În condiţiile în care obiectul divergenţei, relevat de considerentele deciziei instanţei de apel, l-a constituit caracterul gratuit/oneros al contractului de împrumut încheiat între părţi – natura gratuită/oneroasă a împrumutului în bani şi modul în care trebuia făcută imputaţia plăţii reprezentând, de altfel, principala controversă a părţilor litigante şi dezacordul de opinii între instanţa de fond şi cea de apel – informarea părţilor asupra chestiunii care a generat divergenţa de opinii într-o manieră extrem de sumară nu satisface exigenţele normei de ordine publică cuprinsă în art. 399 alin. (2) NCPC, echivalând, practic, cu o lipsă de informare. Aceasta întrucât, scopul normei juridice anterior enunţată trebuie pus în legătură cu imperativul garantării efectivităţii principiilor fundamentale ale procesului civil, precum dreptul la apărare, contradictorialitatea, publicitatea şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrate de art. 13, 14, 17 şi 22 din acelaşi cod.

(I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr. 2058 din 14 octombrie 2020)