Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.020 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 160/A/2021
NCP: art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 244 alin. (1) şi (2), art. 320, art. 323; NCC: art. 1289 alin. (1), art. 1290, art. 1381 alin. (3), art. 1385 alin. (3), art. 1535 alin. (1); NCPP: art. 249 alin. (4), art. 275 alin. (2) și (3), art. 254, art. 421 alin. (2) lit. a)
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, în cauză nu s-au identificat motive de desfiinţare a sentinţei şi care să conducă la admiterea căii de atac promovate de acesta.
Astfel, sub aspectul situaţiei de fapt, se constată că a fost în mod corect stabilită de prima instanţă, din analiza materialului probator administrat în cauză Înalta Curte reţinând, în esenţă, că inculpatul A., acţionând în calitate de avocat împuternicit de partea civilă să negocieze închiderea anticipată a unui credit contractat de la H. SA, i-a prezentat acesteia în mod mincinos faptul că a luat legătura cu funcţionarii băncii şi a stabilit o rambursare anticipată a creditului restant pentru valoarea de 50.000 euro, iar la data de 08.06.2015, a determinat-o să vireze suma în contul nr. x, aparţinând martorei I. (mătuşa sa) şi pe care era împuternicit, precizându-i că persoana titulară de cont este directoarea unităţii bancare, după care şi-a însuşit întreaga suma de bani.
Similar primei instanţe, Înalta Curte va înlătura declaraţiile inculpatului de nerecunoaştere a faptei date înainte de a se dispune efectuarea in personam a urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, fiind infirmate de celelalte probe administrate. De altfel, se constată că, după data de 3 martie 2018, când a fost ascultat în calitate de suspect şi a recunoscut săvârşirea faptelor prezentând în mod detaliat modalitatea de operare, acesta a mai fost audiat de către procuror la datele de 21 iunie 2018, 27 iunie 2018, 13 iulie 2018, 23 iulie 2018, 11 decembrie 2018 menţinându-şi aceeaşi poziţie procesuală. Inculpatul a arătat că i-a spus părţii civile că prin vărsarea sumei de 50.000 de euro în contul pe care i l-a indicat şi care, în realitate, aparţinea mătuşii sale, se stinge creditul pe care aceasta îl contractase de la H., şi că, ulterior, şi-a însuşit banii şi i-a cheltuit în interes personal; a recunoscut faptul că toate sumele pe care le-a primit de la partea civilă au fost cu titlu de asistenţă juridică, inclusiv cheltuieli necesare contractului de asistenţă juridică, că nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, motiv pentru care a şi confirmat, printr-un înscris, că îi datorează inclusiv această sumă; totodată, nu a infirmat susţinerile părţii civile în sensul că i-ar fi comunicat faptul că va da banca în judecată, aceasta fiind o procedură judiciară obligatorie pentru sistarea ratelor, menţionând că nu a iniţiat nici un demers în acest sens.
Instanţa de apel constată că aceste declaraţii se coroborează cu cele ale părţii civile G. şi ale martorei L., care, în calitate de funcţionar bancar, în cadrul unei întâlniri la care au participat atât partea civilă cât şi inculpatul, a fost prezentă la discuţia dintre aceştia cu privire la rambursarea integrală a creditului, partea civilă având o reprezentare deformată asupra situaţiei sale: „îmi amintesc că doamna G. era nedumerită cu privire la o suma de bani despre care afirma că i-ar fi înmânat-o, cu privire la întregul credit, menţionând că a făcut o rambursare integrală a creditului, discuţia dintre cei doi fiind foarte delicată, în raport de mine, deoarece numita G. părea că nu înţelege nimic din ce vorbesc (…)”. Martora a mai relatat că toată procedura pe care partea civilă i-o descrisese şi pe care aceasta o aflase de la inculpat (contractul de novaţie semnat în data de 18 iunie 2015, după vărsarea banilor, ar fi fost un prag prealabil, obligatoriu, pentru ca banca să ia act de primirea banilor şi că mai era nevoie doar de un act final prin care banca să ratifice primirea banilor pentru rambursarea creditului), nu era reală şi că i-a explicat acesteia, în prezenţa inculpatului, că nu era nevoie de nici un act de conversie valutară prealabil pentru a se lua act de plata unei sume, chiar şi în euro, iar contractul este oricum un act cadru formal care se aplica tuturor clienţilor, urmare a deciziei de conversie a sumelor datorate în franci elveţieni. Din depoziţia martorei mai rezultă că, inculpatul, conştientizând că faptele sale au fost descoperite, s-a angajat că va restitui banii personal, după care a devenit din ce în ce mai ostil şi nu i-a mai răspuns la telefon.
