Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 07 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. x/11.10.2019, emis de notarul public E., fiind singurii proprietari pe întregul imobil situat în Caracal, str. x, jud. Olt, înregistrat la OCPI Slatina, compus din teren şi construcţiile edificate pe acesta, rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu numărul cadastral înscris în CF x, în care a fost înscrisă din eroare ca proprietar defuncta F. şi ulterior decesului acesteia intimata D., înscrierea fiind efectuată prin încheierea nr. 126889/14.10.2019 a OCPI Slatina, fără să existe vreo hotărâre judecătorească de rectificare a cărţii funciare, aşa cum impun dispoziţiile art. 908 alin. (2) C. civ., reclamanţii fiind proprietarii imobilului situat în Caracal, str. x, jud. Olt, compus din casa alcătuită din două camere cu verandă şi anexe gospodăreşti, precum şi a terenului în suprafaţă de 2644,5 mp, dobândită prin cumpărare potrivit sentinţei civile nr. 2996/01.10.2010, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2010, hotărâre ce constituie titlul de proprietate, nefiind desfiinţată de o instanţă de judecată până în prezent şi care are astfel autoritatea lucrului judecat.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2053 din 27 octombrie 2022)