Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 6/2021

EDITORIAL

CRISTIAN IONESCU: A căpătat oare dreptul parlamentar „drept de cetate” în sistemul de drept românesc? (Pledoarie pentru integritatea conceptuală a dreptului constituţional) (fără rezumat)

 

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

IOAN ADAM: Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare

Rezumat: În orice stat democratic activitatea desfășurată de corpul magistraților trebuie să se circumscrie exclusiv legii și cu respectarea Constituției, pentru că, în caz contrar, acele hotărâri pronunțate cu ignorarea acestor exigențe, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pot duce la săvârșirea unor erori judiciare, prin care se produc justițiabililor atât prejudicii de natură materială, dar mai ales de natură morală.

Temeiul legal pentru acordarea de despăgubiri îl găsim chiar în Constituție, art. 52 alin. (3) statuând că „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă”. Textul cuprins în art. 52 alin . (3) din Constituţia României a stat la baza elaborării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor , modificată prin Legea nr. 242/2018 , care în art. 96 din lege cuprinde dispoziţii care reglementează răspunderea statului pentru prejudiciile generate de erori judiciare, în general, dar şi reguli care se aplică în cazul acestor tipuri de erori, produse în alte cauze care nu se circumscriu proceselor penale, deci și cauze civile.

Un alt temei, cu o sferă de aplicabilitate mult mai mare este cel prevăzut de dispozițiile art. 3 din Protocolul 7 C.E.D.O., care reglementează cazul „când o condam¬nare definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabil în tot sau în parte”.

Convenția europeană oferă cadrul juridic european pentru accesul oricărei persoane fizice sau juridice la o instanță independentă de voința statală, protecția cetățeanului în fața ilegalităților, arbitrariului și craselor abuzuri săvârșite în tot mai multe cauze de instanțele de judecată, protecție exprimată în sintagma dreptul la un proces echitabil, sintagmă ce cuprinde un ansamblu de garanții procedurale care permit punerea în valoare a drepturilor protejate prin Convenție, art. 6 alin. (1) statuând că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.”

Statului, ca persoană responsabilă, îi incumbă obligația de a răspunde pentru activitatea organelor judiciare și nu pentru fapta altuia, ca garant al legalității și independenței actului de justiție, deci o răspundere delictuală (extracontractuală) independentă de orice culpă, pe temei obiectiv.

Din aceste dispoziţii rezultă că răspunderea statului este una directă, principală, obiectivă, însă nu exclude răspunderea magistratului care se face vinovat la nivel subiectiv de eroarea judiciară provocată, aceasta putând răspunde în subsidiar, dar numai faţă de stat, care are împotriva sa o acţiune în regres, admisibilă în anumite condiţii speciale.

 

EUGEN CHELARU: Reificarea persoanei fizice şi gestaţia pentru altul

Rezumat: Asistăm la formidabile progrese în domeniile biologiei și medicinei, care constau în posibilitatea de a preleva celule, țesuturi și organe umane în scopul transplantării lor în corpul altui subiect, operațiuni de inginerie genetică, procreere umană asistată medical și multe alte asemenea tehnici revoluționare. Toate acestea s-au dovedit a fi arme cu două tăișuri: pe de o parte, ele pot fi folosite pentru a salva vieți sau pentru a ajuta unele cupluri care, în condiții normale, nu pot procreea, să aducă pe lume copiii mult doriți, iar pe de altă parte se pot transforma în amenințări la adresa genomului uman sau a coeziunii sociale.

A devenit necesar ca omul însuși să fie obiect al protecției juridice, iar în același timp a apărut o nouă categorie de lucruri, respectiv produsele biologice ale corpului uman și elementele desprinse din acesta, care sunt destinate a fi folosite în scopuri terapeutice sau de cercetare. A apărut astfel problema calificării juridice a acestor lucruri, ceea ce a pus în discuție și problema existenței unui raport între subiectul de drept și corpul său. Doctrinarii stau împărți în două tabere: una care consideră că între subiectul de drept și corpul său, calificat ca lucru, există un raport juridic de proprietate și alta, care susține că corpul uman este persoana însăși.

Calificarea corpului uman ca lucru, transformarea în lucruri a unor produse ale sale și a unor elemente detașate din acesta, ca și posibilitatea valorificării unor drepturi ale personalității, cum sunt dreptul la voce și dreptul la imagine, fac parte dintr-un proces care a fost denumit reificarea persoanei. Este un proces în continuă evoluție care a inclus deja și controversata gestație pentru altul.

Prezentul studiu este consacrat identificării pericolelor pe care le generează calificarea corpului uman ca lucru, cu privire specială asupra gestației pentru altul.

 

VICTOR MARCUSOHN: Noutăţi privind exercitarea dreptului de preempţiune în cazul vânzării terenurilor agricole situate în extravilan

Rezumat: Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se bucură de o reglementare specifică, adeseori derogatorie de la dispoziţiile generale aplicabile în materia vânzării conţinute în Codul civil, şi anume Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, act normativ care a suferit o serie de modificări şi completări fundamentale prin Legea nr. 175 din 14 august 2020.

Spre deosebire de forma iniţială a legii, care stipula că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale, în forma sa actuală, legea extinde sfera titularilor dreptului de preempţiune, creînd nu mai puţin de şapte ranguri de preferabilitate.

De asemenea, legea conţine dispoziţii referitoare la ipoteza în care titularul dreptului de preempţiune nu-şi manifestă intenţia de a cumpăra, dar şi mecanismele aplicabile în cazul în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare.

