Obligația autorității locale de a repara prejudiciul cauzat prin menținerea regimului de spațiu verde asupra unui teren proprietate privată. Ingerință în exercitarea dreptului de proprietate și condițiile acordării despăgubirilor

Prin cererea înregistrată în 09.07.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului proprietatea sa situat în Bucureşti, str. x, începând cu data de 06 iulie 2015 până la data efectuării raportului de expertiză şi în continuare, pe toată durata menţinerii regimului juridic actual al imobilului, contravaloare pe care a estimat-o provizoriu ca fiind de 12.960 euro/an, respectiv de 1.080 euro/lună (echivalentul a 0,2 euro/mp/lună) şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

În data de 23 iulie 2018 reclamantul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale din cadrul ultimului paragraf de la pagina 5 a acţiunii principale, în cadrul căruia a fost specificată suma „în cuantum de 99.797,18 RON” în loc de „în cuantum de 60.393,6 RON”.

Prin cererea înregistrată la 10 decembrie 2018, reclamantul a completat obiectul cererii de chemare în judecată cu un alt capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 9224/21.12.2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1618 din 12 iunie 2024)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Declararea recursului de către o persoană lipsită de capacitate de exercițiu. Sancțiune

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 57 C.proc.civ., persoana pusă sub interdicţie, fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condiţiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special. Prin urmare, în condiţiile în care tutorele desemnat pe seama părții recurente nu şi-a însuşit recursul declarat de aceasta, devin incidente dispoziţiilor art.57 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 503 din 16 februarie 2019)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recurs declarat de o persoană pusă sub interdicție. Sancțiune

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 57 C.proc.civ., persoana pusă sub interdicţie, fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condiţiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special. Prin urmare, în condiţiile în care tutorele desemnat pe seama părții recurente nu şi-a însuşit recursul declarat de aceasta, devin incidente dispoziţiilor art.57 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 503 din 16 februarie 2018)