Somaţia transmisă în condiţiile art. 1.015 alin. (1) C.proc.civ. produce efectul întreruptiv de prescripţie numai dacă este urmată de chemarea debitorului în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere. Efectul întreruptiv de prescripţie se produce însă, ca efect al somaţiei, pentru ordonanţa de plată, aceasta fiind procedura subsecventă actului întreruptiv.
În cazul respingerii cererii de emitere a ordonanţei de plată, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun, astfel cum rezultă din conţinutul art. 1.021 alin. (3) C.proc.civ.
Dacă acţiunea întemeiată pe dreptul comun este introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii de emitere a ordonanţei de plată, prescripţia este considerată întreruptă de la data primei cereri.
Prin urmare, în cazul în care acțiunea întemeiată pe dreptul comun a fost introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 2.539 alin. (2) C.civ. nu s-a produs efectul întreruptiv de prescripţie, fiind legală soluția instanţei de respingere a acțiunii ca prescrisă.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 1582 din 22 iunie 2022)