1.831 views
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
O.U.G. nr. 3/2015 (M. Of. nr. 191 din 23 martie 2015) |
Legea nr. 104/2015 (M. Of. nr. 331 din 14 mai 2015) |
– modifică: art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (4), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (1) lit. s), art. 34 alin. (1) – introduce: art. 2 alin. (1) lit. q), r) şi s), art. 6 alin. (41), art. 7 alin. (21), art. 8 alin. (21), Cap. X1, art. 34 alin. (5) |
În M. Of. nr. 331 din 14 mai 2015 s-a publicat Legea nr. 104/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (M. Of. nr. 191 din 23 martie 2015).
Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse O.U.G. nr. 3/2015 prin Legea nr. 104/2015:
Art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 1 alin. (1) prevedea faptul că respectiva ordonanţă de urgenţă aproba schemele de plăţi, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv schemele de plăţi directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii, care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020.
Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (1) prevede: „Prezenta ordonanţă de urgenţă aprobă schemele de plăţi, ca mecanisme de susţinere şi de garantare a producătorilor agricoli şi a operatorilor economici, respectiv schemele de plăţi directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii, care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020”.
Art. 2 alin. (1) lit. q), r) şi s) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
La art. 2 alin. (1), după litera p) se introduc trei noi litere, lit. q), r) şi s).
Potrivit noii reglementări, art. 2 alin. (1) lit. q), r) şi s) explică următorii termeni:
„q) instituţie financiară nebancară reprezintă acea formă de organizare definită potrivit prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare;
r) utilizarea terenului înseamnă utilizarea pentru activităţi agricole a suprafeţei de teren agricol din cadrul exploataţiei aflate la dispoziţia fermierului pe tot parcursul anului de cerere;
s) zone cu strat vegetal reprezintă suprafeţe arabile cultivate cu specii considerate culturi secundare, care participă la calculul diversificării culturilor şi care asigură acoperirea solului pe timpul iernii, până la data de 1 martie. Speciile considerate culturi secundare vor fi stabilite prin ordinul autorităţii publice centrale care răspunde de agricultură, de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Art. 6 alin. (4) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 6 alin. (4) prevedea faptul că pentru a dovedi calitatea de fermier activ, fermierii persoane juridice care în anul anterior de plată beneficiaseră de plăţi directe care depăşeau cuantumul de 5.000 euro erau înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi deţineau certificat de înregistrare cu activitate agricolă sau deţinau actul de înfiinţare din care să reiasă activitatea agricolă. În cazul în care nu deţineau documentele din care să reiasă activitatea agricolă, trebuiau să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b).
Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (4) prevede: „Pentru a dovedi calitatea de fermier activ, fermierii persoane juridice care în anul anterior de plată au beneficiat de plăţi directe care depăşesc cuantumul de 5.000 euro sunt înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu activitate agricolă. În cazul în care nu reiese activitatea agricolă, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b) [a) cuantumul anual total al plăţilor directe reprezintă cel puţin 5% din veniturile sale totale obţinute din activităţi neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi verificabile; b) veniturile totale obţinute în cadrul exploataţiei din activităţi agricole reprezintă cel puţin o treime din veniturile totale obţinute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile]”.
Art. 6 alin. (41) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
La art. 6, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (41).
Potrivit noii reglementări, art. 6 alin. (41) prevede: „Pentru a dovedi calitatea de fermier activ, fermierii persoane juridice care în anul anterior de plată au beneficiat de plăţi directe care depăşesc cuantumul de 5.000 euro şi care nu sunt înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului trebuie să furnizeze actul de înfiinţare din care să reiasă activitatea agricolă. În cazul în care din actul de înfiinţare nu reiese activitatea agricolă, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b) [a) cuantumul anual total al plăţilor directe reprezintă cel puţin 5% din veniturile sale totale obţinute din activităţi neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi verificabile; b) veniturile totale obţinute în cadrul exploataţiei din activităţi agricole reprezintă cel puţin o treime din veniturile totale obţinute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile]”.
Art. 7 alin. (2) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 7 alin. (2) prevedea faptul că în cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor sunt membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa concesionată/închiriată, iar dovada utilizării legale a acestor suprafeţe de pajişti de către fiecare membru al asociaţiei o constituie copia de pe contractul de concesionare/închiriere şi centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare şi numărul de animale pe fiecare membru al asociaţiei.
Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (2) prevede: „În cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor pot fi:
a) asociaţia crescătorilor de animale, pe baza unui tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociaţie, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale şi suprafaţa care revine pe fiecare membru al asociaţiei proporţional cu numărul de animale deţinute şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor;
b) după un an de graţie, asociaţiile prevăzute la lit. a) constituite în condiţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se vor transforma în grupuri de producători sau cooperative agricole conform prevederilor legislaţiei în vigoare”.
Art. 7 alin. (21) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
La art. 7, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21).
Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (21) prevede: „În cazul pajiştilor permanente deţinute, în calitate de proprietari, de către formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, menţionate în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarii plăţilor pot fi:
a) forma asociativă de proprietate, pe baza unui tabel centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru deţinător de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale pe fiecare membru al formei asociative şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor;
b) membrii formei asociative de proprietate care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa deţinută în proprietate. Dovada utilizării legale a acestor suprafeţe de pajişti de către fiecare membru al formei asociative de proprietate o constituie copia titlului de proprietate al formei asociative şi centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale deţinute de fiecare membru, precum şi suprafeţele repartizate membrilor de către forma asociativă şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor”.
Art. 8 alin. (1) lit. s) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 8 alin. (1) lit. s) prevedea obligația fermierilor, pentru a beneficia de plăţile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), de a se identifica, declara, delimita şi localiza fără echivoc parcelele agricole în aplicaţia electronică GIS, pusă la dispoziţie de către APIA, care permitea prelucrarea datelor spaţiale şi alfanumerice privind suprafeţele declarate şi să utilizeze datele cadastrale disponibile. Începând cu anul 2018, identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole se fac obligatoriu pe baza datelor cadastrale.
Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (1) lit. s) prevede faptul că fermierii trebuie, pentru a beneficia de plăţile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), printre altele: „s) să identifice, să declare, să delimiteze şi să localizeze fără echivoc parcelele agricole utilizate în aplicaţia electronică GIS, pusă la dispoziţie de către APIA, care permite prelucrarea datelor spaţiale şi alfanumerice privind suprafeţele declarate, şi să utilizeze datele cadastrale disponibile”.
Art. 8 alin. (21) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
La art. 8, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (21).
Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (21) prevede: „Prin excepţie de la alin. (2) [Cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a noimelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea şi se înregistrează în Sistemul Integrat de Administrare şi Control prevăzut în art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013. Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 mai, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014], în anul 2015, în cazul în care legislaţia Uniunii Europene prevede, se procedează astfel:
a) cererile unice de plată se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele APIA;
b) modificările la cererile unice de plată se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele APIA, fără penalizări”.
Cap. X1 („Mecanisme de garantare”) O.U.G. nr. 3/2015 (modificată prin Legea nr. 104/2015)
Noua reglementare
După cap. X se introduce un nou capitol, cap. X1, cu art. 291 şi 292.
Art. 291 prevede următoarele:
„Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) [Cuantumul avansului acordat beneficiarului FEGA este cel prevăzut în regulamentele Comisiei Europene prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c) şi plata acestuia trebuie să fie subordonată constituirii unei garanţii care corespunde procentului prevăzut în aceleaşi regulamente] şi (3) [Beneficiarii privaţi vor constitui garanţia sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit în numerar constituit în contul APIA deschis la Trezoreria Statului] din O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr, 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare (M. Of. nr. 434 din 25 iunie 2009; cu modif. şi compl. ult.), fermierii şi operatorii economici înregistraţi în baza de date a APIA pot utiliza în activitatea agricolă şi cea de comerţ exterior scrisori, garanţii, credite, asigurări/asigurări de garanţie şi altele asemenea, emise de instituţia financiară nebancară şi de societatea de asigurare, în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare şi transparenţa, ale Legii nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare”.
Art. 292 are următorul cuprins:
„Măsurile pentru care se instituie mecanisme de garantare sunt următoarele:
a) schimburi comerciale de produse agricole cu ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, denumite în continuare ţări terţe;
b) promovarea produselor agricole pe piaţa internă şi pe pieţele ţărilor terţe;
c) promovarea vinurilor, în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol;
d) programul de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole;
e) finanţarea programelor operaţionale ale organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume;
f) intervenţia publică reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului;
g) depozitarea privată reglementată prin Regulamentul (CE) nr. 308/2013;
h) măsurile Programului operaţional pentru pescuit şi ale Autorităţii de management pentru Programul operaţional pentru pescuit”.
- 1
- 2