JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Asigurări. Acţiune arbitrală. Admiterea acţiunii în lipsa unei convenţii arbitrale. Soluţionarea acţiunii în temeiul dispoziţiilor Normei A.S.F. nr. 18/2017. Condiţii şi efecte

În absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ., este nelegală hotărârea curţii de apel care a soluţionat acţiunea în anulare formulată de societatea de asigurări pârâtă, dând prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 şi recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral. În această situaţie, în soluţionarea acţiunii în anulare devenea incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când „tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile”, motiv ce se impunea a fi admis.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 682 din 17 martie 2022)