390 views
În timp ce presa scrie despre rectificarea bugetară, aprobată de Guvern fără avizul CSAT, care a provocat nemulţumiri la Cotroceni, Ministerul Apărării vine cu un anunţ în legătură cu derularea în condiţii normale a programului său de înzestrare al armatei.
„Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va efectua, la sfârşitul lunii septembrie, plata pentru cel de-al doilea dintre sistemele de rachete sol-aer Patriot, achiziţionate de România, a anunţat, într-o emisiune la Antena 3, ministrul Mihai Fifor”, scrie Agerpres.
Oficialul MApN a anunţat că primul sistem, care a fost achitat din bugetul pe anul trecut, va intra în ţară anul viitor.
„Anul trecut am reuşit şi am plătit primul sistem de rachete Patriot. A fost o discuţie îndelungă privind cele şapte sisteme pe care România le achiziţionează, sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare. Discutăm de un sistem extrem de performant care ne protejează spaţiul aerian şi care ne aşază la masa mare. Practic, intrăm în clubul select al ţărilor care deţin sistemul acesta de apărare. Deja, în 2019, va intra în ţară primul sistem Patriot, cel pe care deja l-am plătit. Anul acesta suntem pregătiţi să îl plătim pe al doilea, undeva la sfârşitul lunii septembrie cel mai probabil facem plata”, a afirmat ministrul Apărării, Mihai Fifor, notează Agerpres.
Un alt minister anunţă introducerea de la 1 ianuarie 2019 a unei noi taxe.
„Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat joi că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie – 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor”, scrie Mediafax.
În acelaşi timp, aflăm de la ministrul Mediului că au mai rămas de returnat populaţiei încă 700 de milioane de lei, taxe de mediu, încasate în anii trecuţi şi care trebuiau restituiţi.
„«Am avut o hotărâre de guvern şi ştiţi foarte bine exact cum am reuşit să programăm plăţile pentru cele cinci taxe care au fost înaintea timbrului de mediu şi inclusiv pentru darea în plată, acum, de la 1 septembrie, a timbrului de mediu. Noi deja am plătit 800 de milioane, urmează să fie date în plată, cu aprobarea bugetului, bineînţeles, emise ordine pentru încă 700 de milioane», a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu”, mai notează Mediafax.
În conflictul dintre liderul PSD şi primarul general al Capitalei, apare şi o scrisoare de susţinere a primarului Firea.
„Cei 24 de consilieri generali PSD o susţin pe Gabriela Firea în disputa cu Liviu Dragnea”, scrie Adevărul, care publică textul integral al scrisorii.
După ce enumeră în scrisoare eforturile comune ale primarului şi consilierilor pentru a rezolva problemele Capitalei, consilierii îşi exprimă și susţinerea pentru primarul Firea.
„Înţelegem, în acest context, demersul politic al doamnei Firea şi, având convingerea că nu există o altă agendă ascunsă, o asigurăm de sprijinul nostru deplin. Noi nu suntem masă politică de manevră, ci suntem aici pentru a ne face datoria faţă de bucureşteni. Prin urmare, doamna primar general se poate baza pe voturile noastre, ca şi până acum, pentru toate proiectele benefice pentru oraşul nostru şi pentru locuitorii săi”, arată consilierii PSD în scrisoarea publicată de Adevărul.
„Forumul Judecătorilor din România solicită Avocatului Poporului sesizarea imediată a Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce priveşte dispoziţiile O.U.G. de modificare a Legii CSM, care permite menţinerea în funcţie a actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare şi după expirarea mandatului. Judecătorii invocă faptul că trebuia solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar şi că ordonanţa favorizează actuala conducere a instituţiei, fiind, astfel, discriminatorie şi neconstituţională”, anunţă azi News.ro.
La solicitarea Mediafax, Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis ieri că are în lucru un dosar în care este vizată şi procurorul Adina Florea, propusă de ministrul justiţiei pentru funcţia de procuror-şef DNA.
„«Dosarul la care faceţi referire se află în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, în cauză fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă («in rem»). Această etapă nu presupune formularea unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci instituirea cadrului procesual în care se pot strânge probe cu privire la fapta pentru care a fost începută urmărirea penală. Alte informaţii privind stadiul anchetei nu pot fi oferite în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001», a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA”, la solicitarea Mediafax, care a întrebat dacă instituţia (n.n. – DNA) are în lucru vreun dosar în care este vizată Adina Florea.
Procurorul Adina Florea, propusă de ministrul justiţiei pentru funcţia de procuror-şef DNA, a declarat joi corespondentului Mediafax că nimeni din această structură nu i-a comunicat că este instrumentat un dosar în care este vizată.
„«Nu ştiu de existenţa acestui dosar pentru că niciodată nimeni din această structură (DNA – n.r.) nu mi-a comunicat nimic. Nici procedural, nici citaţie, nu m-a invitat să dau nici vreo declaraţie. Eu nu ştiu nimic despre dosar. Ştiu doar că s-a redeschis de către Înalta Curte», a declarat procurorul Adina Florea”, pentru Mediafax.
Presa scrie azi şi despre protestele angajaţilor din penitenciare.
„Proteste în faţa penitenciarelor ar urma să aibă loc începând de vineri, conform Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care cere rezolvarea urgentă a revendicărilor ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de respectarea drepturilor salariaţilor, dar şi demiterea ministrului justiţiei, Tudorel Toader, acuzat de incompetenţă. Sindicaliştii spun că dacă în urma acestor acţiuni de protest autorităţile nu vor reacţiona, iau în calcul blocarea activităţii penitenciarelor. Pentru 3 octombrie este anunţat, de la ora 12.00, un miting în faţa sediului Ministerului Justiţiei”, notează News.ro.
„Pe lista de revendicări a angajaţilor din penitenciare sunt incluse: condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor şi plata integrală a orelor suplimentare curente”, mai scrie News.ro.
În finalul Revistei, scriem despre o conferinţă a filosofului, scriitorului şi criticului de artă Andrei Pleşu, a cărui gazdă a fost Parchetul General, pe tema importanţei şi evoluţiei legilor şi a ordinii de drept din Antichitate şi până în prezent.
„Această conferinţă se înscrie în cadrul unui program de activităţi culturale iniţiate de Ministerul Public, destinate a omagia Centenarul Marii Uniri şi Anul european al patrimoniului cultural şi care, în egală măsură, au ca scop consolidarea culturii instituţionale, invitaţia fiindu-i adresată lui Andrei Pleşu la începutul acestui an, în contextul unui ciclu de conferinţe, în care s-a încadrat şi cea susţinută de profesorul universitar doctor Nicolae Volonciu, profesor emerit al Universităţii din Bucureşti. […] PÎCCJ informează că la eveniment au participat procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi procurori din Republica Moldova”, notează Agerpres, citând un comunicat al PÎCCJ.
Seară frumoasă!