede: „Aparatul propriu al direcţiei generale are în compunere următoarele structuri:

a) Conducerea;

b) Serviciul cabinet;

c) Serviciul special;

d) Serviciul control;

e) Serviciul resurse umane;

f) Financiar;

g) Structura de protecţie a datelor cu caracter personal (la nivel de compartiment);

h) Direcţia investigaţii, formată din:

1. Serviciul investigaţii;

2. Serviciul analiza informaţiilor;

3. Serviciul tehnic;

i) Direcţia anchete, formată din:

1. Serviciul anchete;

2. Serviciul operaţii, în componenţa căruia se află Biroul flagrant;

3. Biroul 1;

4. Biroul 2;

5. Biroul 3;

6. Biroul transcrieri operative;

j) Structura de securitate (la nivel de birou);

k) Direcţia prevenire, formată din:

1. Serviciul prevenire;

2. Serviciul studii şi proiecţii anticorupţie;

3. Serviciul relaţii cu publicul, în componenţa căruia se află Biroul informare şi relaţii publice;

l) Direcţia suport, formată din:

1. Serviciul comunicaţii şi informatică;

2. Serviciul logistic;

3. Serviciul afaceri europene şi relaţii internaţionale, în componenţa căruia se află Unitatea de implementare a proiectelor (la nivel de birou)”.

 
Art. 41 alin. (2) lit. h1) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Noua reglementare

La art. 41 alin. (2), după lit. h) se introduce o nouă literă, lit. h1).

Potrivit noii reglementări, art. 41 alin. (2) lit. h1) dispune: „Structura de financiar se subordonează nemijlocit directorului general, în faţa căruia răspunde de îndeplinirea atribuţiilor specifice, potrivit dispoziţiilor legale, şi are următoarele atribuţii principale:

(…)

h1) efectuează operaţiuni financiare în sistemele informatice specifice raportării şi gestionării bugetului, creditelor de angajament bugetare şi legale, recepţie şi plăţi”.

 
Art. 43 alin. (1) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 43 alin. (1) stabilea faptul că Direcţia investigaţii este condusă de un director ajutat de un director adjunct, se subordonează nemijlocit unui director general adjunct anume desemnat de directorul general şi are în compunere: Serviciul investigaţii, Serviciul analiza informaţiilor şi transcrieri operative şi Serviciul tehnic.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 43 alin. (1) stabilește: „Direcţia investigaţii este condusă de un director ajutat de un director adjunct, se subordonează nemijlocit unui director general adjunct anume desemnat de directorul general şi are în compunere: Serviciul investigaţii, Serviciul analiza informaţiilor şi Serviciul tehnic”.

 

Art. 45 (partea introductivă) şi lit. f) și j) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 45 în partea introductivă și la lit. f) și j) dispunea faptul că serviciul analiza informaţiilor şi transcrieri operative este condus de şeful de serviciu, se subordonează nemijlocit conducerii Direcţiei investigaţii şi are următoarele atribuţii principale:

(…)

f) analizează datele şi informaţiile gestionate pentru a asigura sprijinul operaţional în investigaţii, prin identificarea metodelor infracţionale, a relaţiilor, anomaliilor, fluxurilor, secvenţelor şi viitoarelor cerinţe de colectare a informaţiilor prelucrate;

(…)

j) realizează, în baza ordonanţei de delegare a procurorului care efectuează urmărirea penală, activităţi de redare a convorbirilor sau comunicărilor interceptate şi înregistrate, conform legii.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 45 în partea introductivă și la lit. f) și j) dispune: „Serviciul analiza informaţiilor este condus de şeful de serviciu, se subordonează nemijlocit conducerii Direcţiei investigaţii şi are următoarele atribuţii principale:

(…)

f) analizează datele şi informaţiile gestionate pentru a asigura sprijinul tactic şi operaţional în investigaţii, prin identificarea metodelor infracţionale, a relaţiilor, anomaliilor, fluxurilor, secvenţelor şi viitoarelor cerinţe de colectare a informaţiilor prelucrate;

(…)

j) întocmeşte analize tactice destinate utilizării în activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei desfăşurată de direcţia generală”.

 
Art. 47 alin. (1) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 47 alin. (1) prevedea faptul că Direcţia anchete este condusă de un director ajutat de un director adjunct, se subordonează nemijlocit unui director general adjunct anume desemnat de directorul general şi are în compunere Serviciul anchete şi Serviciul operaţii.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 47 alin. (1) prevede: „Direcţia anchete este condusă de un director ajutat de un director adjunct, se subordonează nemijlocit unui director general adjunct anume desemnat de directorul general şi are în compunere Serviciul anchete, Serviciul operaţii, Biroul 1, Biroul 2, Biroul 3 şi Biroul transcrieri operative”.

 
Art. 48 alin. (2) lit. j) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 48 alin. (2) lit. j) dispunea faptul că serviciul anchete are următoarele atribuţii principale:

(…)

j) sesizează, de îndată, structurile de parchet competente despre săvârşirea unor fapte de natură penală şi sprijină procurorii desemnaţi în documentarea şi investigarea faptelor sesizate.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 48 alin. (2) lit. j) dispune: „Serviciul anchete are următoarele atribuţii principale:

(…)

j) sesizează, de îndată, structurile de parchet competente despre săvârşirea unor fapte de natură penală şi sprijină procurorii desemnaţi în cercetarea faptelor sesizate”.

