JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în răspundere civilă delictuală. Competență teritorială alternativă

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 și ale art. 113 pct. 9 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanțe deopotrivă competente: instanța de la domiciliul pârâtului, instanța de la locul săvârșirii faptei, respectiv instanța de la locul producerii prejudiciului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1006 din 13 iunie 2017)