De asemenea, probatoriul este completat şi de declaraţia martorei I. titulara contului bancar x, în care au fost viraţi banii părţii civile, şi de înscrisurile privind rulajul acestui cont, din care rezultă că inculpatul A. a efectuat operaţiuni de retragere începând cu data de 08.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 09.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 11.06.2015, în valoare de 10.000 de euro, 16.06.2015, în valoare de 3.000 de euro, 18.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 22.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 23.06.2015, în valoare de 2.500 de euro.
Şi încadrarea juridică stabilită de prima instanţă este corectă, în drept faptele inculpatului A. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., varianta agravată fiind atrasă de folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv contul bancar aparţinând martorei I., prezentat ca aparţinând băncii, prin funcţionarul bancar competent să dispună cu privire la creditul părţii civile.
Sub aspectul individualizării sancţiunii ce i-a fost aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile formulate în apelul părţii civile G.. Circumstanţele în care s-a săvârşit infracţiunea, respectiv faptul că inculpatul a acţionat în calitatea sa de avocat, pe fondul încrederii deosebite de care se bucura din partea părţii civile, cuantumul ridicat al prejudiciului, faptul că a urmărit obţinerea banilor pentru satisfacerea unor plăceri personale (excursii în străinătate, achiziţionarea de haine), că nu este la prima încălcare a legii penale, comportamentul pe parcursul procesului penal (acesta prezentându-se doar la două termene de judecată în faţa primei instanţe, nu a întreprins niciun demers pentru a repara măcar în parte prejudiciul produs sau a se împăca cu partea civilă, deşi aceasta şi-a manifestat totala disponibilitate în acest sens, acceptând inclusiv reducerea sumei solicitate cu titlu de despăgubiri civile), reprezintă împrejurări ce reclamă aplicarea unei pedepse superioare minimului special prevăzut de lege, spre care s-a orientat instanţa de fond.
Faţă de toate aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, prin majorarea la 1 an şi 6 luni închisoare, aceasta, atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare, respectiv privare de libertate, asigurând justul echilibru ce trebuie să existe între gravitatea faptei şi sancţiunea dispusă.
Criticile părţii civile sunt întemeiate şi în privinţa soluţiei asupra laturii civile a cauzei.
În primul rând, în ceea ce priveşte suma de 5.000 de euro, solicitată de partea civilă ca onorariu avocaţial plătit inculpatului, Înalta Curte constată contrarietatea considerentelor hotărârii instanţei de fond. Astfel, deşi expunând situaţia de fapt pe care a reţinut-o, instanţa arată că, prin inducerea în eroare cu privire la titularul contului şi la destinaţia banilor viraţi, inculpatul i-a creat părţii civile aparenţa unei negocieri şi mai avantajoase în relaţia cu banca decât se putea prevedea la momentul angajării sale, şi că, mai apoi, acesta i-a mai solicitat de două ori, sumele de 2.000 şi, respectiv, de 1.500 de euro, ca onorariu pentru demersurile reuşite pe care le-a efectuat în cauza în care fusese angajat, onorariul cumulat cu cei 1.500 de euro plătiţi în avans, ajungând astfel la 5.500 de euro, aproximativ procentul de 10% din suma vărsată, ulterior, în soluţionarea acţiunii civile, aceeaşi instanţă consideră că nu se pot acorda despăgubiri întrucât ar exista o ambiguitate atât a titlului, cât şi a împrejurărilor în care banii au fost remişi, astfel că aceste sume nu pot fi apreciate drept urmare a infracţiunii.
Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că titlul cu care inculpatul a primit de la partea civilă suma de 5.000 de euro îl reprezintă onorariul avocaţial perceput în legătură cu soluţionarea dosarului de credit. Împrejurarea rezultă din declaraţia acestuia din cursul urmăririi penale că „toate sumele de bani pe care le-am primit de la doamna G., le-am primit cu titlu de asistenţă juridică, inclusiv cheltuielile necesare obiectului asistenţei juridice”, din declaraţia dată în faţa instanţei de fond – „onorariul agreat a fost de 5.000 euro”, din declaraţia notarială pe care a dat-o la data de 31 iulie 2017, autentificată prin Încheierea nr. 121, prin care recunoştea că a primit suma totală de 55.000 euro şi se obliga să obţină închiderea dosarului de credit în termen de 3 luni, precum şi din declaraţiile constante ale părţii civile. Este adevărat că, într-una din declaraţiile sale, partea civilă a arătat că i-a înmânat 1.500 euro, inculpatul „motivând că pleacă în concediu şi are nevoie de bani”, însă argumentele inculpatului pentru a o determina pe partea civilă să îi dea, la un anumit moment, o parte din onorariu nu schimbă în nici un fel natura titlului cu care banii au fost primiţi, susţinerea instanţei de fond cu privire la existenţa unei ambiguităţi sub acest aspect fiind total nefondată.