 

Art. 48 alin. (3) și (4) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 48 alin. (3) dispunea faptul că serviciul îşi exercită atribuţiile prin structurile specializate din componenţă: Biroul anchete pentru infracţiuni de corupţie şi Compartimentul anchete pentru infracţiuni conexe sau asimilate.

De asemenea, art. 48 alin. (4) prevedea faptul că Biroul anchete pentru infracţiuni de corupţie este condus de şeful de birou, se subordonează nemijlocit şefului Serviciului anchete şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la alin. (2) cu privire la infracţiunile de corupţie săvârşite de personalul MAI.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 48 alin. (3) și (4) prevăd: „(3) Serviciul îşi exercită atribuţiile prin structurile specializate din componenţă: Compartimentul anchete pentru infracţiuni de corupţie şi Compartimentul anchete pentru infracţiuni conexe sau asimilate.

(4) Compartimentul anchete pentru infracţiuni de corupţie îndeplineşte atribuţiile prevăzute la alin. (2) cu privire la infracţiunile de corupţie săvârşite de personalul MAI”.

 

Art. 49 alin. (2) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 49 alin. (2) stabilea faptul că Serviciul operaţii îşi îndeplineşte atribuţiile funcţionale prin: Compartimentul teste de integritate, Compartimentul flagrant şi cele 3 birouri de sprijin, specifice acestui domeniu de activitate.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 49 alin. (2) stabilește: „Serviciul operaţii îşi îndeplineşte atribuţiile funcţionale prin Compartimentul teste de integritate şi Biroul flagrant”.

 

Art. 51 (partea introductivă) din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 51 în partea introductivă prevedea faptul că Compartimentul flagrant se subordonează nemijlocit şefului Serviciului operaţii şi are anumite atribuţii principale.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 51 în partea introductivă are următorul conținut: „Biroul flagrant se subordonează nemijlocit şefului Serviciului operaţii şi are următoarele atribuţii principale”.

 

Art. 52 din Regulament (modificat prin OMAI nr. 125/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 52 prevedea faptul că Birourile 1, 2 şi 3 sunt conduse de şefii de birou, se subordonează nemijlocit şefului Serviciului operaţii, îşi desfăşoară activitatea în sprijinul structurilor subordonate arondate, pe liniile de muncă: teste de integritate, flagrant şi tehnic, şi au următoarele atribuţii principale:

a) organizează şi efectuează testarea integrităţii profesionale a personalului MAI în judeţele din competenţa structurilor subordonate arondate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu procedura aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne;

b) efectuează activităţi de documentare specifice operative, independent sau în cooperare cu structurile subordonate arondate, pentru efectuarea testelor de integritate profesională a personalului MAI;

c) pune în aplicare autorizaţiile emise de procuror potrivit art. 148 şi 150 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele de corupţie din competenţa legală a direcţiei generale;

d) participă la constatarea în flagrant a infracţiunilor de corupţie din competenţa direcţiei generale, în cauzele în care sunt solicitaţi, în zona teritorială arondată;

e) efectuează activităţi de supraveghere operativă, de regulă pe momente operative, la solicitarea structurilor subordonate din zona arondată sau a procurorului;

f) efectuează, în baza ordonanţei de delegare, activităţile de supraveghere video, audio sau prin fotografiere, precum şi urmărirea prin mijloace tehnice, dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică;

g) pune în aplicare mandatele de aducere şi conduce persoanele reţinute cu ocazia activităţilor de prindere în flagrant, conform dispoziţiilor procurorului care efectuează urmărirea penală;

h) asigură suportul tehnic pe parcursul efectuării actelor de cercetare penală, în cauze de competenţa structurilor subordonate arondate teritorial, conform dispoziţiei procurorului;

i) acordă sprijin de specialitate pe linia utilizării tehnicii speciale de către structurile subordonate arondate teritorial.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 52 prevede: „Birourile 1, 2 şi 3 sunt conduse de şefii de birou, se subordonează nemijlocit conducerii Direcţiei anchete, îşi desfăşoară activitatea în sprijinul structurilor subordonate, pe liniile de muncă: teste de integritate, flagrant şi tehnic, şi au următoarele atribuţii principale:

a) organizează şi efectuează testarea integrităţii profesionale a personalului MAI în judeţele din competenţa structurilor subordonate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu procedura aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne;

b) efectuează activităţi de documentare specifice operative, independent sau în cooperare cu structurile subordonate, pentru efectuarea testelor de integritate profesională a personalului MAI;

c) pune în aplicare autorizaţiile emise de procuror, potrivit art. 148 şi 150 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele de corupţie din competenţa legală a direcţiei generale;

d) participă la constatarea în flagrant a infracţiunilor de corupţie din competenţa direcţiei generale, în cauzele în care sunt solicitaţi, în zona structurilor subordonate;

e) efectuează activităţi de supraveghere operativă, de regulă pe momente operative, la solicitarea structurilor subordonate sau a procurorului;

f) efectuează, în baza ordonanţei de delegare, activităţile de supraveghere video, audio sau prin fotografiere, precum şi urmărirea prin mijloace tehnice, dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică;

g) pune în aplicare mandatele de aducere şi conduce persoanele reţinute cu ocazia activităţilor de prindere în flagrant, conform dispoziţiilor procurorului care efectuează urmărirea penală;

h) asigură suportul tehnic pe parcursul efectuării actelor de cercetare penală, în cauze de competenţa structurilor subordonate, conform dispoziţiei procurorului;

i) acordă sprijin de specialitate pe linia utilizării tehnicii speciale de către structurile subordonate”.