Conflict între președinte și premier

Președintele Iohannis a solicitat astăzi demisia premierului Dăncilă.

„Şeful statului spune că actualul şef al Executivului nu face faţă poziţiei de premier al României. «Solicit public demisia din funcţia de premier», spune preşedintele, care mai spune că Viorica Dăncilă a preferat să execute ordinele de la partid. Totuşi, declaraţiile şefului statului nu pot avea însă drept consecinţe demiterea Guvernului. Constituţional, Parlamentul este singurul în măsură să demită Guvernul”, scrie azi Cotidianul.

Cererea președintelui Iohannis vine după vizita premierului Viorica Dăncilă și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în Israel.

„«Această vizită pe care o face premierul şi, se pare, şi preşedintele Camerei Deputaţilor în Israel, are câteva ciudăţenii. Una dintre ele este că nu au venit la discuţii, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo. A vorbit, deci, doar în numele şi pentru Guvern şi nu pentru România. Însă nu acest lucru m-a îngrijorat cel mai mult, ci secretomania în care s-a organizat această plecare. Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă, să anunţe seara târziu, înainte de plecare, acest lucru, fără să anunţe agenda, fără să se ştie de fapt ce caută acolo. În ce priveşte vizita preşedintelui Camerei, mai mare secret. S-a aflat că a plecat acolo doar după ce a ajuns acolo. (…) Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii», a afirmat președintele Klaus Iohannis”, notează Cotidianul.

Klaus Iohannis își exprima ieri speranţa că, la revenirea în ţară, Dăncilă şi Dragnea vor explica ce au făcut în Israel.

Ulterior, Klaus Iohannis și-a cerut scuze comunităților evreiești, după ce a declarat că „cine ştie ce înţelegeri secrete face cu evreii” Liviu Dragnea și a precizat că o va întreba pe premierul Viorica Dăncilă, la întâlnirea pe care o va avea cu aceasta, despre vizită, subliniind că este preşedintele Republicii şi că răspunde de politica externă”, mai nota Cotidianul.

Cum întâlnirea dintre președinte și premier, programată în această dimineață, nu a mai avut loc, președintele a cerut demisia premierului.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, joi, că este neconstituţională soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», dintr-un articol al Codului penal. Curtea motivează că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştiinţare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripţie. În acest sens, CCR spune că se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie”, relatează News.ro.

Tot News.ro scrie despre o altă decizie a CCR.

Curtea Constituţională a admis, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi a stabilit că dispoziţiile acestei legi sunt neconstituţionale. Decizia a fost luată de CCR cu unanimitate de voturi”, arată News.ro.

„În argumentarea soluţiei, Curtea Constituţională arată că actul normativ de modificare a Legii privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptat cu încălcarea principiului bicameralismului. Decizia este definitivă şi va fi comunicată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului”, mai scrie News.ro.

Agerpres anunță azi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, ca nefondată, contestaţia formulată de Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, împotriva deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.

Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici. Tot atunci, instanţa a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 de euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia – 50.000 de euro, Elena Iacob – 100.000 de euro şi Anca Cernea – 150.000 de euro”, mai notează Agerpres.

În finalul Revistei, aducem în atenția dumneavoastră un alt dosar celebru, cel al patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi liderul de sindicat Liviu Luca au fost condamnaţi joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 10 ani de închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul S.N.P. Petrom S.A. Decizia este definitivă”, scrie Agerpres.

Seară frumoasă!