Eticheta: prescriptia dreptului de a obtine executarea silita
1 Articol | 1 Autor |
-
Redacția ProLege Critici privind valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moştenire vacantă de la debitorul cedat și distribuirea sumei reprezentând creanţă ipotecară deţinută de reclamantă. Admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel
Prin cererea de chemare judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor ...
04/07/2024Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
DEZBATERILE „CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV”: Ediția 2 – Contenciosul administrativ și procedura civilă
18 iun., 2025
Online, ora 15:00DEZBATERILE „CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV” – 4 ediții
18 iun., 2025
OnlineIuris Causa Justitia – Prelecțiuni academice – Academician Mircea Dumitru
16 iun., 2025
Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, București, în Sala de Conferințe a Casei Academiei (sala P2.368, intrare prin Calea Rahovei, prima barieră), ora 15.00
-
Impactul inteligenței artificiale asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reglementări internaționale și interne
Marius Andreescu Andra Puran UJ Premium -
Serviciile sociale din perspectiva Constituției și a Codului administrativ
Verginia Vedinaș UJ Premium -
Autoritatea de lucru judecat privind considerentele
Adriana Maria Vlad UJ Premium -
Legea aplicabilă regimului matrimonial al soților în cadrul căsătoriilor cu element transfrontalier
Carolina Maria Niță UJ Premium
Top noutăți
-
Impactul inteligenței artificiale asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reglementări internaționale și interne
Marius Andreescu Andra Puran UJ Premium -
Ilie Bolojan începe „rotative”
Claudiu Pamuc -
INM. Selecția unui formator la disciplina „Comunicare și dezvoltare abilități non-juridice”
Universul Juridic -
Senatul României. Liceele economice în fața reformei curriculare: oportunități și provocări în contextul noilor planuri-cadru
Universul Juridic -
Parlamentul European. UE întărește mecanismul de suspendare a regimului de călătorii fără viză în scopuri de securitate și protecție a drepturilor fundamentale
Universul Juridic