Totodată, Înalta Curte reţine că şi suma achitată cu titlu de onorariu avocaţial reprezintă prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, contractul de asistenţă juridică fiind mijlocul de care inculpatul s-a folosit, a profitat, pentru inducerea în eroare a părţii civile.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, trebuie însă menţionat că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale este limitată de obiectul judecăţii cauzei penale, respectiv de acuzaţia adusă inculpatului.
În cauză, prin rechizitoriu, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune întrucât, în calitate de avocat al persoanei vătămate G., fiind angajat în vederea stingerii unui credit datorat unităţii bancare H., la data de 08 iunie 2015, i-a prezentat în mod mincinos un cont deschis la unitatea bancară ca aparţinând unei funcţionare cu atribuţii de conducere în cadrul instituţiei, inducând-o în eroare că, prin virarea sumei de 50.000 de euro, pe care ar fi negociat-o în această limită, datoria către bancă urmează să fie stinsă, iar ulterior alimentării contului, în perioada 08 iunie 2015- 03 iulie 2015, şi-a însuşit întreaga sumă de bani. Acţiunile anterioare ale inculpatului nu au fost circumscrise ilicitului penal, în actul de sesizare arătându-se că pentru suma de bani primită cu titlu de avans nu s-a putut stabili o intenţie de a înşela partea civilă.
Înalta Curte reţine că, după încasarea avansului de 1.500 de euro, sumele ulterioare (în total de 3.500 euro) au fost date conform contractului de asistenţă juridică, ca onorariu de succes, prin inducerea în eroare a părţii civile cu privire la demersurile sale ce ar fi condus la negocierea creditului în caz de achitare anticipată, până la valoarea de 50.000 euro.
Ca atare, se constată că există o legătură de cauzalitate directă între această faptă ilicită a inculpatului şi prejudiciul înregistrat de partea civilă prin achitarea onorariului de 3.500 euro, impunându-se repararea sa integrală, prin acordarea şi a acestei sume alături de cea de 50.000 de euro, la care a fost obligat prin sentinţă, cu titlu de daune materiale.
Partea civilă a solicitat în apel şi acordarea dobânzii legale aferente sumei virate în contul indicat de inculpat şi celei reprezentând onorariu avocaţial, depunând un calcul detaliat al dobânzii, arătând, prin concluziile depuse la dosar, că aceasta s-ar ridica la o valoare de 3.000 euro anual.
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 1381 alin. (3) C. civ., art. 1385 alin. (3) C. civ. art. 1535 alin. (1) C. civ., prima instanţă a stabilit că prejudiciul cuprinde şi beneficiul nerealizat, prezumat de legiuitor la nivelul dobânzii legale aferente sumei acordate cu titlu de prejudiciu efectiv, calculată de la data săvârşirii faptei, respectiv de la 08 iunie 2015.
Criticile prin care se tinde la reformarea hotărârii prin stabilirea unui sume precise cu acest titlu sunt neîntemeiate, nici instanţa de fond, şi nici cea de apel neputând să determine cuantumul exact la care se ridică dobânda legală, având în vedere ca aceasta curge până la data achitării integrale a prejudiciului, iar acest moment este incert. Prin hotărâre sunt stabilite doar elementele care permit cuantificarea dobânzii legale, respectiv suma la care se aplică, data de la care şi până la care curge, determinarea exactă a acesteia făcându-se cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.
Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel va majora cuantumul despăgubirilor civile la suma de 53.500 de euro, şi, având în vedere că prin sentinţa apelată nu s-a stabilit exact data de la care curge dobânda legală, Curtea făcând referire doar la data săvârşirii infracţiunii, fără a o determina concret, pentru a înlătura orice impedimente la executarea hotărârii, va stabili că aceasta va curge de la data de 08 iunie 2015 şi până la achitarea integrală a debitului.
