1) Dispozițiile art. 483 alin. (1) şi art. 486 alin. (1) lit. c) C.proc.civ. impun recurentului indicarea hotărârii care se atacă, inclusiv a hotărârilor date în cauză cu titlu premergător (încheierile) care, fără a soluţiona procesul, rezolvă o chestiune litigioasă în cursul acestuia.
Necesitatea indicării exhaustive a hotărârilor atacate cu recurs se impune şi prin prisma art. 430 alin. (1) şi (4) C.proc.civ., deoarece legiuitorul ataşează tuturor încheierilor interlocutorii autoritate de lucru judecat provizorie încă de la pronunţare, efect care depinde aşadar de atacarea hotărârii respective în mod expres, în lipsa căreia se consolidează.
Declanşarea mecanismului controlului judiciar nu poate fi subînțeles ori implicit, prin invocarea unui motiv de casare împotriva măsurii dispuse în cursul procesului cu caracter interlocutoriu, deoarece, în măsura în care recursul nu a inclus în cadrul obiectului său încheierea premergătoare, cu privire la aceasta efectul autorităţii lucrului judecat s-a consolidat, iar verificarea motivului de casare referitor la actul de procedură neatacat este nepermisă.
2) Instanţa are îndatorirea aplicării legii care reglementează raportul juridic dedus judecăţii, ceea ce înglobează obligaţia de a verifica incidența normelor legale în timp, prin raportare la durata lor de aplicare.
În cazul în care instanța de apel și-a fundamentat soluția adoptată prin referirea directă și univocă la prevederile art. 3 din Legea nr. 677/2001, act normativ abrogat în întregime prin art. V din Legea nr. 129/2018 – în vigoare la data pronunţării deciziei din apel, ignorând şi efectul dreptului european statuat prin acte normative cu aplicare directă ori transpuse în legislația națională, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

(ICCJ, secția a II-a civilă, decizia nr. 575 din 10 martie 2021)