Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
124 views
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea limitelor rejudecării tranşate cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat prin decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual, nemotivarea şi motivarea străină de natura cauzei, precum şi reţinerea greşită a lipsei calităţii sale de creditor al succesiunii vacante preluate de stat şi a stingerii prin prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a creanţei cesionate de la instituţia bancară, izvorâtă din contractul de credit bancar nr. x/2006.
Structurate pe două paliere de analiză, corespunzătoare celor două capete de cerere judecate de instanţele de fond şi vizate de memoriul de recurs, criticile recurentei pot fi astfel sintetizate:
– cu referire la capătul III de cerere (valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moştenire vacantă de la debitorul cedat) – încălcarea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de anulare pronunţată în primul ciclu procesual, prin greşita valorificare în proces a efectelor deciziei civile (ulterioare) nr. 102/2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 având ca obiect contestaţie la executare;
– cu referire la capătul II de cerere (distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON reprezentând creanţă ipotecară deţinută de reclamantă) – reţinerea greşită a similarităţii între cele două capete de cerere, în condiţiile în care contractul de credit bancar nr. x/2006 pe care se fundamentează acest petit nu este vizat de decizia civilă nr. 102/2019, spre deosebire de celelalte trei contracte de credit bancar pe care se fundamentează capătul III de cerere şi în legătură cu care s-a constatat prin hotărâre definitivă pierderea atributului executorialităţii.
Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată şi supus judecăţii instanţelor de fond, are ca obiect acţiunea întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanţă autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta F.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat E., ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moştenire vacantă potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum şi în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanţei ipotecare deţinute de reclamantă.
Este de remarcat, ca element factual cu rol determinant în dezlegarea chestiunilor de legalitate şi necontestat în proces, faptul că sunt diferite titlurile executorii (contractele de credit bancar, cu garanţiile reale imobiliare aferente) care configurează cauza juridică a capetelor de cerere II şi III, în sensul că cererea privind distribuirea preţului de adjudecare la licitaţie publică (petit II) este fundamentată pe contractul de credit bancar nr. x/2006, în vreme ce solicitarea vizând valorificarea celorlalte imobile litigioase intrate în proprietatea privată a statului prin moştenire vacantă (petit III) este fundamentată pe alte trei contracte de credit bancar.
Or, din această perspectivă, este necesară clarificarea, pe de o parte, a sferei titlurilor cesionate care şi-au pierdut atributul executorialităţii prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare silită, iar, pe de altă parte, a aplicabilităţii în rejudecare a efectelor acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G..
Aceasta în condiţiile în care prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiţie premisă obligatorie), câtă vreme cele patru titluri executorii cesionate şi-au pierdut prin prescripţie puterea executorie, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 102/2019, context în care este lipsit de temei legal demersul judiciar declanşat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moştenire vacantă. Pe de altă parte, însă, principala critică de nelegalitate din memoriul de recurs este axată tocmai pe ideea că unul din cele patru titluri (contractul nr. x/2006) nu ar fi vizat de decizia civilă nr. 102/2019 şi, în consecinţă, este deplin justificată solicitarea de obligare a pârâtului la distribuirea sumei de bani, obţinută din valorificarea prin licitaţie publică a imobilului grevat de datoria rezultată din respectivul contract de credit.
Aşadar, luând în examinare primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care se susţine inaplicabilitatea efectelor deciziei civile nr. 102/2019 în raport cu limitele rejudecării stabilite prin decizia de anulare nr. 421/2019 pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei.
Astfel, cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 421/14.02.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă pronunţată în primul ciclu procesual, s-a anulat senţinţa primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei sub următoarele aspecte: „modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul III al cererii de chemare în judecată, precum şi soluţia pe fond în ceea ce priveşte capătul II şi III al cererii”.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 357/23.06.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, instanţa de trimitere a respins excepţia lipsei de interes şi a admis acţiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON în limitele realizării creanţei în cuantum de 1.002.998,33 RON deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
Reformând sentinţa instanţei de fond prin decizia obiect al recursului de faţă, instanţa de apel a admis excepţia procesuală şi a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 si 3 şi, respectiv, ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.
