CSM selectează judecători pentru a participa la seminarul „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a metodologiei judiciare – motivarea hotărârilor” – Lublin, Polonia

CSM a publicat un anunț cu privire la selectarea judecătorilor români în vederea participării la un seminar cu tema „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a metodologiei judiciare – motivarea hotărârilor”, ce va avea loc la Lublin, Polonia, în perioada 28-29 septembrie 2015.

În cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 CSM va implementa, în parteneriat cu Administrația Instanțelor din Norvegia, Ministerul de Justiţie din Polonia, Ministerul de Justiţie din Cehia, Administraţia Instanţelor din Lituania, proiectul „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a metodologiei judiciare – motivarea hotărârilor”, finanțat prin fondul pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale la nivelul programului RO 24 „Întărirea capacității judiciare și cooperare”.

Proiectul are ca obiectiv general facilitarea aplicării practice a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în particular cu referire la redactarea hotărârilor judecătoreşti.

În cadrul proiectului, în perioada 28-29 septembrie 2015, la Lublin, Polonia, se va organiza primul seminar din cadrul proiectului, în cadrul căruia se vor dezbate aspecte privind motivarea hotărârilor judecătoreşti în cauzele penale.

Seminarul va trata specificul invocării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în domenii acoperite de art. 2 („dreptul la viaţă”), art. 3 („dreptul de a nu fi supus torturii”), art. 5 („dreptul la libertate şi siguranţă„), art. 6 („dreptul la un proces echitabil„) şi art. 8 („dreptul la respectarea vieţii private, domiciliului şi corespondenţei„).

Limba de lucru a seminarului este limba engleză. Lucrările seminarului se vor desfăşura sub formă de conferinţe şi grupuri de lucru cu caracter practic, doar în limba engleza, nefiind asigurată traducerea în limba română.

Costurile de transport, diurnă și cazare pentru participanţii români vor fi suportate din bugetul proiectului.

Judecătorii cu grad de tribunal care doresc să participe sunt rugați să depună o scrisoare de intenție, însoțită de următoarele documente:

  1. • CV complet, în limba engleză, semnat pe fiecare pagină;
  2. • dovadă de competență lingvistică – limba engleză (cel puțin nivelul B2, Common European Framework- se acceptă orice document din care să reiasă nivelul de cunoaștere al limbii engleze).

Participanții selectați vor primi la adresele de e-mail indicate, în timp util, informații detaliate privind agenda, materialele de curs și orice alte detalii relevante.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită, în format electronic, până la data de 17 august 2015, documentele menționate mai sus, în atenția doamnei Călina Ghițulescu, consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcției Afaceri Europene, Relații Internaționale și Programe, email: calina.ghitulescu@csm1909.ro, telefon 021.319.81.89, fax: 021.311.69.44.

Consultați sursa informațiilor, anunțul publicat de CSM (www.csm1909.ro).