Un alt motiv de apel îl constituie respingerea cererii de obligare a inculpatului la plata ratelor şi dobânzilor penalizatoare care au curs împotriva părţii civile, în cuantum de 11.000 euro, susţinându-se că acestea au fost achitate efectiv de către partea civilă, din culpa exclusivă a inculpatului.
Din declaraţia părţii civile, neinfirmată de inculpat, Înalta Curte reţine că, după ce l-a angajat pe avocatul A., respectiv din luna decembrie 2014, aceasta nu a mai achitat ratele scadente aferente creditului (compuse din suma împrumutată şi dobânda aferentă acesteia) în raport de susţinerile apărătorului său, în sensul că a dat banca în judecată, astfel că ratele s-au sistat. Ulterior, nu a mai achitat ratele scadente şi nu s-a mai interesat de situaţia creditului deoarece a achitat suma de 50.000 euro pentru stingerea acestuia. „Precizez că în perioada decembrie 2014 de când l-am angajat, pană în iunie 2015, nu am plătit nicio rată la bancă, el asigurându-mă verbal că respectivele rate se vor sista în momentul în care îi va da în judecată, acţiune despre care mi-a spus că şi a făcut-o, acţiune pe care nu mi-a probat-o niciodată. În acest sens, precizez că, de la bun început de la semnarea contractului mi-a precizat că singura variantă în care nu voi mai avea de plătit rate iar acestea se vor sista va fi prin darea în judecată a unităţii bancare iar eu, de la sine înţeles am crezut, momentul iunie 2015 că acesta procedase la darea în judecată deoarece întrebându-l dacă a rezolvat cu ratele, acesta mi-a spus că da, fiind implicit pentru mine şi subînţeles că îi dăduse în judecată, deoarece afirmase iniţial că numai aşa le poate sista. Drept urmare eu nu am mai verificat situaţia contului până undeva în ianuarie februarie 2016, când am fost sunată de un funcţionar de la J. (…) şi mi-a comunicat că sunt restantă la bancă cu creditul avut, eu i-am comunicat că nu am cum să am restanţă deoarece sunt în proces de judecată cu creditul respectiv, că am achitat suma de 50.000 euro pentru stingerea creditului şi nu aveam cum să fiu restantă, iar eu i-am zis să ia legătura cu avocatul meu pentru că sunt în procedura de stingere a creditului”.
Tot din declaraţia părţii civile, confirmată de înscrisurile conţinând corespondenţa sa mail şi de K. cu A., rezultă că, urmare a insistenţelor repetate ale acesteia, inculpatul i-a transmis o fotografie conţinând ultima pagina a unui contract, semnat de H. şi de el, în calitate de mandatar al debitorului G., în care exista menţiunea că toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele anterioare au încetat de plin drept, iar acestea sunt exonerate reciproc de orice pretenţii .
Totodată, probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii civile şi ale martorei L., anterior analizate, conduce la concluzia că aceasta a aflat că a fost victima unei înşelăciuni şi că suma de 50.000 euro nu fusese achitată creditorului, la finalul lunii iulie 2017, în contextul discuţiilor ce au avut loc la J., în prezenţa inculpatului.
Ca atare, prin raportare la cele reţinute şi la limitele judecăţii, Înalta Curte constată corectă concluzia primei instanţe în sensul că, în acest cadru procesual nu pot fi satisfăcute pretenţii civile care vizează eventuale datorii existente înainte de săvârşirii faptei, respectiv anterioare datei de 08 iunie 2015.
Ceea ce poate face obiectul analizei în cauză este stabilirea existenţei/inexistenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului şi sumele de bani care au curs în continuare împotriva părţii civile cu titlu de rate scadente (suma efectivă şi dobânda lunară aferentă creditului) şi penalităţi de întârziere.
Instanţa de fond a apreciat că, în ceea ce priveşte aceste sume, în cauză nu operează răspunderea delictuală, ci contractuală, neputând fi atrasă răspunderea inculpatului pentru debite decurgând dintr-un contract încheiat între alte părţi.
Raţionamentul este doar parţial corect, respectiv numai în ceea ce priveşte suma efectivă care trebuia rambursată din credit. Conduita părţii civile de a nu plăti băncii sumele de bani pe care le datora, comportament ce a determinat curgerea dobânzii aferente ratelor, cât şi penalităţile de întârziere este consecinţa directă a faptului că a fost indusă în eroare de către avocatul său, inculpatul A., cu privire la achitarea creditului prin virarea sumei de 50.000 de euro în contul prezentat ca aparţinând băncii. În mod evident, plata anticipată a creditului conducea la sistarea dobânzii lunare şi nu dădea naştere penalităţilor de întârziere.