Argumentaţia instanţei de apel a pornit de la noua ordine juridică stabilită prin efectele deciziei civile nr. 102/28.02.2019 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 (înscris administrat în rejudecarea cauzei), prin care s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă la data de 03.08.2017, în baza „convenţiilor de credit, actului adiţional nr. x/16.09.2009 şi contractelor de garanţie reală imobiliară”, este afectată de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
Drept consecinţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu mai justifică interes în exercitarea petitului III al acţiunii, constând în obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare valorificării imobilelor în litigiu, deoarece admiterea acestuia nu i-ar aduce niciun câştig practic, de vreme ce nu mai deţine un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condiţiile art. 22 şi art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acţiunii promovate. Aceasta întrucât, reclamanta nu acţionează pentru a obţine un nou titlu executoriu care să-i reactiveze calitatea de creditor ci, dimpotrivă, demersul său presupune ca premisă obligatorie deţinerea deja a acestei calităţi, ceea ce nu mai este valabil.
Cu referire la petitul II al acţiunii, instanţa de apel a reţinut similaritatea situaţiei juridice, în sensul că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul de a obţine executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanţei pentru a obţine obligarea pârâtului la distribuirea sumei obţinute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său şi-a pierdut puterea executorie.
Revenind la criticile recurentei, Înalta Curte reţine că nu a fost nesocotită norma de ordine publică reglementată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. care statuează asupra caracterului obligatoriu pentru judecătorul fondului al dezlegării date problemei de drept de către instanţa de apel, precum şi al necesităţii administrării unor probe.
Contrar susţinerilor recurentei, care afirmă că au fost extinse nepermis limitele rejudecării, întrucât excepţia lipsei de interes nu putea fi soluţionată prin raportare la decizia nr. 102/2019, ulterioară, Înalta Curte are a observa că indicaţiile din decizia de anulare au impus instanţei de trimitere obligaţia de a examina această excepţie procesuală prin raportare la executarea silită aflată în derulare, demarată la cererea reclamantei creditoare în baza contractelor de credit cesionate, procedură în cadrul căreia se putea obţine folosul practic urmărit şi în procesul pendinte.
Drept urmare, conformându-se întocmai limitelor rejudecării, instanţa de apel a verificat cu prioritate, date fiind consecinţele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios, motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanţă a efectelor constatării prescripţiei dreptului reclamantei de a obţine executarea silită, chestiune litigioasă tranşată jurisdicţional definitiv prin decizia civilă nr. 102/2019 (în privinţa celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III).
Chiar dacă decizia definitivă dată în contestaţia la executare silită a fost pronunţată (imediat) ulterior deciziei de anulare prin care s-au trasat limitele rejudecării, este de domeniul evidenţei împrejurarea că, în ordinea juridică de la epoca rejudecării în primă instanţă a litigiului pendinte, era integrată o hotărâre judecătorească având ataşate, ca principale efecte procesuale, atributele autorităţii de lucru judecat şi obligativităţii în raport cu părţile colitigante, care au participat şi în procesul anterior.
O atare hotărâre judecătorească nu doar că nu putea fi ignorată nici de către părţi, şi nici de către instanţa de rejudecare, ci, dimpotrivă, în considerarea efectelor legale recunoscute de dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (2) şi art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., se bucura de imutabilitate jurisdicţională şi se impunea părţilor litigante (şi succesorilor lor în drepturi) cu valoare obligatorie.