În fine, legea reglementează şi procedura de exercitare a dreptului de preempţiune, dar şi modalităţile de control ale acestei proceduri.

 

VICTOR PENTELEEV: Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 încalcă imparţialitatea judecătorilor. Obligaţiile şi răspunderea statului conform Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Rezumat: În acest studiu autorul analizează, din prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modul de respectare a principiului imparțialității judecătorilor români în cadrul procedurilor naționale privind înființarea și funcționarea asociațiilor și fundațiilor. În cadrul secțiunii introductive, sunt prezentate elemente generale cu privire la libertatea de întrunire pașnică și de asociere, conform art. 11 din Convenție. Ulterior, sunt evidențiate dispozițiile relevante ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Analiza acestora, din perspectiva laturii civile a art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, are în vedere standardul minim impus României de acest tratat. După prezentarea dispozițiilor convenționale de referință aplicabile la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei, autorul demonstrează lipsa delimitării ermetice între imparțialitatea subiectivă și imparțialitatea obiectivă a judecătorului național, în ipoteza analizată. Totodată, este subliniată necesitatea respectării rolului de arbitru neutru al instanței de judecată. Având ca temei bogata jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul reușește să surprindă deficiențele reglementării naționale.

Prezentul studiu cuprinde atât o dezbatere teoretică și practică a obligațiilor și a răspunderii statului român, conform Convenției, cât și o propunere de lege ferenda, pentru a se ajunge la respectarea principiului imparțialității judecătorilor. Raportat la numărul mare de dosare înregistrate anual de judecătorii, cu privire la înființarea și funcționarea asociațiilor și fundațiilor, studiul reprezintă și un semnal de alarmă, pentru a fi evitată răspunderea statului român conform Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

 

ANTON TRĂILESCU: Câteva reflecţii asupra necesităţii reconsiderării acţiunii în carenţă în dreptul administrativ român

Rezumat: Pornind de la specificul acțiunii în carență în dreptul Uniunii Europene, autorul pledează pentru reconsiderarea acestei acțiuni în dreptul administrativ român, ca mijloc juridic de stimulare a administrației publice în exercitarea atribuțiilor privind organizarea executării legii, astfel încât aceasta să poată deveni aplicabilă în concret. În acest sens, sunt prezentate considerentele teoretice și practice care converg spre recunoașterea și în dreptul nostru a acțiunii în carență în acord cu prevederile dreptului Uniunii Europene, precum și propunerile de lege ferenda privind reconfigurarea regimului juridic al acestei acțiuni.

 

ALINA-MARILENA OPREA: Amânarea executării pedepsei – probleme teoretice şi de practică judiciară

Rezumat: Finalizarea activităţii de realizare a justiţiei penale presupune executarea imediată a hotărârilor penale definitive şi continuitate în activitatea de punere în executare. Există însă şi situaţii de excepţie, în care raportul de drept execuţional penal se suspendă, ca urmare a intervenirii unor impedimente în executarea pedepsei. O astfel de situaţie o reprezintă şi amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.

Amânarea executării pedepsei nu reprezintă o înlăturare a pedepsei aplicate condamnatului, ci numai amânarea momentului de la care aceasta urmează a începe, fiind o situaţie de excepţie de la regula executării de îndată a hotărârii penale. Pentru a nu se ajunge la situaţii de amânare nejustificată a executării pedepsei, sau chiar la o înlăturare a executării pedepsei, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile şi condiţiile, în care persoana condamnată poate obţine amânarea executării pedepsei.

Fără a avea pretenţia exhaustivităţii, prezentul studiu poate fi un suport pentru anumite clarificări legale sau practice, în legătura cu instituţia amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.

 

ANDREI VIOREL IUGAN: Consideraţii în legătură cu obiectul percheziţiei domiciliare şi delimitarea faţă de alte instituţii de drept procesual penal

Rezumat: The cases that justify a home search are still the subject of important controversies both in doctrine and especially in practice. Also, the delimitation between the situation in which the criminal investigation agents enter a person’s home in order to carry out a home search and the situations in which the police agents are obliged to enter a home to fulfill their duties is often extremely sensitive. It is precisely these controversies that often lead state agents to be reluctant to enter a private space in order to avoid being accused of committing a crime. We hope that this study will prove to be a useful tool in identifying those hypotheses in which it is really necessary to resort to a home search as well as the criteria for delimiting the search and other institutions of criminal procedural law.

 

LEONTIN CORAŞ: Refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare din perspectiva Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua) din 1 iunie 2016, Cauza C-241/15

Rezumat: Articolul prezintă interpretarea stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene a articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, potrivit căreia noțiunea „mandat de arestare,” care figurează în această dispoziție, trebuie înțeleasă ca desemnând un mandat de arestare național distinct de mandatul european de arestare.

Dintr-o altă perspectivă sunt analizate consecințele Deciziei din Cauza C-241/15 și efectele asupra procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate emis de o autoritate judiciară dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

 

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ŞI COMENTATĂ

Succinte consideraţii pe marginea implicării Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor în activităţile desfăşurate în cursul fazei de urmărire penală, cu comentariu de Ioana Narcisa Aniţulesei (fără rezumat)

Acţiune în răspundere civilă delictuală. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale. Inadmisibilitate, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Nemotivarea hotărârii. Încălcarea dreptului la apărare prin disjungere. Trimitere spre rejudecare, cu notă de Adrian Şandru, Dorel Herinean (fără rezumat)