Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
141 views
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Totodată, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată”.
Prin decizia nr. 79/07.03.2023, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 655/14.12.2022 a aceleiaşi instanţe.
Prin decizia nr. 655/14.12.2022, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1821 din 11.07.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, decizie pe care a menţinut-o.
Faţă de cele arătate şi de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că decizia civilă nr. 79/07.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi reformată pe calea recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 79 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.