Rezultă aşadar că, în privinţa acestor debite care au curs împotriva părţii civile, operează răspunderea civilă delictuală a inculpatului întrucât există o legătură de cauzalitate directă, nemijlocită, între fapta sa ilicită care a atras şi răspunderea penală şi aceste sume de bani pe care G. le datorează băncii cu acest titlu.
În privinţa cuantumului acestui prejudiciu cauzat de inculpat, dobânda aferentă ratelor şi penalităţile de întârziere nu pot curge decât de la data de 08 iunie 2015 (astfel cum s-a arătat anterior) şi până la data la care partea civilă a aflat că a fost victima unei înşelăciuni şi că are în continuare debite către bancă pe care trebuie să le onoreze lunar, respectiv până la finalul lunii iulie 2017 când a avut loc discuţia cu angajata băncii, martora L.. După acest moment, partea civilă trebuia să reia plata obligaţiilor către bancă, conform convenţiei de credit pe care o încheiase.
Sub aspect probator, Înalta Curte reţine că partea civilă a depus, în cursul urmăririi penale, un înscris provenit de la bancă, intitulat Notă de calcul datorii din care rezultă că la data de 28.07.2017 aceasta avea dobânzi restante de 6.707,51 euro şi penalităţi de 497,19 euro, iar în cursul judecăţii, date cu privire la datoriile restante în anul 2019, respectiv 10.452 euro reprezentând dobânzi restante şi 353,37 euro penalităţi, conform Actului adiţional nr. x/7.06.2019 .
De asemenea, la dosarul de urmărire penală a fost depus contractul nr. x încheiat la data de 18.06.2015 între H. SA, J. SA şi G., reprezentată de inculpatul A., din Anexa I rezultând că dobânda reeşalonată restantă, precum şi dobânda penalizatoare restantă, neachitate de partea civilă începând cu data de 24 decembrie 2014, când a semnat contractul de asistenţă juridică cu inculpatul, au fost incluse în datoria totală, fiind deci cuprinse în noua valoare a creditului.
Ca atare, Înalta Curte reţine că în valoarea datoriilor restante comunicate de bancă prin Notă de calcul datorii din 28.07.2017 nu sunt incluse şi dobânzile restante şi penalităţile de întârziere din perioada decembrie 2014 – mai 2015, sumele de 6.707,51 euro şi 497,19 euro reprezentând dobânzi restante şi penalităţi ce au curs ulterior datei de 18.06.2015 şi până la data de 28.07.2017.
Cum această perioadă se suprapune exact peste perioada pentru care operează răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru sumele reprezentând dobânzi lunare şi penalităţi de întârziere, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la despăgubiri civile, daune materiale în cuantum de 7204,7 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al BNR la data plăţii, cu menţiunea că, prin cererea de constituire de parte civilă pentru această sumă nu s-a solicitat şi obligarea la plata dobânzii legale.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare de daune morale criticile părţii civile sunt, de asemenea, întemeiate, susţinerea primei instanţe în sensul că fapta nu a fost generatoare de un atare prejudiciu şi argumentele referitoare la existenţa unei pasivităţi inexplicabile a acesteia, neputând fi primite.
Înalta Curte constată că partea civilă a suportat inconvenientele aferente calităţii de victimă a unei infracţiuni, şi-a văzut proiectele financiare anulate, a traversat o perioadă lungă, dificilă, fiind şi în prezent implicată într-un litigiu cu J. în vederea stingerii creditului (despre care cunoştea că este deja achitat), prin darea în plată a apartamentului cu care garantase ipotecar creditul.
Totodată, Înalta Curte reţine că partea civilă a apelat la serviciile unui specialist despre care primise recomandări de la martorul R. că este „un avocat bun” şi se ocupă de relaţiile dintre bănci şi persoanele care au contractat credite, a încheiat un contract de asistenţă juridică, l-a împuternicit prin procură să o reprezinte în relaţiile cu banca. Toate aceste circumstanţe au determinat-o să nu mai verifice personal situaţia creditului, întrucât, în mod rezonabil, nu se putea aştepta la un comportament ilicit din partea avocatului său. Virarea sumei de bani în contul prezentat de inculpat este consecinţa manoperelor dolosive ale acestuia, care a simulat o discuţie telefonică cu o persoană din conducerea băncii, discuţie la care partea civilă a asistat şi în urma căreia i s-a comunicat contul în care trebuiau depuşi banii. Totodată, actul primit în copie de inculpat (ultima filă a unui contract în care figura numele său, prin împuternicit A.) atesta faptul că obligaţiile către bancă au fost stinse.
