Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
105 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 724/2020
L. nr. 302/2004: art. 35, art. 38 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 97, art. 98, art. 104, art. 113; NCP: art. 228, art. 250 alin. (1), (2), art. 360 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare suedeze la data de 10.06.2020 împotriva cetăţeanului român A., urmărit pentru săvârşirea a 34 de infracţiuni, astfel: 1. deposedare ilegală, infracţiune gravă 2-3, fraudă gravă, infracţiune gravă 4. Tentativă de fraudă 5-11. Fraudă gravă 12-16 tentativă de fraudă gravă 17-18 fraudă gravă 19. Tentativă de fraudă gravă 20. Deposedare ilegală, infracţiune gravă 21 – 23. Fraudă gravă 24. Tentativă de fraudă gravă 25. Deposedare ilegală, fapte prevăzute de: 1. Capitolul 8, Secţiunea 8, paragraful 2 din C. pen. suedez 2-3. Capitolul 9, Secţiunea 3 din C. pen. suedez. 4. Capitolul 9, Secţiunile 3 şi 11; şi Capitolul 23, Secţiunea 1 din C. pen. suedez 5- 11 Capitolul 9, Secţiunea 3 din C. pen. suedez. 12-16. Capitolul 9, Secţiunile 3 şi 11; şi Capitolul 23, Secţiunea l din C. pen. suedez 17-18. Capitolul 9, Secţiunea 3 din C. pen. suedez. 19. Capitolul 9, Secţiunile 3 şi 11; şi Capitolul 23, Secţiunea 1 din C. pen. suedez 20. Capitolul 8, paragraful 2 din C. pen. suedez 21-23. Capitolul 9, Secţiunea 3 Capitolul 9, Secţiunea 3 din C. pen. suedez. 24 Capitolul 9, Secţiunile 3 şi 11; şi Capitolul 23, Secţiunea 1 din C. pen. suedez 25. Capitolul 8, Secţiunea 8, paragraful 2.
Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată (infracţiunile prevăzute de art. 228 din C. pen., respectiv art. 250 alin. (1), (2) şi art. 360 alin. (1), alin. (3), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiecare cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în raport cu situaţia de fapt expusă).
De altfel, persoana solicitată este urmărită şi pentru infracţiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 302/2004 (art. 2 alin. (2) pct. 8 din Decizia- cadru nr. 200/584/JAI).
Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia nu a săvârşit faptele descrise, întrucât la data săvârşirii presupuselor fapte, acesta se afla în România, ca urmare a survenirii decesului mamei sale, Înalta Curte aminteşte că din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Referitor la cel de-al doilea motiv al contestaţiei, respectiv că nu se poate dispune predarea către autorităţile judiciare din Suedia, întrucât contestatorul persoană solicitată are grave probleme de sănătate, Înalta Curte constată că afecţiunile sunt cronice, fiind diagnosticat cu tulburare de comportament, handicap fizic, intelect limită, însă din anul 1997 (copia certificatului medical nr. 533/01.04.1997 emis de Spitalul Clinic Prof. T. Gh. Marinescu, dosar Parchet).
Aşadar, similar curţii de apel, Înalta Curte apreciază că momentul stabilirii acestui diagnostic (în urmă cu peste 23 de ani), precum şi natura diagnosticului anterior menţionat, exclud, posibilitatea unei ameliorări, nefiind necesar a se amâna predarea.
Aspectele învederate de către contestatorul persoană solicitată pot constitui împrejurări exterioare ce ar putea avea consecinţe exclusiv asupra executării hotărârii de predare în sensul art. 113 din Legea 302/2004. Astfel, art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, purtând denumirea marginală „Termenul pentru predarea persoanei”, prevede următoarele: „(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult zece zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) – (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate”. 9 Se observă că deşi textul reglementează două ipoteze în care predarea nu are loc din motive obiective, ambele vizează împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de predare. În primul caz, situaţia premisă este aceea că predarea nu a avut loc în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus, predarea fiind împiedicată din motive de forţă majoră, situaţie în care se convine asupra unei noi date de predare. De altfel, art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală transpune această dispoziţie de o manieră chiar mai puţin restrictivă decât aceea din decizia cadru. Se remarcă faptul că în acest caz predarea nu este nici amânată şi nici suspendată, ci se stabilesc termene succesive în vederea executării. În ce priveşte a doua ipoteză reglementată de alin. (4) a articolului respectiv, a cărei incidenţă atrage suspendarea temporară a predării, Înalta Curte constată că această dispoziţie a fost transpusă, art. 114 alin. (1) din Legea 302/2004 privind amânarea predării menţionând că în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile printre altele şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când „din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia…”. Aşadar, textul se referă la o situaţie personală deosebită a persoanei solicitate care reclamă amânarea predării şi nu este incident în cauză în condiţiile în care nu a fost evidenţiată o astfel de situaţie.
Evaluând cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.
Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:
„După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.
Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.
Dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei nr. 206/F din data de 26 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, privind plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
