Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
171 views
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 327/2020
NCPC: art. 129 alin. (2), art. 130 alin. (2), art. 135 alin. (4), art. 1066, art. 1067, art. 1068, art. 1071
Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 15.706 euro, reprezentând preţ neachitat, conform contractului de furnizare cherestea nr. 04/23.03.2016 şi a sumei de 14.413,43 RON, constând în dobândă legală penalizatoare şi a dobânzii legale penalizatoare calculate la debitul menţionat în primul capăt de cerere, de la data depunerii acţiunii civile până la plata efectivă.
Înalta Curte constată că între reclamantul A., cetăţean ucrainean, cu domiciliul în Ucraina, în calitate de furnizor, şi pârâta B. S.R.L., cu sediul în România, jud. Alba, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare cherestea nr. 04 din 23 martie 2016, care are ca obiect achiziţionarea, pe bază de comandă scrisă, a sortimentelor de cherestea de fag.
Prin art. 17 din contract, intitulat „Legea contractului. Litigii. Forţa majoră”, la pct. 7.1, părţile au stipulat că acesta este supus legii române. De asemenea, la pct. 7.3, au menţionat că, „în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti”.
În cazul procesului civil internaţional, ale cărui norme de aplicare sunt reglementate în Cartea a VII-a din C. proc. civ., se prevede, la art. 1.065, că „Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel”.
Titlul I din C. proc. civ. intitulat „Competenţa internaţională a instanţelor române”, stabileşte, la art. 1066, că, „Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii”.
Art. 1.067 alin. (1) din acelaşi act normativ reglementează o prorogare voluntară de competenţă în favoarea instanţei române în materiile având ca obiect drepturi de care părţile dispun liber conform legii române, în sensul că, dacă acestea au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente.
Totodată, art. 1068 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, „În materie patrimonială, părţile pot conveni asupra instanţei competente să judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenţia poate fi încheiată prin înscris, telegramă, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsă de stipulaţie contrară, competenţa forului ales este exclusivă”.
Potrivit art. 1.071 alin. (1) din cod, „Instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa internaţională, procedând conform regulilor interne privind competenţa, iar dacă stabileşte că nu este competentă nici ea, nicio altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române”, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1.070.
Art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată”.
În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului, cetăţean ucrainean, la obligarea pârâtei, persoană juridică română, cu sediul în România, la plata debitului restant izvorât din contractul de furnizare cherestea şi a dobânzii penalizatoare până la plata efectivă a sumei restante.
Aşadar, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunţate, norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.
Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., „Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii”.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se constată că pârâta B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, excepţia de necompetenţă fiind invocată din oficiu de prima instanţă învestită, respectiv de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Reţinând că, în cauză, nu se pune problema existenţei unei competenţe teritoriale exclusive, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1066-1067 C. proc. civ., devine operantă clauza inserată în art. 17 din contractul de furnizare cherestea, referitoare la alegerea de competenţă convenită de părţi pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din executarea acestuia.
Împrejurarea că părţile contractante nu au precizat cu exactitate care este instanţa din municipiul Bucureşti competentă să soluţioneze litigiile survenite cu ocazia executării contractului nu semnifică faptul că acestea nu au convenit cu privire la o asemenea instanţă, de vreme ce alegerea acesteia putea fi făcută cu ocazia depunerii cererii de chemare în judecată.
Or, reclamantul a înţeles să învestească Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu judecarea acţiunii civile, iar, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, se poate considera că pârâta şi-a exprimat acordul tacit cu privire la această alegere a instanţei de către reclamant.
Constatarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în sensul incidenţei dispoziţiilor Regulamentului Uniunii Europene nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, nu poate fi reţinută în cauză, întrucât aceste reglementări se aplică în baza Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene numai în ceea ce priveşte instanţele din statele membre.
Or, Ucraina, al cărei cetăţean este reclamantul, nu a semnat până în prezent un tratat de aderare la Uniunea Europeană pentru a fi aplicabil Regulamentul mai sus menţionat.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Sursa informației: www.scj.ro.
