Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
313 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 273/2020
L. nr. 656/2002: art. 29 alin. (1); NCP: art. 249, art. 327; L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (2) lit. c), art. 84 alin. (1), art. 87, art. 97 alin. (1), (2), art. 99 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (5), art. 109 alin. (1), art. 114 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că autorităţile judiciare din Spania (Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 5 din Madrid), au emis, la data de 31 ianuarie 2020, în dosarul nr. x/2018, un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare de bani, constituirea unui grup infracţional organizat şi fraudă, cu corespondent în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, art. 249 C. pen. – frauda informatică şi art. 327 C. pen. – falsul privind identitatea, în raport cu următoarea situaţie de fapt: persoana solicitată, în calitate de autor, a constituit un grup infracţional organizat compus din mai mulţi cetăţeni români, având ca scop deschiderea de conturi bancare prezentând înscrisuri false, conturi care au fost alimentate prin comiterea de fraude online, creând astfel un prejudiciu de 8.000.000 euro.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 97 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile de fraudă informatică, grup infracţional organizat, fraudă şi spalare de bani, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, făcând parte din categoria faptelor care dau loc la predare între statele Uniunii Europene ce au semnat Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, nemaifiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări. Cu toate acestea, faptele imputate persoanei solicitate sunt încriminate şi de legea penală română, în dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, art. 249 C. pen. şi art. 327 C. pen., prima dintre infracţiuni fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu există niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menţionează dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii. Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.
Dispoziţiile art. 104 alin. (7) din aceeaşi lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
În cauză, în faţa instanţei de fond, persoana solicitată nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea şi, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul procesului-verbal de audiere întocmit în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020.
Împrejurarea invocată de către apărare, în sensul că, din anul 2017 (de când datează faptele pentru care contestatorul este cercetat de către autorităţile judiciare spaniole) şi până în prezent, acestuia nu i s-a mai imputat nicio altă faptă penală, nu poate constitui un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 5 din Madrid – Spania, la data de 31 ianuarie 2020, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autorităţile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că solicitarea contestatorului referitoare la amânarea predării nu este întemeiată.
Potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea poate fi amânată atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
În prezenta cauză, se constată că instanţa de fond a realizat o analiză corespunzătoare sub aspectul existenţei unor împrejurări speciale de natură să producă urmări grave asupra situaţiei persoanei solicitate, reţinând în mod just că temeiul legal invocat de către apărare (art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004) nu este incident, având în vedere că, la data de 15 mai 2020, încetează starea de urgenţă în România, iar pe de altă parte, toate statele europene (inclusiv Spania) au adoptat măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 39/F din data de 28 aprilie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Sursa informației: www.scj.ro.