Ca atare, atitudinea părţii civile a fost determinată de relaţia de încredere care în mod normal există între client şi avocatul său, persoana angajată să îi apere interesele, şi a fost consecinţa inducerii sale în eroare.
În raport de considerentele anterioare, statuând în echitate şi evaluând suma care ar putea compensa curmarea cursului firesc şi liniştit al vieţii sufleteşti a părţii civile, umilinţa suferită la momentul la care a realizat că a fost înşelată şi celelalte consecinţe pe plan psihic inerente procedurilor judiciare ce au urmat, Înalta Curte apreciază că suma de 5.000 de euro, în echivalent în RON, la data plăţii, este de natură a acoperi acest prejudiciu nepatrimonial.
Şi în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de înfiinţare a popririi cu privire la creanţa în cuantum de 15.000 de euro rezultată din contractul de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x între A. şi numitul F., criticile părţii civile sunt întemeiate.
Curtea de apel a respins această cerere motivat de caracterul prezumtiv fals al contractului, întrucât nu detaliază modalitatea concretă în care s-au plătit banii respectivi, data plăţilor şi cuantumul acestora.
Soluţia nu este corectă. Dincolo de faptul că ambele părţi, atât inculpatul cât şi martorul F., au confirmat existenţa creanţei şi că elementele la care s-a raportat instanţa de fond nu sunt esenţiale pentru valabilitatea contractului de împrumut, chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine caracterul simulat al acestuia, potrivit art. 1.289 alin. (1) şi art. 1.290 C. civ. contractul secret produce efecte numai între părţi, neputând fi opus terţilor.
În aceste condiţii, având în vedere admiterea acţiunii civile formulată în cauză şi faptul că bunurile asupra cărora prima instanţă a dispus luarea măsurilor asigurătorii nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, pentru a asigura repararea acestuia, în baza art. 249 alin. (4) rap. la art. 254 C. proc. pen. va institui, în favoarea părţii civile G., măsura popririi asigurătorii cu privire la creanţa în cuantum de 15.000 euro, datorată de numitul F. inculpatului A., conform contractului de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x.
Împrejurarea că s-a împlinit termenul la care împrumutatul avea obligaţia de restituire a sumei împrumutată (27 noiembrie 2020), nu constituie un impediment în luarea măsurii asigurătorii, reprezentând o problemă ce vizează executarea popririi. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit declaraţiei martorului F., până la momentul audierii sale de către organul judiciar, restituise din împrumut doar suma de 1.000 euro.
În fine, printr-un ultim motiv de apel, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 1.800 euro şi 10.000 RON către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Înalta Curte constată vădit nefondată această critică, în condiţiile în care, prin sentinţă, instanţa de fond a acordat aceste sume în integralitate. Totodată, cererea nu poate fi calificată ca o cerere de acordare de cheltuieli judiciare în apel, întrucât, pe de o parte, nu a fost astfel formulată, şi, pe de altă parte, nici nu a fost însoţită de înscrisuri doveditoare cu privire la respectivele cheltuieli din prezenta cale de atac.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul părţii civile G., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 1 an închisoare aplicată prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.; 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 320 C. pen. (aplicate prin Sentinţa penală nr. 12/F din 17.04.2015 a Curţii de apel Braşov), pe care le va repune în individualitatea lor.
Va majora la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi această pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare şi 6 luni închisoare şi va stabili pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând 2 ani închisoare.
Vor fi menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate de prima instanţă.
Va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă G. şi va obliga inculpatul la plata către aceasta a următoarelor sume: 53.500 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plăţii), la care se adaugă dobânda legală, care va curge de la data de 8 iunie 2015 şi până la achitarea integrală a prejudiciului, 7204,7 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plăţii) cu titlu de daune materiale şi 5.000 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plăţii), cu titlu de daune morale.
Va institui, în favoarea părţii civile G., măsura popririi asigurătorii cu privire la creanţa în cuantum de 15.000 euro, datorată de numitul F., în calitate de împrumutat, inculpatului A., în calitate de împrumutător, conform contractului de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare legate de soluţionarea apelului părţii civile vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
