Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
181 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 222/RC/2021
NCPP: art. 275 alin. (2), art. 438 alin. (1) pct. 7); NCP: art. 35 alin. (1), art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c)
Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.
Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune.
În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.
Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, că din vara anului 2019 până la data de 27 martie 2020, inculpatul A. (cu apelativul „D.”), prin constrângere morală (sub forma ameninţării cu exercitarea unor acte de violenţă – 19 acte materiale şi a ameninţării cu moartea – ultimul act material) a întreţinut, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale de timp diferite, un număr de 19 raporturi sexuale şi un act sexual oral (15 acte materiale între vara anului 2019 – finalul anului 2019 şi 5 acte materiale începând cu debutul anului 2020 şi până la data de 27 martie 2020 inclusiv, ultimul act material având loc în data de 27 martie 2020, ora aprox. 09:00), cu fiica sa vitregă minoră B. – cu vârsta cuprinsă între 11 şi 12 ani, aflată în îngrijirea şi ocrotirea sa, în timp ce se aflau la reşedinţa comună din mun. Salonta (18 acte materiale din 20), cu ocazia unei vacanţe la mare cu familia – jud. Constanţa (un act material din luna iulie sau august 2019), precum şi la periferia mun. Salonta, pe un drum agricol (un act material).
În consecinţă, acţiunea inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu fiica sa, la vârsta de 11 şi 12 ani a acesteia, prin constrângere, profitând de faptul că se afla în îngrijirea şi ocrotirea sa, corespunde textului legal de incriminare a faptei de viol, în modalitatea agravată reţinută de instanţa de apel.
Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie de către inculpatul A. – înlăturarea din conţinutul infracţiunii continuate de viol, a primelor 19 acte materiale şi, prin urmare, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (20 de acte materiale), în infracţiunea de viol în formă simplă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) C. pen., prin înlăturarea formei continuate – porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Se constată că în realitate, prin critica recurentului inculpat se susţine că fapta nu există, critică care nu poate fi primită şi analizată în actualul cadru procesual.
Instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Analizând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.
În cauză, prin decizia instanţei de apel, a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare invocat, potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. este în limitele prevăzute de lege.
Prin raportare la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost condamnat – infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen., se constată că textul de lege prevede pentru această faptă în forma agravată de la alin. (3) pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, astfel că pedeapsa principală aplicată inculpatului de instanţa de apel este legală.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 584/A din data de 28 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON şi cel cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană vătămată, în cuantum de 470 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
