2.424 views
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
Legea nr. 119/1996 (rep. M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012; cu modif. ult.) | Legea nr. 57/2016 (M. Of. nr. 283 din 14 aprilie 2016) |
– modifică: art. 23 alin. (1) şi (2) |
În M. Of. nr. 283 din 14 aprilie 2016, a fost publicată Legea nr. 57/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și a altor acte normative, printre care și Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
Vom prezenta, în continuare, modificările aduse Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prin Legea nr. 57/2016.
Art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/1996 (modificată prin Legea nr. 57/2016)Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 23 alin. (1) şi (2) stabileau faptul că în cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul.
De asemenea, în situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul celui adoptat ori sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia.
Potrivit noii reglementări, art. 23 alin. (1) şi (2) dispun următoarele:
„(1) În cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia s-a aflat domiciliul adoptatului până la momentul încuviinţării adopţiei ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia s-a aflat adoptatul anterior încuviinţării adopţiei.
(2) În situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia s-a aflat domiciliul celui adoptat până la momentul încuviinţării adopţiei ori sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor care s-au aflat în îngrijirea acesteia anterior încuviinţării adopţiei”.