Astfel fiind, chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestaţie la executare, referitoare la prescripţie, nu mai putea fi contrazisă, iar respectiva judecată trebuia să fie avută în vedere ca premisă cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabilă, astfel că nu mai putea fi repus în discuţie aspectul controversat dintre părţi privitor la pierderea atributului executorialităţii contractelor de credit şi, prin aceasta, a calităţii de creditor actual al statului (raţiune valabilă, evident, numai în privinţa celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III, vizate de decizia nr. 102/2019).
În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a extins nelegal şi nu a nesocotit limitele rejudecării, cum susţine fără temei recurenta, ci, dimpotrivă, a respectat pe deplin indicaţia din decizia de anulare care obliga la examinarea condiţiei interesului prin raportare la executarea silită aflată în derulare, context în care, în mod firesc, a recunoscut şi a valorificat noul element integrat în mod legal în ordinea juridică – decizia civilă nr. 102/2019 -, prin aceea că a dat în mod corect eficienţă, în raportul juridic dintre părţi, consecinţelor produse de o hotărâre judecătorească definitivă, având ataşate atributele lucrului judecat şi obligativităţii, care a tranşat aspectul stingerii prin prescripţie a dreptului reclamantei de a obţine executarea silită a creanţei rezultate din cele trei contracte de credit anterior enunţate.
Este, aşadar, corect raţionamentul instanţei de apel care a argumentat în sensul că, urmare a deciziei civile nr. 102/2019, condiţia premisă necesară exercitării acţiunii, în scopul urmărit de reclamantă, nu mai este demonstrată, având în vedere faptul că pierderea executorialităţii titlului duce implicit la pierderea calităţii de creditor al statului, astfel că reclamanta nu mai justifică interes pentru obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu.
Concluziv, primul motiv de recurs, referitor la soluţia instanţei de apel circumscrise capătului III de cerere, este nefondat.
În continuare, luând în examinare (grupat) criticile de nelegalitate aduse soluţiei instanţei de apel circumscrise capătului II de cerere şi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora, în limitele şi potrivit considerentelor expuse în cele ce urmează:
Dezlegarea aspectului aici controversat necesită delimitarea sferei titlurilor cesionate care şi-au pierdut atributul executorialităţii, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare silită.
Instanţa de apel a procedat corect, după cum s-a argumentat deja, valorificând în rejudecarea cauzei efectele acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G., însă a greşit atunci când a reţinut, fără a avea suport în dezlegarea jurisdicţională anterioară, argumentul că prescripţia executării silite priveşte şi creanţa izvorâtă din contractul de credit nr. x/2006 (cauza juridică a solicitării de distribuire a preţului adjudecării).
Aceasta întrucât, instanţa de apel a valorificat chestiunea de drept referitoare la prescripţia punerii în executare a titlurilor reclamantei creditoare, dincolo de limitele aspectelor litigioase dezlegate jurisdicţional în contestaţia la executare şi în afara corpului de considerente cu valoare decisivă ori decizorie care au fundamentat hotărârea ce a pus capăt, definitiv, dosarului nr. x/2017
De altfel, nici măcar cu semnificaţie juridică de considerente supraabundente, nenecesare, nu a fost tranşată pierderea puterii executorii a contractului nr. x/2006, câtă vreme rezultă limpede din conţinutul considerentelor deciziei nr. 102/2019 faptul că trimiterea, singulară, la respectivul contract, într-o enunţare a titlurilor repetată de mai multe ori pe parcursul construcţiei argumentative propriu-zise, nu reprezintă altceva decât o simplă eroare materială de preluare, mecanică, a şirului de titluri supuse cenzurii instanţei, menţiune care nu este însă aptă să producă consecinţele juridice alegate prin memoriul de recurs.
Aşadar, raporturile dintre părţi în chestiunea prescripţiei punerii în executare a titlului în discuţie nu au fost nicidecum definitivate jurisdicţional prin decizia nr. 102/2019, întrucât acest contract de credit nu a făcut obiectul executării silite supuse controlului judecătoresc de legalitate prin mecanismul contestaţiei la executare, astfel încât părţile litigante nu au avut, anterior, ocazia de a-şi susţine pretenţiile şi apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu ori de a exercita căile legale de atac.
În sensul acestei concluzii, se cuvine observat faptul că, prin încheierea nr. 8583/2017 a Judecătoriei Craiova pronunţate în dosarul nr. x/2017, a fost încuviinţată executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de convenţiile de credit şi a contractelor aferente de garanţie reală imobiliară – altele decât contractul de credit nr. x/2006 – în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. privind pe creditoarea A. S.R.L. şi debitorii Statul Român, Municipiul Craiova, DGRFP Craiova şi AJFP Dolj.
Ulterior, obiectul contestaţiei la executare formulate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Craiova l-au constituit actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017, inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite.
Controlul judecătoresc asupra executării silite efectuat de judecătorie, precum şi criticile şi apărările formulate de părţi în calea de atac a apelului s-au rezumat, neîndoielnic, la actele de executare întocmite în baza celor trei titluri executorii antereferite, altele decât contractul de credit nr. x/2006.
În egală măsură, întreg raţionamentul juridic al instanţei devolutive, astfel cum este acesta ilustrat prin considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, prin care a fost admisă contestaţia la executare şi anulate actele de executare din dosarul nr. x/2017, valorifică numai cele trei titluri şi consecinţele pierderii puterii lor executorii, nefiind nicidecum supusă dezbaterii şi dezlegată jurisdicţional o atare stingere prin prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a creanţei rezultate din contractul de credit nr. x/2006.
Relevant este însuşi considerentul concluziv în care se menţionează, pentru prima şi unica oară, contractul nr. x/2006, într-o manieră de redactare a cărei firească înţelegere exclude orice posibilă interpretare în sens contrar:
„Astfel fiind, tribunalul constată că cererea de executare silită formulată la data de 03.08.2017 de către intimata A. S.R.L. în baza celor 3 convenţii de credit, actului adiţional nr. x/16.09.2009 şi contractelor de garanţie reală imobiliară, este afectată de împlinirea termenului prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, adică cererea de executare este formulată cu mult timp după împlinirea termenului de prescripţie, termen care se împlinise la data de 11.07.2015, ceea ce înseamnă că actele de executare care s-au întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. sunt unele nelegale, impunându-se anularea acestora”.
De altfel, ca urmare a necesităţii clarificării acestui aspect, adusă în discuţia părţilor în cadrul dezbaterilor orale asupra fondului motivului de recurs, intimata însăşi a depus note scrise în dosarul de recurs, prin care a augmentat în realitate această concluzie, în sensul în care a precizat că executarea silită declanşată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2006 formează obiectul altui dosar de executare (dosarul nr. x/2019 al BEJ H.), în care s-a formulat, de asemenea, contestaţie la executare în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova, a cărei judecată a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a litigiului pendinte.
Aşadar, se impune cu forţa evidenţei concluzia că titlul executoriu care configurează cauza juridică a solicitării de distribuire a preţului adjudecării (petitul II) nu şi-a pierdut atributul executorialităţii, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare, nefiind dezlegată jurisdicţional definitiv controversa părţilor referitoare la prescripţia executării silite a creanţei izvorâte din contractul de credit nr. x/2006.
Apreciind contrariul şi reţinând greşit similitudinea situaţiei juridice dintre cele două capete de cerere, sub aspectul prescripţiei şi a consecinţelor juridice derivând din acest mod de stingere a dreptului de a obţine executarea silită a respectivului titlu, instanţa de apel s-a plasat într-o evidentă aplicare greşită a dispoziţiilor art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. şi încălcare a normelor speciale reglementate de O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, pronunţând o hotărâre parţial nelegală, sancţionată cu casarea în parte.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi va casa în parte decizia atacată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Urmează ca instanţa de trimitere să se pronunţe, în limitele casării, asupra raportului juridic litigios, ţinând seama şi de celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate.
Sursa informației: www.scj.ro.
